logo

Scafandrierii au recuperat corpul unui copil înecat în Prut


https://www.ipn.md/index.php/ro/scafandrierii-au-recuperat-corpul-unui-copil-inecat-in-prut-7967_1106515.html

Scafandrierii din Cahul au recuperat în această dimineață corpul unui copil de 12 ani, înecat în râul Prut. Corpul minorului a fost depistat și extras la mal în preajma satului Colibaș, transmite IPN.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că, în după-amiaza zilei de 13 august, doi minori au mers la scăldat nesupravegheați, în localitatea Vadul lui Isac. Băiatul de 12 ani a intrat în apa râului și nu a mai ieșit la suprafața, iar al doilea copil a fugit acasă.  Hainele și bicicleta copilului au fost găsite de angajații Poliției de frontieră, care au alertat serviciile de urgență. Misiunea de căutare a început pe 14 august și a continuat în această dimineață. Corpul minorului a fost depistat și extras din apă în preajma satului Colibaș.

De la începutul anului, în bazinele acvatice din țară au murit înecați 56 de adulți și 10 minori. Părinții sunt repetat atenționați să nu lasă nesupravegheați copiii în preajma apei, iar copiilor mai mari să le explice pericolele scăldatului în locuri care nu sunt amenajate și nu au stații de salvare.