Şase femei şi-au omorât sau au încercat să-şi omoare copiii pe parcursul anului curent
https://www.ipn.md/index.php/ro/sase-femei-si-au-omorat-sau-au-incercat-sa-si-7967_962092.html
Şase femei şi-au omorât sau au încercat să-şi omoare, pe parcursul anului curent, propriii copii. Trei dintre acestea au reuşit să-şi omoare copiii înainte ca aceştia să treacă din categoria „prunci” în cea de „nou-născuţi”, diminuându-şi, în acest fel, pedeapsa prin detenţie cu aproape 20 de ani.
Şeful Direcţiei Poliţia Criminală a Departamentului Servicii Operative a MAI, Alexandru Ciobanu, a declarat, marţi, 7 noiembrie, în cadrul unui briefing, că din momentul apariţiei pe lume şi până în momentul în care pe corpul nou-născuţilor nu mai rămân urmele naşterii, aceştia sunt consideraţi prunci şi pedeapsa pentru uciderea lor constituie 5-7 ani de puşcărie. Pentru uciderea copilului în perioada imediat următoare, pedeapsa este de până la 25 ani de închisoare sau chiar detenţie pe viaţă.
Potrivit lui Ciobanu, un caz cutremurător s-a petrecut recent în s. Dubăsarii Vechi, r-l Criuleni. O tânără, de 18 ani, care a reuşit timp de 9 luni să-şi ascundă sarcina, a născut la 27 octombrie într-un lan de porumb din apropierea satului, acoperind copilul cu pământ. Acesta a reuşit să iasă la suprafaţă, dar a murit din cauza foamei şi frigului.
Cazuri aproape similare au fost înregistrate la Cahul şi Călăraşi. Doi prunci din Glodeni au rămas în viaţă doar datorită intervenţiilor rudelor, pretinsele mame fiind acuzate de tentativă de omor.
Un studiu efectuat de poliţişti în cazul pruncuciderilor demonstrează că aproape jumătate dintre acestea au loc în localităţi rurale, că cea mai aplicată metodă este asfixierea micuţului şi că majoritatea femeilor care le-au dat viaţa au vârsta de 17-20 de ani, nefiind căsătorite.
Legea susţine că pruncuciderea presupune în mod obligatoriu prezenţa unei stări emoţionale speciale, cauzată de influenţa naşterii asupra sistemelor nervos şi cardiovascular. Mai mult, psihologii susţin că după naştere, femeile au o stare emoţională deosebită, provocată de dureri şi senzaţii deosebite, uneori acestea pot să diminueze aproape totalmente capacitatea femeii de a-şi dirija acţiunile, modificându-i radical comportamentul.