„Perioada martie – noiembrie a anului curent a demonstrat că măsurile de consolidare a încrederii nu vor aduce rezultatele scontate, dacă nu vor include și asumarea unor costuri pentru nerespectarea angajamentelor în vigoare...”
---
Contextul pandemic al anului 2020 a oferit mai multe pretexte administrației nerecunoscute de la Tiraspol să se eschiveze de la respectarea anumitor decizii protocolare incluse în cadrul pachetului „Berlin Plus”, negociate și agreate în perioada 2016 – 2018. Pe fonul situației de criză din domeniul sanitar, în ultimele 9 luni, regimul separatist din stânga Nistrului a adoptat unilateral o serie de măsuri menite să submineze și să distorsioneze dialogul cu autoritățile constituționale de la Chișinău. În special, acestea au vizat câteva domenii-cheie, precum securitatea regională, drepturile omului, dreptul la proprietate și segmentul transporturilor, pe marginea cărora există mai multe angajamente în vigoare asumate de Tiraspol.
Miza acestor derapaje voluntare din partea regimului separatist a fost consolidarea controlului de facto asupra regiunii transnistrene și erodarea formatelor de discuții și negocieri pe dimensiunea Comisiei Unificate de Control (CUC) și a grupurilor de lucru. Mai mult decât atât, Tiraspolul a încercat să testeze capacitatea de răspuns a guvernului de la Chișinăului și a OSCE-ului, mandatul căruia vizează monitorizarea activă a situației din regiune. Sub acest aspect, observațiile acumulate pe parcursul perioadei martie – decembrie a anului curent ne permit să deducem și o altă miză a problemei: sabotarea deciziilor protocolare din pachetul „Berlin Plus” de către administrația de la Tiraspol și scoaterea în prim-plan a vulnerabilităților acestor documente.
Restricționarea liberei circulații și instalarea posturilor ilegale de control
Instituirea abuzivă a unor condiții restricționate de circulație de către Tiraspol s-a materializat începând cu data de 16 martie, fiind prelungită în prezent până la 1 februarie 2021. Drept pretext pentru această hotărâre a servit regimul de carantină introdus în stânga Nistrului în luna martie a anului curent, pe fonul pandemiei COVID-19. În perioada martie – iulie 2020, administrația de la Tiraspol a autorizat instalarea a 37 de posturi mobile și fixe de control în Zona de Securitate, numărul acestora ajungând la cel puțin 38 după instalarea unui nou post mobil ilegal la începutul lunii decembrie. Chiar dacă o bună parte dintre aceste posturi au fost retrase între timp, intențiile Tiraspolului de a legitima prezența acestora în fața Chișinăului și a altor parteneri externi ai Republicii Moldova rămân în continuare vizibile și atentează la securitatea din regiune.
Perimetrul dislocării posturilor ilegale mobile și fixe a afectat libera circulație în rândul mai multor categorii de persoane ce făceau zilnic naveta între cele două maluri ale Nistrului, precum medici, profesori, reprezentanți ai organelor de drept sau agricultori. În același timp, situația dată a limitat accesul fermierilor către terenurile agricole situate după traseul Râbnița – Tiraspol, în special din cauza blocării unor drumuri agricole adiacente. Deși au existat solicitări repetate din partea autorităților de la Chișinău pentru retragerea acestor posturi ilegale și anularea condițiilor restrictive de călătorie către malul stâng pentru rezidenții malului drept al Nistrului, regimul separatist a ignorat repetat apelurile adresate în direcția sa.
Mai contează „litera” și „spiritul” deciziilor protocolare?
Derapajele comise de către regimul de la Tiraspol contravin în mod expres prevederilor a cel puțin două decizii protocolare semnate în noiembrie 2017 la Bender. Este vorba în special despre Decizia protocolară cu privire utilizarea terenurilor agricole, amplasate în raionul Dubăsari, după traseul Tiraspol – Camenca, prin care s-a facilitat accesul fermierilor către terenurile agricole, precum și Decizia protocolară cu privire la asigurarea funcționării școlilor moldovenești cu predare în limba română, în textul căreia se menționează negru pe alb asigurarea libertății de circulație pentru profesori către locul de trai și muncă al acestora.
