logo

România a donat Moldovei 138 de vehicule


https://www.ipn.md/index.php/ro/romania-a-donat-moldovei-138-de-vehicule-7967_1015836.html

100 de autobuze pentru elevi, 3 autocare pentru teatrele din ţară şi 35 de automobile pentru instituţiile publice de stat au fost donate Republicii Moldova de către România vineri, 10 octombrie, în cadrul vizitei premierului român Victor Ponta la Chişinău. Oficialul a declarat că Moldova şi România sunt o familie, iar „fraţii se ajută şi la bine şi la greu”, transmite IPN.

Victor Ponta a menţionat că anul acesta se află pentru a 6-a oară în Moldova şi de fiecare dată vine cu inima deschisă. „Când România a distribuit 1600 de autobuze pentru şcolile din ţară, am zis că cel puţin 100 trebuie să ajungă şi în Republica Moldova. Tot aşa, am zis că Moldova trebuie să fie asigurată energetic şi am decis contrucţia gazoductului Iaşi-Ungheni, care va ajuta ţara să nu mai fie la cheremul cuiva care se poate supăra”, a spus oficialul. Premierul român a adăugat că, tot din considerente de susţinere, România a decis să doneze circa 1 milion de euro pentru Centrul mamei şi copilului.

„În 2019 România va deţine preşedinţia UE şi mi-aş dori la masa aia lungă, unde se adună toate ţările membre, să fie şi scaunul destinat Republicii Moldova. Mulţi spun că nu se poate, dar tot mulţi spuneau aşa şi despre România în 2002, cu 5 ani înainte de aderare la UE. Europa înseamnă drumuri bune şi viaţă mai bună, sper să ne unim în curând în UE”, a spus Victor Ponta.

Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a spus că în ultimele 13 luni România a oferit Republicii Moldova circa 40 de milioane de euro. „Banii au fost donaţi, nu împrumutaţi. România susţine sistemul educaţiei şi pe cel al medicinei, sistemul energetic etc”, a subliniat Iurie Leancă.

Cei doi premieri au mers astăzi la Cahul, unde a început construcţia unui nou sediu al teatrului Republican Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, pentru care România a oferit 800 de mii de euro. De asemenea, oficialii au mers şi în satul Porumbeşti, raionul Cantemir, pentru a vedea cum decurg lucrările de construcţie a grădiniţei din localitate. Bugetul total constituie este de 8,8 milioane de lei, dintre care 6 milioane este contribuţia României. La fel, urmează să fie oferit un grant de un milion de euro pentru reconstrucţia Sălii cu Orgă din Chişinău.