Ruslan Codreanu solicit demisia conducerii Comisiei Electorale Centrale și a conducerii Comisiei electorale de circumscripție electorală Chișinău. Într-o conferință de presă susținută pe 12 octombrie, Ruslan Codreanu a spus că cele două instituții sunt politizate, având la conducere reprezentanți ai blocului ACUM și ai PSRM, transmite IPN
Ruslan Codreanu a spus că CEC a luat o decizie politică atunci când l-a exclus din cursa electorală, cu scopul de a elimina concurenții electorali incomozi. „Pentru toate încălcările procedurale, pentru toate întârzierile prin care am trecut, pentru faptul că CEC-ul nu a participat la nicio ședință de judecată, dar s-au trezit în ultimul moment să depună referință, solicit demisia CEC, care este reprezentantul blocului ACUM și a conducerii CECEC, care este reprezentantul PSRM”, a declarat Ruslan Codreanu.
Fostul candidat a menționat că, prin tot ce s-a întâmplat, se creează impresia că Primăria a fost cedată. „Acordurile politice semnate între reprezentanții alianței, dar și programele unor candidați ne arată clar că primăria a fost deja cedată, iar mai departe se merge pe folosirea resurselor administrative în campania electorală”, a declarat Ruslan Codreanu.
Acesta a menționat că, în funcție de resursele financiare de care dispune, se va adresa la CEDO pentru a-și apăra drepturilor. „Vom vedea care este mecanismul, pentru că nu dispunem de resursele financiare necesare. O să ne consultăm cu toți colegii și vom lua o decizie”, a spus fostul candidat.
Ruslan Codreanu a mai declarat că a avut o discuție de informare cu reprezentanți ai Congresului autorităților locale ai Consiliului Europei, ai delegației Uniunii Europene și ai ambasadei SUA, cărora le-a prezentat documentele și procesul care a dus la excluderea sa din cursa electorală.
Curtea Supremă de Justiție a casat decizia Curții de Apel și l-a exclus vineri, 11 octombrie 2019, pe candidatul independent Ruslan Codreanu din cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Chișinău.
Retrospectiva evenimentelor electorale din 12 octombrie 2019