|
|
Anatol Țăranu | |
Momentul decisiv pentru România și națiunea română porniți pe calea europeană s-a întâmplat, la 21 iunie 1995, când a fost semnată Declarația de la Snagov de către președintele României, Ion Iliescu, prim-ministrul Nicolae Văcăroiu, președinții Senatului și Camerei Deputaților, precum și de reprezentanți ai tuturor partidelor parlamentare. Potrivit textului documentului întitulat „Strategia națională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeana”, care a fost elaborat de Comisia special constituită în acest scop, din reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, ai Guvernului, ai cercurilor academice, ai societății civile, era exprimată orientarea fermă a României de a-și axa dezvoltarea pe promovarea atributelor unei societăți democratice - statului de drept, pluralismului politic, separării puterilor, alegerilor libere, respectării drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor aparținând minorităților naționale, creării unei economii de piața eficiente și durabile, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituțiile și politicile Uniunii Europene.
Deja la 22 iunie 1995, România a depus cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană, ca membru cu drepturi depline, împreună cu Strategia Națională de Pregătire a Aderării României la UE. Aceasta a fost vrerea providențială și salvatoare a unei națiuni hotărâtă și decisă ferm să se debaraseze de impasul trecutului comunist, impus țării prin forță din exterior. Spre deosebire de România, în tânărul stat Republica Moldova, apărut pe harta lumii doar în anul 1991, niciodată nu a existat un consens național la nivel politic, dar și societal cu privire la trecutul sovietic și la alegerea modelului de dezvoltare ca opțiune de civilizație. De aici au pornit și deosebirile izbitoare a traiectoriilor de dezvoltare a două state europene, România și Republica Moldova, populate preponderent de etnici români.
Cea mai „de succes” operațiune de îndepărtare a Republicii Moldova de UE
Un alt moment principial pe calea europeană a românilor a avut loc, la 10-11 decembrie 1999, când la Helsinki s-au reunit șefii de stat sau de guvern din țările membre ale Uniunii Europene. La acest summit liderii UE din cele 15 state membre au desemnat lista potențialilor candidați la aderare și au aprobat începerea negocierilor cu șase state din Estul Europei, printre care și cu România. În această listă avea șanse să fie inclusă și Republica Moldova, însă la Chișinău a izbucnit la moment criza guvernamentală provocată de comuniști și PPCD, susținută de președintele Lucinschi, care a dus la demiterea guvernului proeuropean Sturza. În lipsa la Chișinău a unui guvern funcțional, cauza europeană a Republicii Moldova la Helsinki nu avea de cine să fie susținută, în așa fel fiind ratată o șansă unică de dezvoltare. La acel moment a fost înfăptuită una din cele mai „de succes” operațiuni de îndepărtare a Republicii Moldova de România și UE și de menținere a statului moldovenesc în zona de influență a civilizației eurasiatice, dominată de regimuri politice oligarhice și autoritare.
66 de miliarde și 146 de miliarde de euro, pentru România din partea UE
Odată admisă pentru aderare la UE, societatea românească a primit un stimulent enorm pentru reforma majoră și, deja la 1 ianuarie 2007, România devine membru al comunității europene cu acte în regulă. Pe 1 ianuarie 2022, s-au împlinit 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, moment care a sigilat despărțirea țării de perioada post-comunism și care a marcat aderarea la cel mai puternic proiect integraționist politico-economic, cu beneficii impresionante pentru cele peste 20 milioane de cetățeni români care, de la 1 ianuarie 2007, au devenit și cetățeni ai Uniunii Europene. România, pe parcurs de 15 ani de apartenență la UE, a beneficiat pentru dezvoltarea sa de peste 66 de miliarde de euro din fonduri europene. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice român, evoluția fluxurilor financiare dintre România și Uniunea Europeană a înregistrat primirea a 66,2 miliarde de euro, în timp ce România a cotizat la bugetul Uniunii Europene doar cu 22,8 miliarde de euro. Astfel, după 15 ani de apartenență la UE, România înregistrează un sold pozitiv de 43,39 de miliarde de euro, fonduri europene primite de România peste banii din contribuția obligatorie de membru la bugetul comunitar. În același timp, România a încheiat anul 2020 cu un record, reușind să obțină aproape 80 de miliarde de euro la negocierile referitoare la fondul de redresare Next Generation EU de 750 de miliarde de euro și privitoare la Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, fonduri care vor putea fi utilizate pe parcursul anilor 2021-2027. În total, la aniversarea a 20 de ani de la aderarea la UE, România va beneficia pentru dezvoltare de cel puțin 146 de miliarde de euro din fonduri comunitare.
Salt de civilizație, pentru România
Accesarea enormelor fonduri europene de către România a fost condiționată de reforme profunde ale tuturor sferelor vieții societății românești, în final contribuind la un adevărat salt de civilizație, inclusiv cu un conținut impresionant de dezvoltare economică și socială. Din perspectiva economică, acest lucru se reflectă cel mai pregnant prin evoluția indicatorului produsului intern brut al României, care, potrivit Eurostat, a crescut din momentul aderării de la 34% la 64% din media UE. Astăzi PIB-ul României a ajuns la 220 de miliarde de euro față de aproximativ 98 de miliarde de euro în anul 2005.
