Salariile bugetarilor se vor majora cu 1 300 de lei anul viitor. Totodată, pentru anul 2023 se va stabili un salariu minim în valoare de 4 000 de lei, a precizat premierul Natalia Gavrilița într-o conferință de presă susținută după ședința Guvernului, transmite IPN.
„Am decis să facem această creștere egală pentru toți pentru ca să primească procentual mai mult cei care au salarii mai mici. În această situație de criză nu creștem valoarea de referință pentru toți, deoarece aceasta ar însemna pentru o unii creșteri mai mari. Creștem salariile la toți cu aceeași sumă”, a spus șefa executivului.
Potrivit ei, cei cu salarii mai mici, de exemplu un bucătar care are un salariu brut de 4 169 de lei, va primi de la 1 ianuarie 5 469 de lei. Un asistent medical cu un salariu brut de 8 776 de lei va ridica 10 076 de lei, iar un învățător cu un salariu brut de 8 787 de lei va ridica 10 087 de lei.
„De această creștere vor beneficia și unii angajați din instituțiile publice aflate la autogestiune care nu au resursele financiare proprii pentru a suplimenta veniturile angajaților lor. Și aici în special este vorba pentru instituții din sfera educațională – colegii, școlile profesionale și instituții din sfera culturală – teatrele de exemplu”, a menționat premierul.
Natalia Gavrilița a mai spus că a fost introdusă o măsură de creștere salarială pentru anumite categorii unde erau necesare corectări. „Miniștrii, conducătorii autorităților publice, membrii unor instituții independente, cum ar fi Consiliul Audiovizualului și Comisia Electorală Centrală, vor trece la valoarea de referință obișnuită pentru majoritatea angajaților din sistemul bugetar. Este o creștere semnificativă de la o valoare de referință de 1 400 la una de 1900”, a mai spus premierul.