 |
|
| Dionis Cenuşa | |
Actorii politici de la Bucureşti reacţionează neobosit la evenimentele de la Chişinău, unde este pusă în joc continuitatea agendei europene a Moldovei. Clasa politică de la Bucureşti este alarmată de faptul că sprijinul public pentru partidele proeuropene moldoveneşti este în cădere liberă, fără a avea şanse clare de recuperare în viitorul apropiat. Motivul principal al acestor îngrijorări rezidă în riscul întreruperii sau chiar a abandonării definitive a integrării europene de către forţele pro-ruse, aflate în ascensiune, acumulând capital politic pe seama „schismelor” în interiorul forţelor proeuropene, numeroaselor scandaluri de corupţie, dar şi a mimării reformelor conexe cu agenda europeană. Îngrijorările partenerilor români sunt justificabile, dacă ţinem cont de intenţia tandemului Usatîi-Dodon de a renunţa la vectorul european în favoarea celui eurasiatic, dar şi de comportamentul agresiv al Rusiei în regiune. Aceste lucruri au fost invocate cu diverse ocazii de către eurodeputaţii Monica Macovei şi Siegfried Mureşan, ex-preşedintele Traian Băsescu, dar şi actualul premier Victor Ponta. Cu toate acestea, îngrijorările expuse sunt dominate de un substrat geopolitic şi nu fac referinţă la aspectele politice interne, care prejudiciază “de facto” şi în proporţii mai mari vectorul european – corupţia politică, politizarea instituţiilor, justiţia ineficientă şi/sau selectivă etc..
Grija geopolitică versus realităţi politice interne
Diverşi reprezentanţi ai clasei politice româneşti, atât pe plan naţional cât şi european, ţin mâna pe puls urmărind atent evoluţiile politice de pe stânga Prutului. Evident, aceştia observă că integrarea europeană este contrazisă de corupţia coordonată sau cea admisă voluntar de către partidele de la guvernare din Moldova, considerate încă proeuropene. La fel, aceştia înţeleg că instituţiile de stat sunt capturate, iar partidele politice de la guvernare sunt controlate de grupuri oligarhice care luptă pentru subordonarea totală a puterii în stat. Cu toate acestea, actorii politici din România acordă mai multă atenţie riscurilor legate de resuscitarea factorului rusesc în politica moldovenească şi mai puţin artificialităţii lozincilor pro-UE promovate de forţele pretins proeuropene. Această predilecţie poate avea câteva explicaţii.
În primul rând, factorul rusesc rămâne a fi o variabilă importantă în ecuaţiile politice din ţările Parteneriatului Estic, ca urmare a multiplelor pârghii de influenţă pe care Rusia le are la dispoziţie (regiuni separatiste, actori politici pro-ruşi, biserica, propaganda mediatică etc.). În al doilea rând, vorbim despre constrângeri strategice pentru actorii politici români de la Bucureşti şi Bruxelles, care trebuie să dozeze critica sau chiar să renunţe la aceasta pentru a nu contribui la prăbuşirea partidelor pro-UE, aflate în plină dizgraţie, şi respectiv la creşterea în sondaje a formaţiunilor pro-ruse. Nu în ultimul rând, absenţa unei critici dure poate fi determinată de înrudirea partidelor de la guvernare din Moldova cu partidele politice paneuropene (Vezi articolul: „Europenizarea” eşuată a elitei politice moldoveneşti). Astfel, asistăm la o abordare specifică din partea actorilor politici români, care tind să pună accentul pe riscuri legate de Rusia, decât să scoată în evidenţă ameninţările majore, reale, la adresa proiectului european în Moldova, cauzate de corupţia politică şi oligarhizarea deliberată a statului ce caracterizează guvernele proeuropene de la Chişinău din 2009 încoace.
Pragmatism „trunchiat”
Chiar dacă partea română este la curent cu defectele partidelor pretins proeuropene, aceasta are tendinţa să se concentreze asupra riscurilor geopolitice din regiune. Un exemplu concludent în acest sens este decizia Bucureştiului de a acorda coaliţiei proeuropene de la Chişinău un împrumut în valoare de 150 milioane euro pentru susţinerea „stabilităţii economice, bugetare, politice” în perioadă de criză. Potrivit lui Victor Ponta, criza prin care trece Moldova ar fi determinată de presiunile exercitate de Rusia, deşi toţi ştiu că motivele preponderente sunt de ordin intern – calitatea proastă a guvernării, lupta pentru monopolizarea puterii, capturarea instituţiilor de stat, schemele frauduloase din sistemul bancar, necombaterea corupţiei etc. Totodată, unii actori politici români (Traian Băsescu) cer UE să continue alocarea de asistenţă financiară Moldovei, din nou apelând la factorul rusesc drept argument principal. La recenta reuniune a Partidului Popular European, desfăşurată la Madrid, politicienii români nu au făcut nici măcar aluzie la situaţia politică îngrijorătoare din Moldova, ci din nou au punctat rolul negativ al factorului rusesc. În acest sens, Siegfried Mureşan a cerut ratificarea Acordului de Asociere de către Grecia şi Italia, fără de care Moldova ar nimeri în zona gri „aşa cum îşi doreşte Rusia”. Această abordare denotă existenţa unui pragmatism, dar de o natură „trunchiată”. Or, evaluarea riscurilor emanate de factorul rusesc sunt, cel puţin pe moment, supraapreciate, în timp ce riscurile generate de numeroasele restanţe ale partidelor pretins proeuropene sunt subestimate.
În loc de concluzie…
E limpede că România şi actorii politici de la Bucureşti îşi doresc parteneri politici proeuropeni la Chişinău. Dar acest lucru nu trebuie să aibă loc în detrimentul integrării europene, care este deocamdată mimată, parazitată şi/sau subminată de forţele politice care se declară proeuropene. România în calitate de stat membru al UE, dar şi de stat vecin cu legături speciale cu Moldova, are datoria de a fi principial şi obiectiv în relaţia cu autorităţile moldoveneşti, mai ales având în vedere că cele din urmă continuă să se auto-discrediteze şi să submineze conştient şi benevol vectorul european, avantajând astfel exponenţii pro-ruşi. Principialitatea României trebuie să rezulte şi din calcule pragmatice pe termen mediu şi lung, nu doar din raţionamente de moment. Or, asocierea cu partide pretins proeuropene care erodează agenda europeană poate compromite de asemenea pe cei care le sprijină fără condiţionări puternice, lucru înţeles de UE (deşi prea târziu) care şi-a suspendat asistenţa financiară (nu şi cea tehnică) până când FMI-ul nu intră definitiv în joc. În fine, dacă actorii politici de la Bucureşti îşi doresc cu adevărat să sprijine vectorul european al Moldovei, atunci aceştia ar trebui să-şi regândească strategia (dacă aceasta există) în relaţia cu guvernarea proeuropeană de la Chişinău.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.