logo

RETROSPECTIVA ŞTIRILOR din Fluxul IPN „Integrare Europeană”, 5-11 iunie 2017


https://www.ipn.md/index.php/ro/retrospectiva-stirilor-din-fluxul-ipn-integrare-europeana-5-11-iunie-7978_1035043.html

IPN a publicat pe 5 iunie OP-ED-ul cu titlul: „Prioritățile Parteneriatului Estic până în 2020 și cum poate beneficia Moldova”, semnat de politologul Dionis Cenușa. Potrivit autorului, parteneriatul Estic, la fel ca și Acordul de Asociere, nu trebuie folosit în calitate de paravan în spatele căruia de fapt are loc osificarea clasei politice, erodarea instituțiilor democratice sau segregarea societății civile și a mass-media pe principii politice. Politologul apreciază pozitiv planul de acțiuni pentru Parteneriatul Estic propus de către UE, care conține obiective până în anul 2020. În viziunea sa, planul de acțiuni este extins și acoperă practic toate domeniile de care Moldova are nevoie pentru a face un salt calitativ înainte și a restabili contractul social cu proprii săi cetățeni. Politologul avertizează că nu trebuie scăpată din vedere importanța disciplinării guvernării și supunerii acesteia interesului public.

xxx

Secretarul general al Organizației Mondiale a Turismului (OMT) TalebRifai, alături de șeful Delegației UE la Chișinău Pirkka Tapiola şi directorul general al Agenţiei Turismului Stanislav Rusu au plantat puieți de tei în scuarul Catedralei Mitropolitane din capitală – ca simbol al contribuției în industria turismului și în dezvoltarea economică durabilă a societății. Potrivit șefului Delegaţiei UE la Chișinău PirkkaTapiola, statisticile arată că Moldova este ţara cea mai puţin vizitată în Europa, dar multe lucruri au loc aici. Moldova este o ţară frumoasă și produce vinuri minunate. UE susține dezvoltarea turismului în Moldova, a contribuit la restaurarea Cetăţii Soroca, a Conacului Manuc Bei. „Republica Moldova este o ţară fundamental europeană şi se află între două culturi europene: romanică şi slavă. Este o ţară cu istorie fascinantă”, a spus PirkkaTapiola.

xxx

Campaniei „Deschidem ușile pentru copiii Europei” i s-a alăturat un nou membru. Este vorba de CERI International în Moldova, care a devenit ce-a de-a opta organizație-parteneră. În cadrul campaniei, organizațiile partenere își conjugă eforturile și pledează pentru fortificarea familiilor și promovează tranziția de la îngrijirea rezidențială la cea comunitară de tip familie pentru toți copiii din Republica Moldova. „Suntem aici ca să ajutăm familiile defavorizate să depășească greutățile și să-și crească copilașii într-un mediu cald și prielnic al unui cămin familial”, susține Ecaterina Babin, director de programe al CERI International Moldova.

xxx

Autorul analizei „Expulzarea diplomaţilor: „liniile roşii” din interiorul şi din afara Moldovei”, publicată luni, 5 iunie 2017, sugerează că guvernarea de la Chişinău a gestionat în cunoştinţă de cauză situaţia creată pe plan extern în cazul celor cinci diplomaţi ruşi, declaraţi persona non-grata, dar s-ar putea să se confrunte cu probleme semnificative pe plan intern, inclusiv în sensul diminuării suportului social pentru cursul european de dezvoltare a ţării. „Aceasta pentru că o mare parte din populaţia moldovenească, aflată sub influienţa propriilor tradiţii şi nostalgii, deja transmise din generaţie în generaţie şi alimentate copios de spaţiul audiovizual rusesc, precum şi de promotorii politici ai vectorului pro-rusesc, pur şi simplu, nu îi consideră pe spionii ruşi spioni, în sensul de „băieţi răi”. „Scurtcircuitul” din minţile acelor cetăţeni ai statului Republica Moldova, produs cu ocazia expulzării spionilor unui stat străin , ar putea avea diferite şi cele mai neaşteptate reacţii: de la revoltă tacită sau deschisă la consolidarea rândurilor forţelor politice care flutură drapelele „antiamericanismului”, „antieuropenismului”, „antioccidentalismului”, ceea ce poate subţia şi mai mult baza socială a vectorului european de dezvoltare a ţării, respctiv, a însăşi guvernării care se declară pro-europeană”, scrie autorul analizei.

