logo

S-a prezentat angajat al băncii și a furat de pe cardul unui bătrân 100 de mii de lei


https://www.ipn.md/index.php/ro/s-a-prezentat-angajat-al-bancii-si-a-furat-7967_1107137.html

Un bărbat din Bender a fost reținut, suspectat că a sustras de pe cardul bancar al unui bătrân din Hâncești 100 de mii de lei. I-a reușit după ce s-a prezentat angajat al Băncii Naționale a Moldovei și i-a spus bărbatului că observat că cineva încearcă să ia un credit bancar pe numele său. Astfel a reușit să obțină de la bătrân datele de identitate și cele bancare, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, fapta a avut loc în martie 2024, atunci când victima a fost contactată telefonic. Membrii grupului infracțional, din care face parte și bărbatul reținut, ar fi folosit datele obținute pentru ca să-și creeze un cont pe aplicația telefonică.

La jumătate de oră de la discuția telefonică, bănuitul, un bărbat de 41 de ani, a intrat în câteva magazine din Anenii-Noi și a cumpărat trei telefoane scumpe, precum și câteva accesorii, în sumă de circa 80 de mii de lei. Ulterior, de pe contul victimei au fost transferați în Kazahstan aproximativ 15 mii de lei.

A doua zi de la apelul bănuitului, bătrânul și-a contactat banca, care i-a comunicat despre cumpărăturile efectuate, după care a anunțat autoritățile de drept.

Suspectul a fost identificat și dat în căutare de către Inspectoratul de Poliție din Anenii-Noi.

Recent acesta a fost reținut la Vama Costești-Stânca din nordul țării, prin care a încercat să plece în România. Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Investigațiile continuă în cadrul dosarului de bază, care vizează escrocherii similare, în sumă de circa un milion de lei.