„Rospotrebnadzor” va stabili condiţii “discriminatorii” la importul de vinuri din R. Moldova
https://www.ipn.md/index.php/ro/rospotrebnadzor-va-stabili-conditii-discriminatorii-la-importul-de-vinuri-din-r--7967_963418.html
Serviciul federal „Rospotrebnadzor” din Rusia a elaborat condiţii speciale pentru livrarea vinurilor moldoveneşti pe piaţa rusească, a declarat pentru presa de la Moscova şeful acestui serviciu, Ghenadii Onişcenko.
Potrivit lui, R. Moldova a recunoscut documentar prezenţa unor încălcări la producerea şi comercializarea producţiei vinicole exportată în Rusia. „Pentru furnizorii de aceste mărfuri, în prima etapă, vor fi elaborate condiţii speciale «discriminatorii» de export, inclusiv controlul fiecărei partide de vin la hotarul rusesc”, a subliniat Onişcenko.
Totodată, şeful „Rospotrebnadzor” a menţionat că furnizorii moldoveni vor fi nevoiţi practic să recucerească piaţa rusă care, pe perioada interdicţiei la livrarea vinurilor moldoveneşti, a fost invadată de vinuri din America Latină, Australia, Japonia etc.
Şi de această dată, Onişcenko a pus responsabilitatea pentru situaţia de pe piaţa rusească a alcoolului pe umerii producătorilor de vinuri din R. Moldova şi Georgia. Potrivit lui, ca urmare a embargoului impus acestor două ţări şi a unor măsuri luate de autorităţile ruse, numărul cazurilor grave şi letale în urma consumului în exces a alcoolului şi a produselor contrafăcute s-a redus cu 12 mii în anul 2006, comparativ cu 2005.
Rusia a interzis importurile de vinuri şi divinuri din R. Moldova în luna martie 2006. În noiembrie, preşedinţii Vladimir Voronin şi Vladimir Putin au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte reluarea livrărilor de vinuri moldoveneşti pe piaţa rusească.
Se aşteaptă ca exporturile în Rusia să fie reluate către finele lunii februarie 2007.