Materialul face parte din campania de informare lansată de IPN în care prezintă date biografice, informații despre venituri și avere, precum și experiența profesională a candidaților la funcția de primar general al municipiului Chișinău.
Ruslan Codreanu candidează la funcția de primar general al municipiului Chișinău din partea Blocului electoral „Ruslan Codreanu”, constituit din Partidul politic „Puterea Oamenilor”, pe care îl conduce, dar și Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova, condus de ex-ministrul Valeriu Pleșca.
Ruslan Codreanu s-a născut pe 15 octombrie 1980. A obținut diplomă de licență în Istoria și Economia Uniunii Europene la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România (1998-2002). De asemenea, a făcut un master executiv în managementul public la Hertie School of Governance din Berlin, Germania (2013-2014).
În perioada 2004-2008 a activat în cadrul Ministerului Economiei și Comerțului în calitate de specialist principal, dar și șef al Direcției ajustări economice în procesul de integrare europeană. Din 2008 și până în 2015, a activat în cadrul Cancelariei de Stat, inclusiv în funcția de șef de direcție.
Până a-și crea actualul partid, Ruslan Codreanu a participat la fondarea în anul 2015 a Partidului Popular European din Moldova, condus de fostul premier Iurie Leancă. În același an a fost ales în calitate de consilier PPEM în Consiliul municipal Chișinău.
În noiembrie 2017, a fost numit viceprimar pe domeniul social al municipiului Chișinău, iar din aprilie 2018 și până în iulie 2019 exercită interimatul funcției de primar general.
În septembrie 2019, Ruslan Codreanu a fost vizat într-un dosar penal inițiat pe achiziția a 31 de autobuze pentru Chișinău. Procuratura Anticorupție a expediat materialele cauzei la Direcția generală urmărire penală a Inspectoratului General al Poliției. Potrivit responsabililor de la IGP, dosarul a fost pornit pe fapt, nu pe persoană, iar în prezent, Ruslan Codreanu nu are vreun statut procesual în cadrul acestui dosar.
Ruslan Codreanu a încercat să participe la alegerile locale din toamna anului 2019 în calitate de independent pentru funcția de primar al capitalei. Însă, Consiliul electoral de circumscripție electorală a refuzat să îl înregistreze în cursă. Aceasta după ce Consiliul a invalidat 1200 din cele 10454 de semnături prezentate de Codreanu.
În martie 2021 și-a creat Partidul Politic Puterea Oamenilor, iar în iulie participă la alegerile parlamentare anticipate. Formațiunea a obținut 1 613 voturi, ceea ce reprezintă 0,11%.
Pentru perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2022, împreună cu soția, Ruslan Codreanu declară venituri în valoare de peste 122 de mii de lei. Începând cu anul 2014 are în proprietate un apartament de circa 91 de metri pătrați, valoarea căruia este indicată în mărime de 674 de mii de lei. În declarație mai sunt indicate două automobile – o mașină cu anul producției 2007, care valorează 80 600 de lei, și alta din 2013, care ar valora 200 de mii de lei.
„Vă propun să facem dintr-un oraș înădușit de trafic, poluat, furat, sărăcit, cu întreprinderi falimentare, bolnav – un Chișinău dezvoltat, curat, educat, sănătos, în care toți oamenii să aleagă să locuiască, în care copiii noștri să crească sănătos și echilibrat, în care antreprenorii să deschidă și să gestioneze afaceri, în care bătrânii să vrea să îmbătrânească frumos, iar tinerii studenți să aibă locuri de muncă și dorință de a rămâne ”, a declarat Ruslan Codreanu atunci când a anunțat că va candida în cursa pentru șefia capitalei.
Conform tragerilor la sorți, Ruslan Codreanu, Blocul electoral „Ruslan Codreanu” urmează să fie cu numărul 2 în buletinul de vot.