logo

Rodion Gavriloi: Sfântul Gheorghe ar fi de cealaltă parte a baricadei cu armata agresorului


https://www.ipn.md/index.php/ro/rodion-gavriloi-sfantul-gheorghe-ar-fi-de-cealalta-parte-8004_1089535.html

Biserica ortodoxă din Rusia este implicată prea mult în materie politică, excesul fiind atât în defavoarea statului, cât și a Bisericii, consideră Rodion Gavriloi, activist civic, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox, participant la dezbaterea publică „Rostul Paștilor Blajinilor și al Zilei de 9 mai: afinități, deosebiri și trăsături specifice în vreme de război”, care au avut loc la Agenția de presă IPN.

Argumentându-și opinia, vorbitorul a exemplificat cu poziția patriarhului Kiril, de susținere a războiului de invazie a Rusiei în Ucraina, în condițiile când părtașii acestei Patriarhii pot fi găsiți și de o parte, și de cealaltă parte a baricadei. Retorica anti-ucraineană a Bisericii ruse este efectul „cochetăriei” bisericii cu puterea, iar acest fenomen poate fi observat, apropo, și în Republica Moldova, a relevat activistul.

Dânsul a opinat că biserica și statul, aceste două entități, trebuie să fie total separate și lipsite de posibilitatea de a se influența reciproc. „Desigur, în Rusia sunt clerici, care se pronunță altfel decât înaintestătătorul lor, dar vocea lor este prea puțin auzită. Chiar dacă în predicile lor ei numesc războiul război, după aceasta persoanele sunt supuse prigoanei, atât de către episcopii lor, cât și de autorități”, a spus el.

Solicitat de moderator să se refere la figura sfântului Gheorghe, ajuns să fie pomenit atât de des în contextul actualității noastre, expertul în teologie a relatat că „acesta a fost un ostaș roman, creștin, care a avut o moarte de mucenic tocmai pentru că nu a dorit să se lepede de Hristos. Nu încape îndoială că cel, în memoria și în cinstea cui a fost instituită distincția militară cu panglica negru-oranj, n-ar fi dorit să fie asociat cu atrocitățile comise de Rusia în Ucraina și că ordinul sfântului Gheorghe, cu panglică devenită un simbol al urii și dezbinării, servește ca acoperire pentru adevărate crime”, a opinat expertul.

Cât privește lecțiile care ar trebui învățate în contextul celor două date din calendar – 9 mai și Paștele Blajinilor – Rodion Gavriloi consideră că aceste prilejuri de comemorări trebuie lăsate să existe fără a fi suprapuse, amestecate. „Paștele Blajinilor trebuie să existe ca o zi de comemorare a părinților trecuți în neființă, iar în ziua de 9 mai să ne amintim de toate războaiele care au avut loc, să avem un moment de reculegere, pentru a ne aduce la o împăcare”.

Desigur, sfântul Gheorghe nu are nicio tangență cu ceea ce face Rusia în Ucraina, afirmă expertul. „Sunt foarte bucuros că Parlamentul moldovenesc a luat această decizie (de interzicere a panglicei negru-oranj, de rând cu alte însemne ale invaziei rusești în Ucraina). Sper, că toată lumea va înțelege și va respecta legea”, a spus Rodion Gavriloi.

Dezbaterea publică la tema „Rostul Paștilor Blajinilor și al Zilei de 9 Mai: afinități, deosebiri și trăsături specifice în vreme de război”, organizată de IPN, a fost ediția a 242-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.