logo

Scrisoare deschisă, adresată Delegației Uniunii Europene, pe marginea atacurilor la care este supusă Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/scrisoare-deschisa-adresata-delegatiei-uniunii-europene-pe-marginea-atacurilor-7542_1087773.html

Jānis Mažeiks
Ambasador, șef al Delegației UE în Republica Moldova

Excelența Voastră,
Intenționez, prin prezenta, să aduc în atenția Dumneavoastră situația îngrijorătoare în care s-a pomenit Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor.


Pentru îndeplinirea condiției impuse în Acordul de Asociere RM-UE, în conformitate cu Legea nr. 131 privind achizițiile publice din 03.07.2015, a fost instituită în Agenția Naţională pentru Soluționarea Contestațiilor.

Asocierea la Uniunea Europeană face ca Republica Moldova să fie un beneficiar al fondurilor europene. Cu toții știm că această finanțare este gestionată în baza unor reguli stricte, pentru a garanta faptul că se aplică un control riguros asupra modului în care sunt utilizate fondurile și că banii sunt cheltuiți în mod transparent și responsabil.

Rolul de bază al unui sistem de soluționare a contestațiilor în achizițiile publice, este punerea în aplicare a legislației în domeniul achizițiilor publice prin asigurarea că orice încălcare a legislației sau abatere admisă de către o autoritate contractantă este corectată.

Funcțională din 2017, Agenția, în toate rapoartele de monitorizare primite atât din partea partenerilor externi, BERD, Sigma, Banca Mondială, cât și din partea societății civile a obținut doar calificative pozitive.

Din păcate, în prezent Agenția este supusă unor presiuni și intervenții din partea politicului fără precedent, care pun sub risc major activitatea acesteia. Funcționalitatea Agenției, este vitală pentru domeniul achizițiilor publice, or de deciziile adoptate obiectiv și în termen, depinde pe de o parte satisfacerea necesităților autorităților contractante, iar pe de altă parte prin deciziile emise, se asigură verificarea corectitudinii gestionării inclusiv a fondurilor europene absorbite de către Republica Moldova și nu în ultimul rând, sporește încrederea operatorilor economici în întreg sistemul de achiziții publice din țară.

În octombrie 2021, Parlamentul a numit în funcția de Director general al Agenției, în cadrul unui concurs mimat, o persoana care nu a întrunit criteriile de eligibilitate reglementate de legea privind achizițiile publice, și anume experiență de 3 ani în domeniul achizițiilor publice, inclusiv experiență managerială, aptitudini ce nu pot fi demonstrate de către actualul director.

Pe parcursul a 4 luni de activitate, Directorul general al ANSC, a dat dovadă de incompetență și lipsa de experiență atât în domeniul achizițiilor publice, cât și în calitate de conducător. Incompetența de care a dat dovada Directorul general, a dus la admiterea mai multor încălcări de către acesta, și anume, încălcarea art. 85 și art. 86 din Legea nr. 131/2015 și pct. 26 din Hotărârea Parlamentului nr. 271/2016, manifestate prin nerespectarea principiului celerității, încălcarea termenelor de soluționare a contestațiilor, refuzul de a semna decizii, anularea ilegală a unei decizii adoptate cu votul majorități voturilor consilierilor din complet, inclusiv prin intimidarea funcționarilor din cadrul Agenției.

Despre aceste și alte încălcări ale legii de către S. Merjan, a fost informat Parlamentul Republicii Moldova, respectiv, de către 3 consilieri pentru soluționarea contestațiilor a fost solicitată revocarea acestuia din funcție. Drept răspuns, în loc să i-a atitudine în conformitate cu cadrul legal, Parlamentul, pentru inițiativa de a face publice aceste încălcări, abuziv, fără temei legal, fără audieri, a revocat din funcție directorul general adjunct, unul din motive fiind o bănuială rezonabilă privind falsificarea unui certificat medical, fără a aștepta confirmarea din partea organelor de drept, a veridicității documentului menționat. Organele competente, după toate investigațiile și verificările de rigoare, au constatat că certificatul medical care se incrimina a fi unul falsificat, este unul veridic, adevărat și valabil.

Ulterior, revocării ilegale din funcție a directorului general adjunct, de către alți 3 consilieri pentru soluționarea contestațiilor, au fost depuse cereri de demisie, pe  motivul ignorării de către Parlament a acelor încălcări grave ale legislației admise de către S. Merjan, care într-un stat de drept, nu pot avea loc.

Demisia a 4 consilieri, din cei 7 existenți, inclusiv demisia șefului direcției juridice și a unor funcționari experimentați din această direcție, face la moment instituția nefuncțională, și pune sub risc încălcarea drepturilor operatorilor economici care se consideră lezați de acțiunile autorităților contractante, în cadrul unei proceduri de achiziție publică, de a se apăra prin intermediul contestațiilor depuse la ANSC. Demisia consilierilor pentru soluționarea contestațiilor este rezultatul indiferenței actualei guvernări, față de managementul defectuos și încălcările admise de conducerea ANSC, iar aflarea în continuare în funcții, alături de persoane incompetente, compromit profesionalismul celor 3 consilieri care au renunțat benevol la mandat.

Mai mult, după revocarea ilegală a directorului general adjunct din funcție, președintele Comisiei Economie Buget și Finanțe, propune o inițiativă legislativă de modificare a Legii privind achizițiile publice, cu scopul de lichida funcția de director general adjunct, or, interferența politicului în legislația privind achizițiile publice este o acțiune gravă, în măsura în care legislația din domeniu, transpune Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului, iar mutilarea acesteia, doar din cauza unei persoane incomode puterii, este un abuz care denigrează imaginea Republicii Moldova. Această acțiune disperată, de a modifica legea cu scopul lichidării acestei funcții, este încă o dovadă că deputații sunt conștienți de faptul că, revocarea directorului general adjunct din funcție, a fost o decizie ilegală, respectiv există certitudinea că instanța va anula această hotărâre.

La data de 10.02.2022, Parlamentul a anunțat concurs pentru selectarea candidaților la funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor, a căror funcții au rămas vacante după depunerea demisiilor. Vreau să menționez, că acțiunile de înlăturare a persoanelor competente din funcții, și înlocuirea acestora cu persoane obediente, fără experiență profundă în achiziții publice, va avea impact negativ asupra calității deciziilor adoptate, iar indicatorul deciziilor anulate în instanța de judecată, (pe parcursul anilor 2017-2020, 87 de decizii, din 4000, au fost atacate în instanța de judecată, doar 2 decizii fiind anulate), va înregistra o creștere îngrijorătoare.

În acest context, mizez pe sprijinul și implicarea Excelenței Voastre, pentru a stopa fărădelegile care sunt admise de către actuala putere în raport cu domeniul achizițiilor publice, în special cu atacul la care este supusă Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor. Ignorarea sau indiferența față de aceste încălcări, distrug o instituție, crearea și buna funcționare a acesteia, fiind o condiție impusă de UE.

Cu deosebit respect,                                               
Irina GUTNIC

ex-Director General adjunct ANSC

*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.