logo

Scrisoare deschisă


https://www.ipn.md/index.php/ro/scrisoare-deschisa-7542_1106526.html

 

Prim-ministrului Republicii Moldova

Dorin Recean,

Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare

Vladimir Bolea

 

SCRISOARE DESCHISĂ

 

Stimate Dle Prim-ministru!

Stimate Dle Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare!

Recent, v-am adresat o scrisoare deschisă în care m-am referit la situaţia dramatică din ramura de producere a tutunului din Republica Moldova ca urmare a secetei severe cu care ne confruntăm. În acea scrisoare menţionam că este nevoie de intervenţia statului pentru a salva respectiva ramură de la dispariţie totală şi pentru a asigura relansarea ei, având în vedere inclusiv rolul social-economic important pe care l-a jucat anterior în economia naţională.

Ca urmare a acelei scrisori deschise, prin intermediul mass-media, am luat cunoştinţă de poziţia Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, expusă de un reprezentant al instituţiei, în care se preciza de ce, cel puţin la această etapă, statul nu poate interveni în susţinerea ramurii.

Apreciem faptul că acest răspuns a fost oferit, chiar şi dacă prin intermediul presei. Poziţia respectivă ne-a permis să deducem faptul că problema ţine de Ministerul Sănătăţii, care face exces de zel atunci când este vorba despre Convenția-cadru a OMS privind controlul tutunului. Nu am vrea să credem că există şi alte interese, deşi avem unele indicii clare în acest sens. Cert este că actuala atitudine în raport cu tot ceea ce înseamnă tutun în Republica Moldova (de la recoltarea materiei prime până la vânzarea cu amănuntul a produselor de tutun) convine de minune marilor corporaţii din ramură ce activează şi în Republica Moldova.

Stimate Dle Prim-ministru, venim către Dvs. cu solicitarea respectuoasă să faceţi uz de competenţele legale pe care le aveţi şi să dispuneţi iniţierea unui proiect de lege scopul căruia ar fi abrogarea sau modificarea punctului 2 din art. 3 din Legea privind controlul tutunului, prin care este interzisă subvenţionarea directă şi indirectă, acordarea de alocaţii din fondurile publice sau stimularea de către stat în alt mod a activităţilor legate de cultivarea şi prelucrarea tutunului.

Solicitarea noastră respectuoasă către Dvs., stimate Dle Ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, este să dispuneţi examinarea sau preluarea practicii de susținere a ramurii tutunului, aplicate în România, dar şi a practicilor aplicate în alte ţări (care tot au aderat la Convenția-cadru privind controlul tutunului), inclusiv a celor ce presupun subvenţionarea per hectar, per kilogram de tutun recoltat şi suplimentar per kg de tutun exportat. Considerăm că acest lucru trebuie de făcut deja la această etapă, până a fi aprobată noua lege privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole. Paralel, considerăm că suplimentar ar trebui examinată şi stimularea investiţiilor în infrastructură (sere, căsuţe de uscare, camere de uscare, spaţii de depozitare) şi tehnică agricolă. Astfel, s-ar crea condiții propice și economic avantajoase pentru investitori în dezvoltarea ramurii şi sporirea rolului ei în economia naţională. Ramura de producere a tutunului poate fi readusă la viaţă, iar aceasta va însemna noi locuri de muncă şi o creștere semnificativă a veniturilor bugetului de stat.

Avem toată încrederea că Dvs. veţi examina din toate punctele de vedere această oportunitate reală pentru economia naţională şi că veţi acţiona în consecinţă.

Cu deosebit respect,
Președintele AO “TUTUN MOLDOVA”
Vasile Coșneanu

15.08.2024


*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.