logo

S-a întors din India cu infecție de la țânțar. Primul caz de febră hemoragică, în doi ani


https://www.ipn.md/index.php/ro/s-a-intors-din-india-cu-infectie-de-la-7967_1107430.html

În Republica Moldova a fost înregistrat primul caz din ultimii doi ani de febră hemoragică, provocată de virusul Dengue. Pacienta este o tânără de 26 de ani din Chișinău, care s-a întors recent din India, transmite IPN.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică menționează că este vorba despre o infecție transmisă de țânțari la om. „Persoana s-a îmbolnăvit în timpul unei călătorii în India, unde au apărut primele simptome: febră, frisoane, mialgii, artralgii. Vinerea trecută, 13 septembrie, femeia a revenit în Moldova, iar acum beneficiază de tratament corespunzător”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Potrivit ANSP, în țara noastră au fost înregistrate patru cazuri de febră Dengue, toți pacienții infectându-se peste hotare. În anul 2019 s-a înregistrat un caz, în 2020 – două cazuri, apoi unul în 2022.

Febra Dengue este provocată de un virus transmis de țânțarii genului Aedes, un tip de țânțar răspândit în regiuni tropicale și subtropicale, iar în prezent există și în habitatele Republicii Moldova, precizează specialiștii. Infecția este provocată de mușcătura țânțarilor infectați, dar nu se transmite de la o persoană la alta, sau prin anumite obiecte. Simptomele febrei Dengue pot varia de la ușoare până la severe: febră, dureri de cap, dureri musculare și articulare, erupții cutanate și oboseală.

„Diagnosticul precoce este important, pentru tratarea cât mai rapidă a pacientului. Sunt disponibile două vaccinuri împotriva Dengue, ambele concepute pentru utilizare în zonele în care febra Dengue este frecvent întâlnită, adică nu în Europa”, menționează ANSP.

Specialiștii în sănătate publică îi sfătuiesc pe cetățeni ca, atunci când călătoresc într-o zonă endemică, să se protejeze de mușcăturile de țânțari, să îmbrace haine care să le acopere pielea cât mai mult posibil, fiind recomandate cămăși sau bluze cu mânecă lungă și pantaloni lungi.