logo

SCRISOARE DESCHISĂ Întru susținerea Adresării Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove privind legalitatea unei eventuale vaccinări obligatorii ca efect al virusului SARS-COVID-19


https://www.ipn.md/index.php/ro/scrisoare-deschisa-intru-sustinerea-adresarii-mitropoliei-chisinaului-si-a-7542_1073716.html

                                                                       Președintelui Republicii Moldova
Dlui Igor DODON

Președintelui Parlamentului Republicii Moldova
Dnei Zinaida GRECEANÎI

Prim-ministrului Republicii Moldova
Dlui  Ion CHICU

Ministrului Justiției
Dlui Fadei NAGACEVSCHI

Ministrului Sănătății
Dnei Viorica DUMBRĂVEANU

 

SCRISOARE DESCHISĂ

Întru susținerea Adresării Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove privind legalitatea unei eventuale vaccinări obligatorii ca efect al virusului SARS-COVID-19

 

Pe data de 22 mai 2020, a avut loc o conferință de presă în incinta IPN cu tema „Scrisoare deschisă adresată guvernanților din partea ONG-urilor din Republica Moldova, în contextul epidemiei de frică Covid-19”. La această conferință s-au discutat mai mute subiecte referitor la impactul epidemiei Covid asupra stării de lucruri din Republică.

Scopul principal al conferinței este de a ne exprima susținerea noastră și aprobarea Adresării din partea Mitropoliei Moldovei. În primul rând, în documentul menționat, Sinodul BOM declară ferm că sunt împotriva unei eventuale vaccinări obligatorii a populației pe teritoriul Republicii Moldova și aduc un șir de argumente de ordin juridic ale ilegalității efectuării oricărui act medical în mod obligatoriu, fără ca persoana vizată să-și dea consimțământul liber și în cunoștință de cauză.

Cu părere de rău, în Republica Moldova deja avem exemple când acest principiu este încălcat. Ne referim la cazurile de vaccinare a copiilor din țară, când adesea părinții nu au acces la informații suficiente privitor la conținutul vaccinurilor, țara de origine și efectele adverse care pot surveni ca rezultat al vaccinării. Totodată, copiii nevaccinați nu sunt admiși în colectivitățile de copii în grădinițe și au fost tentative să nu fie admiși de asemenea în școli. Aceste lucruri demonstrează că în Republica Moldova, stat democratic, deja se fac tentative de a leza drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, inclusiv la protejarea sănătății copiilor și are loc discriminare privind accesul la educație. Mai mult ca atât, niciun organ competent din țară nu și-a asumat responsabilitatea pentru efectele adverse ale vaccinării, inclusiv în cazurile de deces ca urmare a vaccinării. În lumea întreagă se vorbește despre faptul că în mai multe țări deja se lucrează intens asupra elaborării vaccinurilor împotriva virusului Covid-19 și se prezintă lucrurile în așa mod precum că vaccinul ar fi „unica salvare”.  Un alt exemplu trist îl reprezintă tentativa din partea Senatului Romaniei de a promova proiectul legii vaccinării obligatorii a întregii populații din România – un proiect abuziv și neconstituțional, ce conține prevederi prin care se încalcă grav legea fundamentală a României - CONSTITUȚIA, Codul Civil, Legea drepturilor pacientului, Codul de etică și deontologie medicală, precum si Tratatele și Convențiile internaționale la care România a aderat, inclusiv Convenția de la Oviedo și care a provocat un val de controverse și revolte în societatea civilă, inclusiv ieșiri masive în stradă la mitinguri de protest împotriva vaccinării obligatorii în toate orașele mari din România.