xxx

Zona de comerț liber a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană deschide noi posibilități pentru dezvoltarea mediului de afaceri, în particular pentru sporirea numărului de companii mixte. Declarații în acest sens au fost făcute de prim-ministrul Pavel Filip aflat într-o vizită în Belarus, la întrevederea cu președintele Alexandr Lukașenko. La rândul său, Alexandr Lukașenko a spus că autoritățile de la Minsk pledează pentru impulsionarea parteneriatului bilateral și pentru utilizarea la maximum a oportunităților oferite de acordurile bilaterale și multilaterale la care Moldova și Belarus sunt parte.

xxx

89 de copii din satul Ratuș, raionul Criuleni vor beneficia de condiții mai bune la grădiniță, după ce aceasta a fost renovată și dotată, în cadrul programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova. Din grantul oferit de Guvernul României, pentru grădinița din Ratuș a fost alocat un milion 110 mii de lei, iar Primăria a contribuit cu peste 48 de mii de lei. Prezent la evenimentul de inaugurare a grădiniței, ambasadorul României, Daniel Ioniță, a remarcat că lucrările s-au făcut la standarde europene. Pentru renovarea și dotarea grădinițelor din Republica Moldova, Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”. Din grantul oferit de România au fost renovate 832 de instituții preșcolare din Republica Moldova.

xxx

Rețelele de canalizare din Chișinău vor fi desfundate și curățate de două ori mai repede, iar timpul de reacționare la solicitările consumatorilor s-a micșorat semnificativ. În acest sens, SA „Apă Canal Chișinău” (ACC) a testat pe 7 iunie unitățile de tehnică și utilajele specializate procurate în cadrul unui program finanțat de BERD și BEI. În cadrul proiectului au fost procurate zece autovehicule de tip IVECO, două autospeciale tip MAN și un autovehicul cu sistem de inspectare video. Potrivit datelor ACC, în primele cinci luni ale anului 2017, echipele au intervenit deja în 2000 de cazuri, o creștere de 10% faţă perioada similară a anului trecut.

xxx

Agenţia de ştiri Reuters a dat publicității un document al Comisiei de la Veneția în care este criticat proiectul de lege privind trecerea la sistemul electoral mixt în Republica Moldova pe motiv că există riscul ca deputaţii aleşi în circumscripții uninominale să fie influenţaţi de partide politice sau de mediul de afaceri. Ştirea difuzată de agenţia Reuters indică asupra unei scurgeri de informaţii. Veaceslav Berbeca, expert IDIS „Viitorul”, este de părere că ceea ce a difuzat Reuters este un proiect care va suporta modificări, însă cu siguranţă va păstra multe sintagme de genul: „ne exprimăm îngrijorarea”. Analistul Roman Mihăeş a declarat că nu poate Comisia de la Veneţia să avizeze negativ întreg proiectul de lege şi că cel mai probabil s-a expus asupra unor sintagme.

xxx

Prim-ministrul Pavel Filip a revenit în ședința executivului din data de 8 iunie la unele rezultate ale vizitei în Republica Belarus. Pavel Filip a spus că dialogul constructiv cu partea belarusă demonstrează că Moldova are deschiderea de a construi relații bilaterale reciproc avantajoase și cu statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, în special cu cele din Comunitatea Statelor Independente. „Relațiile moldo-belaruse reprezintă un exemplu prin care toți ar trebui să înțeleagă că opțiunea pro-europeană a Republicii Moldova nu ne împiedică să avem relații bune cu țările din est, bazate pe respect reciproc”, a adăugat premierul.

