logo

Rusia și minoritățile sexuale – ținte ale populiștilor de la Chișinău, expert


https://www.ipn.md/index.php/ro/rusia-si-minoritatile-sexuale-tinte-ale-populistilor-de-la-chisinau-7978_1032187.html

În loc să soluționeze problemele reale ale țării, clasa politică de la Chișinău, continuă să apeleze la populism, care mereu servește drept „colac de salvare”, în particular pentru situațiile de criză, scrie politologul Dionis Cenușa, într-un articol de opinie pentru IPN.

Politologul opinează că populismul moldovenesc, similar celui din Europa, Rusia sau alte regiuni, constă în învinuirea actorilor externi pentru eșecurile sau nerealizările de acasă.

În particular, politicienii populiști înlocuiesc grija pentru întreaga societate cu o luptă pentru cauza grupurilor vulnerabile, subliniază Dionis Cenușa.

Potrivit lui, după preluarea președinției de către socialistului Igor Dodon, populismul forțelor pro-europene este complementat cu cel al opoziției pro-ruse. Cel din urmă este mai sofisticat și în unele privințe mai dăunător decât cel etalat de forțele proeuropene.

Printre ideile populiste utilizate de către partidele proeuropene de la guvernare se numără aderarea la UE, prezentată cu periodicitate drept soluție salvatoare pentru toate problemele Moldovei. La fel, Rusia și opoziția pro-rusă sunt ilustrate ca obstacole pentru prezentele și viitoarele reforme, explică Dionis Cenușă.

Politologul crede că populismul forțelor pro-ruse este deocamdată în ascensiune și că se poate accentua dacă sau odată ce opoziția pro-rusă va ajunge în fruntea guvernării, ca urmare a alegerilor legislative din 2018.

El argumentează că opoziția pro-rusă, în frunte cu președintele Igor Dodon, folosește în calitate de „dușmani externi” România, pentru că ar susține mișcarea unionistă. Pe lângă aceasta, sunt acuzate UE și SUA de faptul că datorită lor guvernările proeuropene, dar și corupte, s-au menținut la putere în perioada 2009-2016.

Recent, scrie Cenușă, țintele lui Dodon au inclus societatea civilă, care ar primi finanțare de la SUA pentru a lansa retorică anti-rusească în Moldova. Politologul reamintește despre minoritățile sexuale, care sunt menținute în categoria de „țapi ispășitori”.

Noua opoziția proeuropeană de la Chișinău (PAS, Platforma DA), deocamdată extra-parlamentară, operează cu o retorică populistă similară, evidențiază Dionis Cenușa. Aceasta vede principalul vinovat al tuturor problemelor actuale cu care se confruntă Moldova în Plahotniuc, iar a celor viitoare – în opoziția pro-rusă emergentă.

În concluzie, politologul menționează că necombaterea populismului va duce la mai puțină integrare europeană și mai puține reforme. Ca urmare, va spori fragilitatea Moldovei, dar și numărul de cetățeni dornici să desfacă contractul social cu statul, cu care le este tot mai greu să se identifice.