De aceea, împărtășim îngrijorarea Mitropoliei Moldovei privind o eventuală tentativă de vaccinare obligatorie a populației din țara noastră,  inclusiv vaccinare forțată anti-covid19.  Există o mulțime de dovezi serioase, fundamentate științific, studii epidemiologice efectuate în diferite țări care demonstrează că vaccinarea este un procedeu medical asociat cu o mulțime de posibile riscuri adverse, până la decesul persoanei vaccinate. Pe site-urile guvernamentale ale SUA sunt publicate date oficiale referitor la numărul victimelor vaccinării din SUA (efecte adverse grave, inclusiv decese). Conform site-ului agenției de Administrare a resurselor și serviciilor de sănătate al SUA (HRSA), până în prezent, timp de 30 de ani, au fost acordate recompense victimelor vaccinării în valoare totală de peste 4.2 miliarde de dolari, sumă care întrece chiar recompensele oferite în cazul victimelor atacurilor teroriste. Puteți vedea tabelul de la pag. 8-9 în fișierul pdf de la adresa https://www.hrsa.gov/sites/default/files/hrsa/vaccine-compensation/data/data-statistics-vicp.pdf

Cu mare părere de rău, numărul real de efecte adverse grave după vaccin, inclusiv decese, este cu mult mai mare. Drept dovadă, este studiul publicat pe site-ul guvernamental al FDA (Administrația Alimentelor si Medicamentelor), SUA. În acest studiu se menționează că reacțiile adverse raportate de către cetățeni reprezintă doar o mică parte din numărul total real de reacții adverse și numai cca 1% din cazurile grave sunt raportate.  https://www.fda.gov/media/78526/download

Evident că nicio recompensă nu poate compensa suferința în familiile îndurerate, legată de pierderea sănătății, sau chiar a vieții oamenilor dragi (copii).

Totodată pe site-urile oficiale din SUA putem găsi cu ușurință informații referitor la conținutul vaccinurilor și prospectele vaccinurilor unde sunt menționate efectele adverse ale vaccinurilor, inclusiv că au fost raportate cazuri de deces după vaccin.

De exemplu, în prospectul vaccinului ROR (MMR) al companiei Merck: https://www.merck.com/product/usa/pi_circulars/m/mmr_ii/mmr_ii_pi.pdf  - este indicat ca reacție adversă raportată inclusiv DECESUL (death) și se subliniază în prospect o dată în plus faptul că vaccinul are o serie de contraindicații – în acest caz se evită administrarea vaccinului, pentru a nu cauza reacții adverse.


Pe site-ul oficial al Centrului pentru controlul bolilor (CDC) din SUA, este prezentat conținutul fiecărui vaccin. Reamintim că toate vaccinurile contin substante TOXICE, nocive, cum ar fi metale grele, mercur, formaldehidă și multe altele, care faciliteaza in acelasi timp spargerea barierei hemato-encefalice si aduc la infectarea creierului, dezechilibreaza si slabesc sistemul imunitar, au actiune patologica asupra altor organe, sisteme si tesuturi.

https://www.cdc.gov/vaccines/pubs/pinkbook/downloads/appendices/B/excipient-table-2.pdf

Studiul “Infant mortality rates regressed against number of vaccine doses routinely given: Is there a biochemical or synergistic toxicity?”, aveți link-ul prezentat mai jos, arata ca ratele de MORTALITATE INFANTILA indica o corelatie semnificativa INTRE CRESTEREA DOZELOR DE VACCINURI si cresterea cazurilor de decese infantile. Rezultatele cer  o investigatie “esentiala” a corelatiei intre dozele de vaccinuri, toxicitatea biochimica sau sinergetica si mortalitatea infantila. Link de pe site oficial:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3170075

Aceasta este doar o picătura în oceanul de informatie oficiala, lucrari, studii stiintifice, publicate in reviste de prestigiu.

V-am prezentat aceste informații oficiale cu scopul de a demonstra o dată în plus că vaccinurile nu sunt sigure și deci ar fi un abuz asupra integrității fizice a persoanei impunerea vaccinării obligatorii, ceea ce ar reprezenta un act neconstituțional. Acest lucru este inadmisibil într-o țară democratică.

