logo

Salariul mediu lunar în creştere


https://www.ipn.md/index.php/ro/salariul-mediu-lunar-in-crestere-7966_969879.html

În ianuarie-aprilie 2008 salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2328 lei, majorându-se cu 28% faţă de perioada similară a anului trecut, transmite Info-Prim Neo cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică. Salariul real s-a majorat cu 11%, faţă de creşterea cu 10% înregistrată în ianuarie - aprilie 2007. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 1816 lei, în sectorul real al economiei – 2601 lei. În luna aprilie, remunerarea medie a unui salariat a fost de 2462 lei, cu 27 la sută mai mult faţă de aprilie 2007. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 1874 lei, în sectorul real – 2771 lei. Cele mai mari salarii le au în continuare angajaţii implicaţi în activităţi financiare – 5171,7 lei, angajaţii sectorului energetic şi de alimentare cu apă – 4042,1 lei, şi cei din domeniul transporturilor şi comunicaţiilor – 3464,8 lei. Cele mai mici salarii le ridică agricultorii, angajaţii în silvicultură şi din economia vânatului – 1125,3, angajaţii din piscicultură – 1251,2 lei, învăţământ – 1572,9 lei, activităţi recreative, culturale şi sportive — 1626 lei. De la începutul anului 2008 preţurile de consum pe piaţa R. Moldova au crescut cu 5,8%, inclusiv la produsele alimentare cu 10,3%, la mărfurile nealimentare cu 1,2% şi la serviciile prestate - cu 5,3%.