logo

„Reușim împreună”, TRM are o nouă identitate corporativă și un nou slogan


https://www.ipn.md/index.php/ro/reusim-impreuna-trm-are-o-noua-identitate-corporativa-si-un-nou-slogan-7967_1112850.html

Compania Teleradio-Moldova are o nouă identitate corporativă și un nou slogan: „Reușim împreună”. Despre aceasta a anunțat directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, transmite IPN.

„Am construit alături de partenerii noștri un ecosistem identitar din mulțimea de fragmente moștenite din tot ce-a însemnat de-a lungul ultimelor decenii Teleradio-Moldova”, a precizat Vlad Țurcanu.

Potrivit directorului, schimbarea vizuală întărește angajamentul instituției media de a transforma din temelii TRM „pentru ca instituția publică a audiovizualului să funcționeze în beneficiul societății”.

Rebrandingul platformelor publice face parte dintr-un proiect de transformare a „Teleradio-Moldova”, realizat cu sprijinul corporaţiei britanice BBC. Noua identitate a TRM a fost finanţată de BBC Media Action şi a costat circa 570 de mii de lei, anunță instituția media.

Instituția publică a audiovizualului Compania Teleradio-Moldova deține canalele de televiziune Moldova 1 și Moldova 2 și canalele de radio Radio Moldova, Radio Moldova Muzical și Radio Moldova Tineret.

De curând însă, Compania „Teleradio Moldova” a anunțat extinderea accesul publicului la produsele sale radiofonice prin lansarea unui nou post - Radio Moldova Comrat, destinat locuitorilor din UTA Gagauz Yeri, şi extinderea difuzării Radio Moldova Muzical şi în banda FM. Totodată, postul public de radio va acoperi un număr mai mare de localităţi prin obținerea unor noi frecvențe menite să elimine așa-numitele „zone de umbră”, precizează TRM într-un comunicat de presă.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!