Pe de altă parte, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), pe 2 și 3 decembrie 2019 au pus în discuție tematica legată de siguranța vaccinurilor, la Summit-ul global organizat cu această ocazie la Geneva: https://www.who.int/news-room/events/detail/2019/12/02/default-calendar/global-vaccine-safety-summit. Acest subiect ne vizează și ne îngrijorează extrem de mult pe toți cei care cunoaștem prospectele vaccinurilor, sau care am avut de suferit, noi sau copiii noștri, în urma reacțiilor adverse grave ale vaccinurilor.
Aici aveți posibilitatea să vizionați un clip doar de 9 minute cu declarații ale participanților la Summit: https://www.youtube.com/watch?v=AjvJ1xfwDOw (specialiști și colaboratori de top din OMS) care confirmă nesiguranța și riscurile vaccinării:

”Nu suntem în măsură să oferim răspunsuri clare atunci când oamenii pun întrebări cu privire la decesele care au avut loc din cauza unui anumit vaccin”.

”Avem nevoie de mult mai multe investiții în ceea ce privește siguranța vaccinurilor”.

”Cred că nu mai are sens să subliniem faptul că într-adevăr nu avem sisteme foarte bune de monitorizare a siguranței în multe țări”.

”Există tot mai puțină încredere în sistem”.

”Nu este o surpriză dacă cresc incidența reacțiilor adverse asociate cu antigenul, dar este posibil să nu fi fost detectate din cauza lipsei de capacitate statistică din studiile originale”.

”Principala preocupare pentru sănătate pe care o vedem sunt acuzațiile de efecte pe termen lung”.

”Este posibil ca studiile clinice pre-licențiere să nu fie suficient de bine susținute cu resurse”.

”Acestea sunt lucruri care trebuie luate în considerare și complică în continuare evaluarea siguranței și eficacității adjuvanților combinați cu antigenele vaccinului”.

”La 6 săptămâni, 10 săptămâni, 14 săptămâni, unor copii le sunt administrați antigeni diferiți de la companii diferite, iar aceste vaccinuri au adjuvant diferit, etc. Şi nu am putut să nu mă întreb, dacă există cumva posibilitatea ca aceşti adjuvanți, aceşti conservanți să reacţioneze între ei”?

” Avem o primă linie foarte şovăielnică a profesioniştilor din sănătate, care încep să pună la îndoială vaccinurile și siguranța vaccinurilor”.

”În școală medicală aveți noroc dacă aveți o jumătate de zi de cursuri despre vaccinuri”.

Vă aducem la cunoștință că pe tema vaccinurilor există ample lucrări ale specialiștilor consacrați, cu renume, spre exemplu monografia doamnei Dr. Christa Todea-Gross prefațată de Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, cu titlul “Vaccinurile: Prevenție sau boală? O nouă patologie pediatrică” – pe care o recomandăm cu încredere cadrelor medicale din Republica Moldova.

O altă întrebare care ne preocupă este legată de faptul că pe data de 22.03.2020, în presă a apărut informația că Republica Moldova şi încă trei state membre ale Consiliului Europei, respectiv România, Letonia şi Armenia, au activat articolul din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care permite derogări de la aplicarea acesteia în condiţiile stării de urgenţă decretate ca urmare a coronavirusului.

Suntem nedumeriți, care au fost motivele, scopul pentru care s-a luat așa o decizie din partea guvernanților RM și care ar putea fi consecințele într-o posibilă viitoare stare de urgență decretată de Guvern? Cerem transparență și în acest aspect din partea autorităților competente

Nu în ultimul rând, considerăm că reacția oficialilor statului la Adresarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova care a parvenit pe parcursul zilelor de 20-21 mai curent denotă o atitudine denigratoare, lipsită de respect și este total inacceptabilă într-o societate civilizată. Să nu uităm că Biserica Ortodoxă a fost si este pilonul de bază al dăinuirii peste veacuri a poporului nostru! Considerăm deci oportun să cerem să fie retrase acuzațiile nefondate la adresa Mitropoliei și să fie oferite scuzele de rigoare în acest context

Solicităm o deschidere către un dialog constructiv și eficient între guvernanții țării, atât cu Înalții Ierarhi ai Bisericii, cât și cu reprezentanții societății civile, ai ONG-urilor din Republica Moldova. 

