logo

Şapte cei mai buni absolvenţi din liceele municipale au fost premiaţi


https://www.ipn.md/index.php/ro/sapte-cei-mai-buni-absolventi-din-liceele-municipale-au-fost-premiati-7967_1027328.html

Şapte elevi ai clasei a XII-a din liceele din municipiul Chişinău au fost premiaţi de către municipalitate în cadrul evenimentului Absolventul anului 2016. Acţiunea, aflată la cea de-a patra ediţie, are drept scop sensibilizarea şi aprecierea absolvenţilor care s-au bucurat de rezultate deosebite în timpul celor 12 ani de studii. La evenimentul organizat de către Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a capitalei, au participat peste 800 de absolvenţi din toate liceele municipale, care s-au dovedit a fi cei mai activi în anii de liceu, transmite IPN.

Printre categoriile la care au fost premiaţi absolvenţii se numără – cel mai bun absolvent al profilului uman/realist, cel mai bun absolvent inovator, cel mai bun absolvent voluntar etc. Aceştia au primit diplome şi premii băneşti în valoare de cinci mii de lei.

Şefa Direcţiei educaţie, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, spune că prin acest eveniment vor să le ureze absolvenţilor succes la examene şi să le amintească că totul în viaţă se obţine prin muncă. Elevii premiaţi au fost aleşi la propunerea inspectorilor şcolari, în colaborare cu administraţia instituţiilor de învăţământ. Potrivit şefei Direcţiei, elevii care au beneficiat de premii au fost apreciaţi pentru activitatea lor la nivel republican şi/sau internaţional.

Una dintre absolventele premiate este şi eleva clasei a XII-a a Liceului Teoretic „Ion Creangă” din capitală, Diana Marusic. Tânără a fost premiată de către autorităţile municipale, fiind aleasă drept cel mai bun student inovator. De curând, aceasta s-a întors cu un premiu special de la un concurs internaţional de proiecte ştiinţifice, care a avut loc în Arizona. Tânăra spune că acest eveniment de premiere reprezintă pentru ea o culminare a celor 12 ani de studii.

Pentru absolvenţi a fost pregătit şi un program artistic, pe scenă au evoluat intepreţii autohtoni: Mariana Bulicanu, Alex Calancea Band, Pasha Parfeni etc.

Potrivit datelor Direcţiei generale educaţiei, tineret şi sport, în acest an, în municipiul Chişinău sunt 5 300 de absolvenţi care studiază în 84 de licee.