logo

Șase posturi TV din Moldova vor rămâne fără licența de emisie


https://www.ipn.md/index.php/ro/sase-posturi-tv-din-moldova-vor-ramane-fara-licenta-7965_1094106.html

Comisia pentru Situații Excepționale a suspendat licența de emisie pentru șase posturi de televiziune din Moldova, pe perioada stării de urgență. Este vorba despre Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6, Orhei TV. Dispoziția în acest sens a fost semnată ieri seară, 16 decembrie, de prim-ministrul Natalia Gavrilița, președintele Comisiei pentru Situații Excepționale, transmite IPN.

Premierul a menționat că aceste instituții media au încălcat grav și în repetate rânduri Codul Serviciilor Audiovizuale, reflectând în mod tendențios și manipulator evenimentele din Republica Moldova, dar și cele legate de războiul din Rusiei în Ucraina.

„La aproape 300 de zile de război în Ucraina, propaganda în Republica Moldova nu a contenit, ba mai mult - aceasta s-a intensificat. În situația în care împotriva țării noastre se desfășoară nu doar un război energetic, dar și unul informațional, avem responsabilitatea și chiar obligația de a ne proteja cetățenii și țara. Decizia are drept scop să securizeze spațiul informațional din țară, să elimine manipularea și propaganda, elementele corupte și deosebit de periculoase, mai ales în perioada dificilă pe care o traversăm”, a scris Natalia Gavrilița într-o postare pe Facebook.

Ministrul economiei Dumitru Alaiba, membrul al Comisiei, a scris că „aceste entități sunt instrumentele mașinii de război a Federației Ruse în țara noastră” și că „libertatea de exprimare nu are nimic în comun cu libertatea de a nega războiul, de a promova ură, propagandă și minciună”.

Postul de televiziune TV6 a numit decizia CSE „un atac fără precedent la libertatea de exprimare, la libertatea editorială, la libertatea jurnaliștilor”. Reprezentanții postului TV au făcut apel la comunitatea internațională, corpul diplomatic acreditat în Moldova să dea o apreciere corectă a acestei decizii în conformitate cu standardele aplicate la nivel internațional.

Posturile respective retransmit pe teritoriul Republicii Moldova în mare parte conținut al unor posturi TV din Federația Rusă.

În spațiul public circulă informația că majoritatea posturilor de televiziune rămase fără licență se află actualmente sub controlul lui Ilan Șor, președinte al partidului care îi poartă numele, fugar aflat în căutare națională și internațională, condamnat de prima instanță la 7 ani de închisoare pentru implicare în „furtul miliardului” și aflat sub sancțiunile impuse de SUA și Marea Britanie.