România şi Moldova au semnat protocolul de colaborare economică şi integrare europeană
https://www.ipn.md/index.php/ro/romania-si-moldova-au-semnat-protocolul-de-colaborare-economica-si-7966_972230.html
A fost semnat Protocolul sesiunii a IV-a a Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică şi integrare europeană între România şi Republica Moldova, desfăşurată la 23 octombrie, la Bucureşti, transmite Info-Prim Neo cu referire la Ministerul Economiei şi Comerţului.
Documentul a fost semnat de către co-preşedinţii comisiei prim-viceprim-ministru, ministrul economiei şi comerţului Igor Dodon şi ministrul român pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale, Ovidiu Silaghi. Protocolul prevede un şir de acţiuni bilaterale în domeniul comerţului, întreprinderilor mici şi mijlocii, agricultură, sanitar-veterinar şi siguranţa alimentelor, în domeniul cercetării ştiinţifice.
„Deşi şedinţele comisiei au cunoscut o pauză de doi ani, constatăm cu satisfacţie ascedenţa relaţiilor comerciale şi investiţionale moldo-române”, a declarat Igor Dodon. El a subliniat importanţa dezvoltării şi în continuare a relaţiilor economice bilaterale, valorificând în particular oportunităţile oferite de statutul României ca ţară membră a UE şi avantajele comerciale de care dispune R. Moldova în acest sens. De asemenea, a fost remarcat că în promovarea continuă a acestor relaţii, extrem de importantă este şi crearea bazei politice şi juridice adecvate unei cooperări eficiente, bazate pe normele dreptului internaţional şi pe principiile şi reglementările în vigoare ale UE.
Ovidiu Silaghi a dat o înaltă apreciere reformelor economice desfăşurate în R. Moldova şi şi-a exprimat încrederea că „reformele curajoase de liberalizare a economiei vor impulsiona simţitor economia moldovenească”.
În domeniul industriei, părţile au convenit să identifice oportunităţile privind fabricarea în comun şi exportul produselor finite în domeniul industriei constructoare de maşini şi echipamente, industriei mobilei, industriei alimentare etc.
Părţile au convenit şi asupra amplificarea colaborării în domeniul energetic, şi în special construcţia Liniei electrice de interconexiune 400 kV Bălţi - Suceava. Deja a început un studiu de fezabilitate a proiectului de construcţie a liniei electrice şi în timpul agreat de părţi se va purcede la semnarea unui Memorandum de înţelegere.
În cadrul Comisiei, a fost semnat Programul de colaborare bilaterală în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării între Atoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică din România şi Academia de Ştiinţe din R. Moldova.
În cadrul vizitei sale la Bucureşti, Igor Dodon a participat şi la deschiderea oficială la Târgului Internaţional de turism, la care, în premieră au participat şi companiile turistice din R. Moldova.