Abordarea Tiraspolului a ignorat completamente angajamentele asumate prin intermediul acestor decizii protocolare. În primul rând, hotărârile privind regimul de circulație au fost adoptate unilateral de către așa-zișii aleși ai poporului din stânga Nistrului, fără a fi consultată și luată în calcul poziția Chișinăului. În al doilea rând, reprezentanții Tiraspolului au refuzat să includă pe agenda de discuții problemele prezentate mai sus și au sabotat în mod repetat reuniunile din cadrul CUC și grupurilor de lucru sectoriale. Spre exemplu, pe parcursul a două luni, în perioada 13 martie – 13 mai 2020, nu a avut loc nicio ședință în cadrul CUC și nici în cadrul grupului de lucru pe domeniul drepturilor omului, deși autoritățile guvernamentale au solicitat de mai multe ori convocarea acestora.
Dincolo de aceste constatări, situația creată în jurul restricționării liberei circulației a scos în prim plan vulnerabilitățile celor două decizii protocolare. În textul acestora nu există nicio prevedere legată de procedurile de sancționare a unei părți/ambelor părți sau privind suspendarea implementării deciziilor protocolare pentru nerespectarea angajamentelor asumate prin intermediul acestora. Lipsa unor instrumente de enforcement avantajează clar regimul de la Tiraspol, care deseori mimează eforturile de conlucrare și consolidare a încrederii dintre ambele maluri.
Ținând cont că o bună parte din protocoalele „Berlin Plus” au fost semnate „la pachet”, este evident că pe unele dosare, cum ar fi cele legate de școlile cu predare în limba română și accesul fermierilor la terenurile agricole, Tiraspolul nu are un interes sporit față de implementarea sustenabilă a prevederilor acestora. În rezultat, a folosit și va folosi orice pretext pentru a sabota respectarea celor două decizii protocolare.
E nevoie de mai multă consecvență și fermitate în negocieri
În actuala formulă, deciziile protocolare nu sunt în măsură să oblige de facto Tiraspolul să-și respecte angajamentele. Asta pentru că nu există costuri aferente pentru suspendarea unilaterală a prevederilor acestor documente. Respectiv, decidenții guvernamentali de la Chișinău ar trebui să analizeze posibilitatea negocierii unor noi decizii protocolare în domeniul bancar sau telecomunicațiilor doar respectând legislația națională și angajamentele internaționale ale Republicii Moldova, dar și în condiționând strict cu respectarea pe deplin de către Tiraspol a aranjamentelor existente. În caz contrar, există riscul să asistăm la abuzuri repetate din partea regimului separatist.
Totodată, implementarea deciziilor protocolare ar trebui să facă obiectul unui raport de monitorizare independent și pertinent din partea OSCE, accesibil pentru toți actorii interesați. Datele acestui raport ar trebui să servească drept suport factologic pentru activitatea grupurilor de lucru, dar și a formatelor de negocieri. OSCE-ul ar trebui să-și asume formal rolul de a supraveghea și semnala neregulile privind condițiile de aplicare a prevederilor deciziilor protocolare, pornind de la angajamentele asumate de către ambele părți.
În loc de concluzii...
Anul 2020 a fost marcat de mai multe abuzuri și ilegalități comise de către autoritățile separatiste de la Tiraspol. Acestea au relevat încă o dată inconsistența și fragilitatea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, vădit sabotat de ultimii. Deși autoritățile guvernamentale au inițiat mai multe demersuri pentru utilizarea formatelor de lucru existente, reacția Tiraspolului a fost pe alocuri inexistentă și abuzivă.
Perioada martie – noiembrie a anului curent a demonstrat că măsurile de consolidare a încrederii nu vor aduce rezultatele scontate, dacă nu vor include și asumarea unor costuri pentru nerespectarea angajamentelor în vigoare. În acest context, guvernul de la Chișinău ar trebui să preia mai multe lecții din experiența nefastă a conlucrării cu Tiraspolul în acest an și să le aplice cu strictețe în cadrul viitoarelor negocieri și aranjamente de consolidare a încrederii între malurile Nistrului și de reglementare a conflictului.
Fără o poziție fermă și bine formulată, bazată pe o analiză a costurilor, dar și însoțit de un mecanism clar de implementare a înțelegerilor atinse în formatul de negocieri „5+2”, Republica Moldova se vom mișca cu pași tot mai mici în procesul de reintegrare a țării.
----------
Mihai Mogîldea activează ca Lider de echipă, programul Europenizare, în cadrul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). El este absolvent al programului de master în Studii Politice și Administrative Europene la Colegiul Europei (Bruges).
----------
Acest comentariu a fost publicat în cadrul proiectului „Noi și Europa – Analiza relațiilor moldo-europene prin intermediul produselor media și analitice inovative”, implementat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu IPN și Radio Chișinău, cu suportul Fundației Konrad Adenauer. Opiniile prezentate în acest comentariu nu corespund neapărat cu poziția finanțatorilor.