În încheiere declarăm că noi reprezentanții ONG-urilor menționate susținem cele 2 Adresări publicate pe site-ul Mitropoliei Moldovei pe data de 19 mai current, și anume

  • A D R E S A R E A Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către dl Ion CHICU, prim-ministru al Republicii Moldova și membrii Comisiei naționale extraordinară de sănătate publică;
  • A D R E S A R  E A privind legalitatea unei eventuale vaccinari obligatorii ca efect al virusului SARS-COVID-19.

În contextul problemelor analizate și descrise în aceste 2 documente  vom rezuma formulând un șir cereri/întrebări ce le adresăm guvernanților și așteptăm un răspuns concret la fiecare din următoarele menționate mai jos:.

  1. Să fie anulate restricțiile dure și nejustificate ale noilor prevederi ale Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică cu privire la oficierea serviciilor divine și a altor manifestări tradiționale religioase, măsuri în vigoare pentru perioada de până la 30 iunie current. Orice măsuri de restricție să fie pe viitor luate doar cu aprobarea Înalților Ierarhi ai Bisericii.  
  2. Așteptăm în timpul apropiat să fie făcute publice scuzele de rigoare adresate Sinodului BOM din partea prim-ministrului și ai altor oficiali ai statului care si-au permis declarații publice denigratoare la adresa conducerii Mitropoliei Moldovei.
  3. Solicităm inițierea unui dialog constructiv și transparent între guvernanții țării, atât cu Înalții Ierarhi ai Bisericii, cât și cu reprezentanții societății civile, ai ONG-urilor din Republica Moldova!
  4. Cerem să ne fie aduse garanții din partea statului că în Republica Moldova vaccinarea va rămâne un act medical optional, de asemenea o eventuală vaccinare anti-covid19 nu va fi sub nicio formă obligatorie.
  5. Deoarece suntem un stat democratic, în care se pretinde că se respectă Constituția și legile fundamentale ale omului, considerăm că neacceptarea copiilor nevaccinați la grădinițe și tentativele de obligare a părinților să vaccineze copiii în pofida faptului că nu li se oferă informații suficiente despre conținutul vaccinului și reacții adverse care pot urma după vaccinare – reprezintă niște încălcări grave ale dreturilor și libertăților cetățenilor din RM. Cerem să li se permită copiilor nevaccinați să frecventeze grădinițele și școlile, iar din partea oficialilor așteptăm să fie luate hotărârile de rigoare în acest sens.
  6. În legătură cu sustragerea R. Moldova de la orice formă de ocrotire a drepturilor sau de răspundere ulterioară pentru încălcarea lor în timpul stării de urgență, prin activarea derogării prevăzute de articolul 15 al Convenţiei CEDO, fără ca anunțul să fie făcut și de vreo autoritate de la Chișinău, cerem explicații și transparență în privința scopului, motivelor unei asemenea decizii.
  7. Cu mare părere de rău, nu există informație clară din partea Ministerului Sănătății în privința cazurilor de deces cauzate de virusul covid-19. Solicităm informații suplimentare referitor la fiecare caz de deces declarat covid-19 și anume: vârsta pacientului, afecțiunile și bolile cronice de care suferea pacientul, la momentul internării, cauza decesului.   
  8. Solicităm de asemenea informație referitor la scopul și schema/planul amplasării pe teritoriul R. Moldova, inclusiv în mun. Chișinău a antenelor 5G, locul și numărul antenelor deja amplasate.
     

Dumnezeu să ne ajute!


Reprezentanții “Centrului Independent de Informare”, ai Asociației “Planeta Curată” și Asociației “Areopagus Florești”.

În ziua prăznuirii Aducerii Moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae,
22.05.2020
 

---------
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire