logo

SA “Apă-Canal Chişinău” trimite 300 de angajaţi în concedii forţate


https://www.ipn.md/index.php/ro/sa-apa-canal-chisinau-trimite-300-de-angajati-in-concedii-7966_961296.html

Circa 300 de lucrători ai SA „Apă-Canal Chişinău” (ACC) vor trimişi în timpul apropiat în concedii forţate. Decizia respectivă a fost luată ca urmare a crizei financiare în care se află întreprinderea, spune directorul Constantin Becciev. Furnizorul de apă a acumulat datorii creditoare de peste 200 de milioane de lei, inclusiv 180 de milioane trebuie să le ramburseze Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Potrivit lui Becciev, administraţia „Apă-Canal” a decis să trimită în concedii forţate cei 300 de angajaţi, pentru a economisi lunar circa 1 milion de lei la capitolul salarizare. Cheltuielile lunare pentru un angajat sunt de circa 3 mii de lei – salariul, plus alte contribuţii pe care întreprinderea le achită în Fondul social. Este pentru a treia oară când sute de angajaţi de la ACC sunt trimişi în concedii forţate şi neplătite. Anterior, întreprinderea a recurs la o asemenea metodă în iarna şi în primăvara trecută. În prezent, din lipsă de surse financiare, lucrătorii nu sunt asiguraţi cu ţevi, lubrifianţi şi alte materiale, susţine directorul ACC. Potrivit lui, în concedii forţate urmează să plece lucrătorii care sunt antrenaţi la lucrări de reparaţie în caz de scurgeri de apă. Administraţia susţine că unica ieşire din criza financiară este majorarea tarifelor pentru serviciile de apă şi canalizare. În prezent, chestiunea respectivă este discutată în cadrul şedinţelor comisiilor Consiliului Municipal Chişinău. ACC speră că un proiect de decizie în acest sens va figura pe ordinea de zi a primei şedinţe a Consiliului. SA „Apă-Canal Chişinău” are 2200 de angajaţi.