logo

Scrisoare Deschisă


https://www.ipn.md/index.php/ro/scrisoare-deschisa-7542_1096096.html

31.03.2023

SCRISOARE DESCHISĂ 

(Conform Deciziei Aprobate de Consiliul de Administrare
al Asociației Naționale Patronale a Radiodifuzorilor
din Republica Moldova din 29.03.2023
)


Domnului Dorin RECEAN 
Prim-ministru 
al Republicii Moldova

Copie: Domnului Igor GROSU
Președintele Parlamentului Republicii Moldova

Stimate domnule Prim-ministru,

Prin prezentul demers, în numele a 30 de posturi TV și Radio, membri ai Asociației Naționale Patronale a Radiodifuzorilor din Republica Moldova, atragem atenția Dvs. asupra faptului că în contextul noii Legi privind dreptul de autor și drepturile conexe Nr. 230 din 28-07-2022, de la începutul anului 2023 AGEPI încă nu a desemnat nicio Organizație de Gestiune Colectivă (OGC) împuternicită să elibereze licențe utilizatorilor.

Am alertat AGEPI despre acest fapt, precum și despre faptul că din cauza inacțiunii AGEPI, toți utilizatorii drepturilor de autor și conexe, dar în special cei din domeniul radiodifuziunii – toate televiziunile și radiourile au fost plasați în afara legii. Activitatea noastră zilnică a fost transformată în acțiuni de piraterie, indiferent de voința noastră de a activa legal.

Menționăm că utilizatorii din domeniul radiodifuziunii sunt de bună credință și deja de foarte mulți ani s-au racordat la condițiile de respectare exemplară și obligatorie a dreptului de autor și a drepturilor conexe.

Plasarea activității tuturor utilizatorilor în afara legii, generează riscuri zilnice majore de a fi sancționați de către titularii de drepturi, pentru valorificarea ilegală a operelor. Atenționăm asupra faptului, că în cazul unor sancțiuni multiple, aceste riscuri pot genera falimentarea tuturor utilizatorilor din domeniul radiodifuziunii – toate televiziunile și radiourile.

Demersurile noastre către AGEPI, precum și alertarea instituției asupra riscurilor generate de neîndeplinirea, dar în special de nefuncționalitatea legii, nu au dat niciun rezultat. Am primit un răspuns de la AGEPI care se referă la cu totul alte aspecte, AGEPI substituind obiectul demersului nostru.

Stimate domnule Prim-Ministru,

În condițiile indicate mai sus, deja de trei luni, piața dreptului de autor și a drepturilor conexe se află în stare de piraterie și ilegalitate gravă.

Având în vedere că această situație necesită soluții imediate din cauza riscurilor menționate, solicităm respectuos intervenția urgentă a Guvernului și informarea ANPR cu care OGC desemnată în calitate ca colector, utilizatorii trebuie să încheie contracte de licență, pentru ași asigura activitatea legală.


Cu respect,
Președintele ANPR,
Andrei Covalenco


ATAȘAT: SCRISOARE DESCHISĂ (.PDF)


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.