Dezvoltarea economică impresionantă a schimbat radical nivelul de viață a românilor. Pe parcursul celor 15 ani de apartenență la UE, România a urcat încontinuu în topul nivelului de trai rezultat din consumul efectiv. În 2008, un cetățean român își permitea mai puțin de jumătate din consumul unui european, astăzi România s-a ridicat la 70% din valoarea medie a nivelului Uniunii Europene și a părăsit, în premieră, "podiumul sărăciei"- moștenirea rușinoasă a perioadei de tranziție de la dictatura ceaușistă la statul european. Datele Eurostat arată că nivelul de trai al românilor l-a depășit pe cel al bulgarilor situat la nivelul de 56% din media europeană. Urmează, cu procente asemănătoare, croații și ungurii - 63, respectiv 64%. În ceea ce privește venitul mediu net în România, el a depășit suma de 700 de euro, chir dacă standardul european este de 1600 de euro, iar cei mai bine plătiți cetățeni ai Uniunii Europene sunt luxemburghezii. În Marele Ducat, salariul mediu net se ridică la nivel de 3.500 de euro, fixând un obiectiv al nivelului de trai stimulator pentru toate țările UE.
Subdezvoltare și stagnare, pentru Republica Moldova
Spre deosebire de România, curba dezvoltării multidimensionale a Republicii Moldova a cunoscut în acești ani o cu totul altă traiectorie, a subdezvoltării și stagnării. În toți acești ani, economia Republicii Moldova a regresat, sau a înregistrat avansări lente, confruntându-se cu crize frecvente. Drept urmare, economia moldovenească nu a reușit să recupereze declinul economic din anii 90 ai secolului trecut, iar nivelul PIB-ului înregistrat în 1990 așa și nu a fost atins. Astăzi PIB-ul Republicii Moldova reprezintă puțin peste ¾ din nivelul anului 1990, fapt ce vorbește cel mai elocvent despre starea de subdezvoltare economică a statului.
Problemele economice s-au regăsit plenar în nivelul de trai a cetățenilor moldoveni. La începutul tranziției, locuitorii Republicii Moldova aveau câștiguri comparabile cu cele ale populației din alte state din regiune. Astfel, în anul 1990, venitul pe cap de locuitor din Republica Moldova era mai mic decât valoarea indicatorului similar atestat în Bulgaria sau Ucraina, însă mai mare decât venitul populației înregistrat în Albania sau în statele caucaziene. De asemenea, în 1990, raportul dintre venitul pe cap de locuitor din Moldova și cel din UE constituia 41,1%, comparabil cu cel din România. Însă din cauza „întârzierii” în dezvoltarea economică, Moldova a ajuns unul dintre cele cel mai sărace state din Europa. Astfel, în anul 2020, raportul dintre PIB per capita din Republica Moldova și UE constituia doar 29,6% - o valoare mult mai mică decât nivelul atestat în 1990. În așa fel, în decurs de 30 de ani, din cauza problemelor de dezvoltare economică, Moldova a ajuns să fie statul cu cele mai mici venituri pe cap de locuitor din Europa.
Nivel înalt de sărăcie și depopulare, pentru Republica Moldova
Bunăstarea precară a populației Republicii Moldova s-a manifestat și printr-un nivel înalt al sărăciei. În prezent, peste ¼ din populația țării trăiește sub pragul sărăciei, iar Republica Moldova are una dintre cele mai înalte rate ale sărăciei printre statele europene. Cele mai recente date, care reflectă situația din 2020, arată că rata sărăciei este la nivelul de 27%. Totodată, sărăcia se manifestă mult mai pronunțat în zonele rurale. Astfel, în anul 2020, în orașe rata sărăciei constituia 14%, pe când în ariile rurale acest indicator era de peste 35%. Dacă este luat în considerare faptul că românii-moldoveni constituie partea majoritară a populației rurale, atunci se deduce că băștinașii sunt pătura cea mai săracă a populației republicii, deci, cea mai defavorizată etnie în propriul stat.
Condițiile economice precare au făcut ca, în decurs de 30 de ani de independență a Republicii Moldova, numărul populației ei s-ă scadă cu un milion de persoane. Dacă la începutul anului 1991 în Republica Moldova, pe malul drept al râului Nistru, locuiau puțin peste 3,6 milioane de oameni, atunci la începutul anului 2021 populația republicii s-a redus până la circa 2,6 milioane de oameni. Capitalul uman disponibil pentru transformările sociale, economice și politice de care are nevoie societatea a scăzut permanent din cauza emigrării și a „exodului creierilor”. Scăderea dramatică a populației a devenit principala caracteristică a perioadei de 30 de ani de independență a Republicii Moldova.
Mai multe șanse ratate, pentru Republica Moldova
Ratând șansa de a deveni parte a procesului de aderare la UE în 1999, societatea moldovenească a rămas puternic fracturată până în ziua de azi. Fără o identitate autentică, rămasă în prizonieratul falsei identități vulgar-moldoveniste, impusă prin intermediul ingineriilor sociale coloniale, Republica Moldova nu s-a realizat în forma unei comunități de oameni consolidați ca și națiune ce ar fi în deplin consens privind identitatea și istoria, dar și - la fel de important - privind viitorul său. În contrast cu parcursul de civilizație al României din ultimii 30 de ani, Republica Moldova a ratat beneficiile directe ale apartenenții la Uniunea Europeană generate de oportunitățile de investiții, de accesul la finanțarea europeană, cu impact direct asupra prosperității, libertăților democratice, securității politico-militare.
Astăzi identitatea României este legată intrinsec de identitatea Uniunii, de valorile și principiile de inspirație liberală pe care a fost construit proiectul european. În schimb, Republica Moldova, neasumându-și identitatea istorică românească, încremenită în identitatea de origine colonială a unei gubernii rusești sau a fostei republici sovietice unionale, ratează calea cea mai scurtă de identificare a sa cu identitatea europeană, rămânând în zona pretențiilor de civilizație și geopolitice eurasiatice. În așa fel, carențele de ordin identitar generează vulnerabilități majore de securitate națională, periclitând iremediabil perspectivele de dezvoltare a Republicii Moldova, inclusiv, perspectivele ei europene.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.