xxx

Partidul Liberal a fost scos de la guvernare pentru a face loc la alţii, iar Chiril Lucinschi a fost arestat din cauza jurnalistei Natalia Morari. Declaraţiile au fost făcute de liderul PPPDA Andrei Năstase în cadrul unei emisiuni televizate. Referindu-se la situaţia în care s-a pomenit Partidul Liberal, Năstase susţine că Vlad Plahotniuc l-a scos de la guvernare pentru că nu mai are nevoie de el şi „a făcut loc la alţii”. Preşedintele PPPDA consideră că PL este şi o victimă „a prostiei lui Mihai Ghimpu”, deoarece ideea de a partaja instituţiile statului pe criterii politice a fost a sa. Totodată, Năstase este de părerea că PDM vrea să instaleze omul său în locul lui Dorin Chirtoacă, care nu este altcineva decât socialistul Ion Ceban”.

xxx

Agenții economici vor putea aduce în țară doar echipamente medicale calitative și sigure. În același timp, toate aparatele de diagnostic și tratament vor fi verificate periodic pentru a evita erorile medicale și incidentele în procesul de investigare a pacienților și de efectuare a procedurilor medicale. Măsurile sunt prevăzute în Legea cu privire la dispozitivele medicale adoptată în lectură finală pe 9 iunie în Parlament. Legea a fost elaborată de Ministerul Sănătății și reprezintă o premieră pentru Moldova şi este o măsură prevăzută în planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.

xxx

Antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului au fost informați, în cadrul forumului de afaceri „AgriFood Export”, despre potențialul de export al produselor agroalimentare pe piaţa Uniunii Europene și despre programele de subvenționare. Prezentă la eveniment, ambasadoarea Italiei în Republica Moldova, Valeria Biagiotti, a menționat că aproape trei sferturi din exportul produselor agroalimentare italiene sunt direcționate către țările Uniunii Europene și aceasta poate fi o piață extrem de atractivă și pentru Republica Moldova. Viceministrul agriculturii și industriei alimentare, Iurie Ușurelu, a evidențiat faptul că pentru a obține cote de piață mai importante este necesar să existe produse de calitate înaltă și volume mari, care pot fi asigurate numai prin asocierea producătorilor mici și mijlocii.

xxx

Vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă spune că interesul Parlamentului European faţă de Republica Moldova a scăzut în urma crizelor politice din anii trecuți. Vorbindu-le jurnaliștilor, la un briefing de presă, despre vizita întreprinsă la Bruxelles pe 6 și 7 iunie, Iurie Leancă a declarat că autoritățile de la Chișinău trebuie să restabilească interesul europenilor faţă de Republica Moldova, pentru a avansa pe calea integrării europene. Potrivit lui Iurie Leancă, până pe 16 iunie, cei care optează la Chișinău pentru modificarea sistemului electoral ar urma să aibă discuții cu experții Comisiei de la Veneția. Vicepreședintele Parlamentului spune că are un nivel redus de optimism că evoluțiile vor fi pozitive.

xxx

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a lansat opt spoturi video cu istoriile de succes ale oamenilor de afaceri din Republica Moldova pe piața Uniunii Europene. Cele opt companii care își împărtășesc istoriile de succes provin din sectorul agricol, dar și din sectorul industrial. Potrivit șefului Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova PirkkaTapiola, accesul produselor moldovenești pe piața europeană este extrem de greu, dar Moldova este o istorie de succes. În 2016 exporturile către UE au reprezentat peste 60% din exporturile țării, iar valoarea acestora a crescut cu 7,7% în 2016. Principalele produse de export ale țării către UE sunt cablurile electrice, îmbrăcămintea și tricotajele, scaunele pentru mașină, semințele de floarea soarelui, grâul, nucile și încălțămintea.

Retrospectiva ştirilor din Fluxul IPN „Integrare Europeană” este realizată cu sprijinul Fundației germane HannsSeidel și este liberă pentru preluare cu condiția indicării surse.