logo

Rezultatul selecţionatei Moldovei în runda a patra la Olimpiada Mondială de Şah


https://www.ipn.md/index.php/ro/rezultatul-selectionatei-moldovei-in-runda-a-patra-la-olimpiada-mondiala-7979_1029448.html

În runda a patra a Olimpiadei Mondiale de Şah, selecţionata masculină a Moldovei a câştigat cu scorul 2,5 – 1,5  echipa şahiştilor din Tadjikistan, iar selecţionata feminină a cedat cu acelaşi scor în faţa echipei din Islanda, transmite IPN.

Din selecţionata masculină, Viorel Bologan a jucat remiză, iar Viorel Iordăchescu şi Serghei Vedmediuc au câştigat. Din lotul feminin a făcut remiză Elena Pârţac, iar Svetlana Petrenco a câştigat.

În runda a cincea selecţionata masculină se va întâlni cu şahiştii din Polonia, iar selecţionata feminină va juca cu echipa din Bangladesh.

În rundele de până acum, selecţionata masculină are trei victorii şi o înfrângere, iar selecţionata feminină are două victorii şi două înfrângeri.