logo

Scrisoare deschisă adresată conducerii țării


https://www.ipn.md/index.php/ro/scrisoare-deschisa-adresata-conducerii-tarii-7542_1090741.html

COMUNICAT DE PRESĂ

„AGEPI împotriva titularilor de drepturi. Proiectul Legii drepturilor de autor în incompatibilitate absolută cu statutul Moldovei de candidat UE. 
Scrisoare deschisă adresată conducerii țării”

Luînd în considerație că proiectul noii Legi privind dreptul de autor și drepturile conexe, elaborat și promovat de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.405 din 22.06.2022, urmează a fi aprobat de către Parlamentul Republicii Moldova în termeni proximi, Asociația Națională „COPYRIGHT” și Asociația Națională a Producătorilor de Fonograme și Interpreți (ANPFI), care reprezentă titularii de drepturi autohtoni și pe cei străini, atenționează asupra următoarelor:
1.    Prevederile Directivelor Uniunii Europene au fost copiate fără a se ține cont de prevederile existente ale legislației naționale și de realitățile Republicii Moldova, în lipsa unei expertize specializate din partea organizațiilor internaționale din domeniu;

2.    Legea în vigoare nr.139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, adoptată la 02.07.2010, deja conține normele implementate ale opt Directive UE (art. 691), respectiv proiectul elaborat de AGEPI transpune repetat niște norme deja existente, dar într-un mod impropriu domeniului drepturilor de autor;

Proiectul Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe:
3.    exclude integral orice protecție în Republica Moldova a operelor, autorii cărora nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova sau nu au domiciliul în Republica Moldova;
4.    exclude dreptul autorului sau al titularului de a efectua valorificarea (utilizarea) propriei opere, ceea ce de fapt este echivalent cu încălcarea art. 1  Protocolul adițional CEDO;
5.    limitează drepturile autorilor sau ale altor categorii de titulari prin înlocuirea în textul legii a termenului de „valorificare” cu „utilizare”;
6.    exclude drepturile autorilor și altor categorii de titulari de a solicita recunoașterea drepturilor și recunoașterea încălcării drepturilor sale, adică autorii nu vor putea să-și apere drepturile sale în instanțele de judecată;
7.    obligă titularul de drepturi de a demonstra „locul” aflării conținutului operei sale în cazul partajării de conținut de către furnizorii de servicii online, fapt imposibil de realizat în practică;
8.    încălcă drepturile de proprietate și admite ingerința în activitatea internă a organizațiilor de gestiune colectivă;
9.    înrăutățește sever poziția titularilor de drepturi și ale organizațiilor de gestiune colectivă care îi repezintă în raport cu utilizatorii, cît și în raport cu autoritățile publice de reglementare;
10.    elimină garanțiile pentru autori, titulari ai drepturilor conexe și a întregului sistem de gestiune colectivă prin blocarea și excluderea modului de stabilire a tarifelor;
11.    acordă competențe excesive directorului general al AGEPI în proiectul de lege, care în mod unipersonal și exclusiv va decide în privința tuturor problemelor-cheie ale gestiunii colective reprezintă un risc sporit de coruptibilitate (raport de expertiză CNA);
12.    este elaborat contrar normelor privind tehnica legislativă și criteriile de transparență;
13.    nu corespunde criteriilor de accesibilitate, previzibilitate şi claritate, contravine Constituției, tratatelor internaționale, Directivelor europene și urmează a fi suspendat;

Urmare a celor expuse supra, Asociația Națională „COPYRIGHT” și Asociația Națională a Producătorilor de Fonograme și Interpreți, în numele a peste 650 de artiști, compozitori, interpreți și alte categorii de membri titulari, solicită Parlamentului Republicii Moldova:
Amînarea aprobării proiectului Legi privind dreptul de autor și drepturile conexe pînă cînd nu vor fi prezentate rapoartele de expertiză de la organizațiile internaționale de profil la care ne-am adresat. 
         
Ne declarăm disponibili de a da explicații detaliate la orice nivel și în orice format referitor la motivele expuse în prezenta scrisoare deschisă.    

 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.