logo

Şapte pasageri ai unui microbuz, inclusiv 4 copii, au fost traumatizaţi într-un accident de circulaţie


https://www.ipn.md/index.php/ro/sapte-pasageri-ai-unui-microbuz-inclusiv-4-copii-au-fost-7967_961701.html

Şapte pasageri ai unui microbuz din capitală, inclusiv 4 copii, au fost traumatizaţi într-un accident de circulaţie, produs miercuri dimineaţă, transmite Info-Prim Neo. Potrivit inspectorului Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, accidentul s-a produs la ora 8.30 la intersecţia străzilor Independenţei şi Teilor. Un microbuz Meredes-208D, ruta 104, s-a lovit cu un microbuz Mercedes-310D, ruta 175. În urma impactului au fost traumatizaţi 7 pasageri ai primului microbuz, 4 dintre care fiind copii. O fetiţă, de numai 3 ani, a suferit contuzia ţesuturilor moi în regiunea orbitală pe stânga, o minoră, de 11 ani, - contuzia ţesuturilor moi ale capului, alta, de 12 ani, - comoţie cerebrală, iar un băiat, de 8 ani, – contuzia ţesuturilor moi ale feţei. În acelaşi accident, o pasageră, de 39 de ani, a suferit fractura oaselor nazale, alta, de 31 de ani, – contuzie cerebrală, şi a treia, de 33 de ani, - contuzia ţesuturilor moi ale genunchiului. Pe parcursul zilei de miercuri, pe diferite străzi ale capitalei au fost accidentaţi 4 pietoni, doi dintre care, un pensionar, de 73 de ani, şi o tânără, de 26 de ani, se aflau în stare de ebrietate. În total, miercuri, au fost înregistrate 23 accidente de circulaţie în care au fost traumatizate 12 persoane. Agenţii de circulaţie au întocmit 378 de procese verbale pentru diverse încălcări ale Regulamentului circulaţiei rutiere, 80 dintre care pentru exces de viteză, 14 pentru aflarea la volan în stare de ebrietate.