logo

S-a dat startul înscrierilor pentru programul de schimb în Japonia pentru studenți și tineri angajați


https://www.ipn.md/index.php/ro/s-a-dat-startul-inscrierilor-pentru-programul-de-schimb-7967_1105037.html

S-a dat startul înscrierilor pentru programul de schimb pe termen scurt MIRAI, lansat de Guvernul Japoniei. Prin intermediul acestuia, studenți la cursurile de licență, master sau doctorat sau tineri angajați sunt invitați în Japonia, transmite IPN.

Ambasada Japoniei în Moldova menționează că programul își propune să aprofundeze înțelegerea participanților cu privire la economie, societate, istorie, diversitatea culturilor, relațiilor diplomatice ale Japoniei. De asemenea, va oferi oportunitatea consolidării relațiilor dintre Japonia și regiunile participanților și crearea unei baze pentru prietenie și cooperare viitoare

Participanții din Republica Moldova pot aplica pentru una dintre următoarele secțiuni/teme ale programului: diplomație și strategii de securitate (perioada de desfășurare a programului 6-12 noiembrie), economie și afaceri (6-12 noiembrie), mediu și ecologie (6-12 noiembrie), știință și tehnologie (4-10 decembrie).

Termenul limită de înscriere la program este 10 iulie. Ghidul de aplicare explică cum trebuie completat formularul de înscriere și ce documente trebuie anexate.