logo

Schema blanchetelor de la ASP – deconspirată! De ce nu se ieftinește perfectarea pașapoartelor?


https://www.ipn.md/index.php/ro/schema-blanchetelor-de-la-asp-deconspirata-de-ce-nu-7967_1087660.html

Directorul Agenției Servicii Publice (ASP) explică de ce prețul perfectării pașapoartelor nu scade după deconspirarea schemei privind blanchetele actelor de identitate. Potrivit lui Mircea Eșanu, deși dosarul a fost trimis Procuraturii Anticorupție, deocamdată, investigațiile bat pasul pe loc, iar contractul cu compania străină nu este anulat. Deși banii nu mai sunt transferați companiei din Bulgaria, prețul perfectării actelor rămâne neschimbat, până când se va demonstra în instanță că este vorba despre o schemă de delapidare a banilor publici, notează IPN.

Încă la preluarea mandatului din vara trecută, directorul ASP a făcut publică schema frauduloasă din cadrul instituției, prin intermediul căreia fiecare cetățean achita o sumă suplimentară pentru perfectarea pașapoartelor. Astfel, la perfectarea fiecărui pașaport se achită o taxă de tip „royalty” de peste 13 euro. Pe perioada fostelor conduceri ASP, banii erau transferați unei companii din străinătate care se ocupa de „tipărirea” actelor. Mircea Eșanu spune că deși a pus la dispoziția procuraturii toate actele ce confirmă prezența unei scheme, nu există finalitate pe acest caz.

„La perfectarea fiecărui pașaport s-a perceput o taxă suplimentară de 13,5-14 euro. 40% din costul unui pașaport pleca în altă parte. Astăzi acest dosar se află la Procuratura Anticorupție. Însă pe acest dosar nu văd nicio mișcare. Mă deranjează această pauză de la Procuratură, pentru că deocamdată doar noi avem convingerea că asta este o fraudă, ea trebuie demonstrată, până la proba contrarie. Deocamdată, ASP este în situația să achite acești bani. Această companie este o imprimerie privată, așa cum în România sau Ucraina este imprimeria națională, este o tipografie”, a spus directorul ASP, Mircea Eșanu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră Plus” de la TV8.

Directorul ASP spune că atât timp cât instanța nu anulează acest contract, instituția nu poate reduce prețul pașapoartelor. Totuși, banii nu mai sunt transferați companiei buclucașe din Bulgaria, ci rămân în bugetul ASP.

„Deocamdată, avem angajamente contractuale, contractul pe care îl avem încă nimeni nu l-a anulat. Banii se duc la ASP, noi am acoperit toate datoriile pe care ASP le avea către instituțiile creditoare, la 3 bănci, noi am reușit cu aceste economii să închidem complet datoriile. Astăzi ASP nu mai are un leu datorii către instituțiile bancare. Când am preluat mandatul, ASP avea datorii de 180 de milioane de lei. Pot să bănuiesc doar că banii din această schemă s-au regăsit, inclusiv, în finanțarea partidelor și a campaniilor electorale”, a mai spus Mircea Eșanu.

Potrivit directorului ASP, din anul 2014, de când a fost pusă la cale schema, peste 40 de milioane de euro, din banii cetățenilor care și-au perfectat actele, au ajuns în conturile companiei străine.