logo

Rezultatele Moldovei în runda a șaptea a Olimpiadei Mondiale de Șah


https://www.ipn.md/index.php/ro/rezultatele-moldovei-in-runda-a-saptea-a-olimpiadei-mondiale-de-sah-7979_1029560.html

O victorie cu scorul de 3,5 la 0,5 a obținut în runda a șaptea a Olimpiadei Mondiale de Șah selecționata masculină a Moldovei în confruntarea cu echipa din Emiratele Arabe Unite. Aceasta a fost a patra victorie a șahiștilor moldoveni. Selecționata feminină a cedat cu scorul de 1 la 3 echipei din Bulgaria, transmite IPN.

Echipa Moldovei se află la moment pe locul 29 din cele 180 de echipe. Marii maeștri Viorel Bologan, Elena Pârțac și maestra Olga Hâncu au jucat remiză, iar marele maestru Viorel Iordăchescu și maeștrii Vladimir Hamițevici și Serghei Vedmediuc au câștigat.

În runda a opta selecționata masculină se va întâlni cu echipa din Paraguai, iar selecționata feminină va juca cu șahistele din Albania.

În rundele de până acum, selecţionata masculină are patru victorii, două înfrângeri şi o remiză, iar selecţionata feminină are patru victorii şi trei înfrângeri.