logo

Se declară deschisă recepționarea dosarelor pentru subvenții în agricultură


https://www.ipn.md/index.php/ro/se-declara-deschisa-receptionarea-dosarelor-pentru-subventii-in-agricultura-7966_1099088.html

Autoritățile au declarat deschisă recepționarea dosarelor pentru subvenții în sectorul zootehnic și pentru agricultorii afectați de crizele din 2022. Un miliard opt sute de milioane de lei sunt banii alocați Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură pentru toate programe de subvenționare pentru anul 2023, a menționat ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, la un briefing de presă unde au fost precizate criteriile de eligibilitate pentru obținerea subvențiilor, transmite IPN.

Vladimir Bolea a punctat că este deschisă recepționarea dosarelor la subvenții pentru rambursarea accizei la motorină, ajutorul financiar pentru fermierii afectați de consecințele crizei din 2022, subvențiile complementare, plățile directe în sectorul zootehnic, cererea de stabilirea cuantumului de motorină din ajutorul umanitar extern destinat suportului agricultorilor afectați de seceta din 2022.

Diana Coșalîc, director adjunct al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, a spus că la subvențiile complementare apelul se finalizează până la 30 septembrie. Agenția se așteaptă la recepționarea unui număr de peste 3000 de dosare. Referindu-se la ajutorul financiar oferit agricultorilor care au fost afectați de multiple crize în anul 2022, directorul adjunct a reamintit că Guvernul a alocat din fondul de rezervă 200 de milioane de lei pentru fermierii micro (până la 9 salariați, cu o cifră anuală de afaceri de până la 18 milioane de lei) și mici (cel mult 49 de salariați și o cifră de afaceri de până la 50 de milioane de lei). Anume acești fermieri care dețin terenuri și le lucrează cu culturile cerealiere de primă grupă sunt eligibili pentru a beneficia de ajutor financiar din partea Guvernului.

Directorul adjunct al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a menționat și despre plățile directe pentru sectorul zootehnic: 3 lei pentru un litru de lapte. Până la momentul actual pe acest mecanism sunt recepționate 42 de cereri și suma estimativă solicitată de către fermierii este 42,5 milioane de lei. Depunerea cererilor este deschisă până la 15 septembrie. Sectorul zootehnic poate beneficia și de subvenții pentru un cap de animal: ovine, caprine, cabaline, dar și pentru juncile peste 3 luni și până la 12 luni pentru bovine. Cererile vor fi acceptate până la 30 septembrie.

Diana Coșalîc a menționat că în Monitorul Oficial a fost publicat apelul prin care Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat deschiderea procesului de recepționare a cererilor pentru subvențiile în avans. Sunt eligibili fermierii micro și mici, dar și autoritățile publice locale și instituțiile de învățământ și de cercetare din domeniul agricol. Apelul pentru plățile în avans este deschis începând cu 18 septembrie și până la 16 noiembrie. În aceeași perioada, Agenția va recepționa și cererile pentru subvențiile post-investiții.

În 2022, fondul de subvenționare a constituit 1 miliard 750 de milioane de lei.