Ministerul Economiei și Infrastructurii propune instituirea unei noi sărbători profesionale
– „Ziua lucrătorului din domeniul transportului naval”. Proiectul de hotărâre este prezentat pentru dezbateri publice, transmite IPN.
Proiectul este elaborat în vederea alinierii Republicii Moldova la bunele practici internaționale și rezoluțiilor Organizației Maritime Internaționale, prin care anual, la data de 25 iunie este sărbătorită Ziua navigatorului, se menționează în nota informativă a documentului.
Proiectul vine să promoveze profesia de lucrător în domeniul transportului naval în Republica Moldova ca o alegere de carieră pentru tineri şi să îi încurajeze pe cei deja în profesie să-şi continue lucrul, contribuind la dezvoltarea acestui sector al economiei.
La Portul Internațional Giurgiulești sunt peste 40 de agenți economici care transportă mărfuri pe apă. Agenția Navală are 22 de angajați. Sărbătoarea profesională „Ziua lucrătorului din domeniul transportului naval” nu va fi pentru mii de oameni, dar pentru câteva zeci de persoane care activează în companii străine, precizează responsabilii de la minister.