logo

Salariul mediu în Educație trebuie să fie egal cu salariul mediu pe economie, opinie


https://www.ipn.md/index.php/ro/salariul-mediu-in-educatie-trebuie-sa-fie-egal-cu-7967_1098932.html

Pentru a menține specialiștii în sistem și pentru a atrage profesioniști în domeniul Educației este necesară motivarea financiară a angajaților din domeniul învățământului. O spune președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ghenadie Donos, potrivit căruia salariul mediu în domeniul Educației trebuie să fie egal cu salariul mediu pe economie. De cealaltă parte, deputatul Liliana Nicolăescu – Onofrei spune că Educația este o prioritate pentru guvernarea PAS, însă în ultimii ani, din cauza războiului din Ucraina și crizei energetice, cele mai multe fonduri din bugetul de stat au fost direcționate spre domeniul social, notează IPN.

Potrivit unei decizii a Guvernului, cuantumul salariului mediu lunar pe economie în anul 2023 este de 11,700 de lei. Potrivit președintelui Federației Sindicale a Educației ți Științei, un astfel de salariu mediu trebuie să fie acordat și pedagogilor, iar Educația trebuie să devină, cu adevărat, o prioritate națională.

„Salariul mediu în Educație trebuie să fie egal cu salariul mediu pe economie. Nu cerem mult. Dar salariul mediu pe economie e de peste 11 mii de lei, iar în Educație e 8,700 lei. Adică e vorba de 80% din salariul mediu pe economie. De 30 de ani vorbim că Educația trebuie să fie prioritate, că oamenii nu trebuie să fie doar apreciați verbal, ci și motivați financiar și, din păcate, mai avem de lucru la acest capitol. Înțeleg că situația actuală din țară este precară, dar sperăm că se va ajunge și la problema de bază, motivarea financiară a pedagogilor. Atragerea specialiștilor se face prin salarizarea motivantă”, a spus președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ghenadie Donos, în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

Anterior, ex-ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a declarat că salariul unui profesor începător din Republica Moldova este de 7,600 lei, iar al unui profesor cu experiență ajunge până la 11 mii de lei. Deputații majorității parlamentare PAS spun că există premise ca salariul mediu în Educație să ajungă la nivelul salariului mediu pe economie.

„Dacă am avea o economie stabilă și în dezvoltare, ar fi alta situația. Noi întotdeauna am avut cel mai mare procent din PIB direcționat către Educație și doar în perioada pandemiei și în perioada crizei energetice, în care am ajuns din cauza agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, multe fonduri au fost direcționate din bugetul național spre domeniul social, pentru a ajuta persoanele. În acest an fondurile pentru Educație, inclusiv pentru salarizare, au crescut cu 24%. Da, este adevărat, încă nu suntem la asigurarea salariului mediu pe economie și în Educație, dar acest lucru se poate obține”, a spus deputatul PAS, Liliana Nicolăescu-Onofrei.

Recent, s-a luat decizia ca începând cu noul an școlar 2023, cadrele didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal să fie remunerate în baza unei noi modalități de calcul a sporurilor cu caracter specific. În limita bugetelor de care dispun, administrațiile instituțiilor vor putea acorda sporuri mai mari pentru dirigenție, verificarea lucrărilor scrise de elevi, administrarea cabinetelor și activitățile în care sunt încadrați copiii cu cerințe educaționale speciale. Sporurile vor constitui în total cel mult 10% din bugetul anual destinat salarizării cadrelor didactice. Adică, un cadru didactic care are o clasă de 35 de elevi va putea beneficia de un spor pentru dirigenție de cel mult 880 de lei, față de circa 560 cât era anterior