logo

S-a încheiat a 74-a stagiune a Filarmonicii „Serghei Lunchevici”


https://www.ipn.md/index.php/ro/s-a-incheiat-a-74-a-stagiune-a-filarmonicii-serghei-lunchevici-7967_1020951.html

A 74-a stagiune a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” a luat sfârşit. În luna octombrie echipa va reveni cu o nouă stagiune, una jubiliară. Directorul artistic al instituţiei, Marian Stârcea, a declarat pentru IPN că această stagiune va fi mai bogată şi mai frumoasă, care va încerca să aducă în scenă artiştii şi dirijorii care au evoluat de-a lungul timpului pe scena Filarmonicii.

Marian Stârcea spune că stagiunea care s-a încheiat a fost foarte dificilă pentru Filarmonică deoarece tot ce se întâmplă în ţară se reflectă şi asupra instituţiei. „Dar a fost şi o stagiune foarte reuşită, bogată în talente şi nume, în festivaluri şi concerte. Ne apreciază în primul rând spectatorii, care spun că atâtea concerte câte sunt la Filarmonică nu mai sunt în altă parte. Ne apreciază lumea şi suntem mulţumiţi că viaţa aici izvorăşte”, a precizat directorul artistic.

Vacanţa artiştilor de la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” va fi mai mult pe hârtie, deoarece aceştia se vor pregăti de stagiunea jubiliară. „A 75-a stagiune va fi una şi mai încordată, vor fi mai mulţi interpreţi şi dirijori care au fost la pupitrul orchestrei, vrem să facem o totalizare deoarece toţi înţeleg că Filarmonica este cartea de vizită a ţării. Următoarea stagiune urmează să se deschidă către data de 1 octombrie, când se marchează Ziua internaţională a muzicii”, a comunicat Marian Stârcea.

La această stagiune urmează a fi prezenţi primi dirijori ai Filarmonicii Dumitru Goia, Valentin Doni, Robert Luther şi mulţi alţi artişti, care au evoluat sau chiar s-au lansat în concertele de la Filarmonica Naţională.