● LUNI, 7 noiembrie
Un târg al producătorilor autohtoni a înviorat capitala în week-end
Pentru a promova produse autohtone, 46 de antreprenori mici din diferite colțuri ale Moldovei au venit la târgul desfășurat în week-endul trecut în sectorul Râșcani din Chișinău. Mirosul de cașcaval, miere, fructe uscate și vinuri s-a împrăștiat prin tot sectorul și a ademenit cumpărătorii. Producătorii au precizat pentru IPN că se confruntă cu problema comercializării produselor autohtone și târgul îi ajută să își vândă marfa. Crizele, seceta și creșterea tarifelor i-au impus să majoreze într-o anumită măsură prețurile la produsele puse în vânzare, spun ei.
Salariul minim pe țară pentru anul viitor ar putea fi majorat în două trepte
Salariul minim pe țară pentru anul viitor ar putea fi majorat în două trepte – pe 1 ianuarie și pe 1 iulie. Aceasta după ce sindicatele au propus ca acesta să fie în mărime cinci mii de lei, iar estimările Ministerului Finanțelor a calculat impactul bugetar la mai mult de un miliard de lei, ceea ce autoritățile nu-și pot permite pentru a acoperi cheltuielile pentru sectorul bugetar. O altă propunere este ca pentru salariul real să fie stabilit un salariu minim de cinci mii de lei, iar pentru sectoarele mai mici și cel bugetar, cuantumul să fie de patru mii de lei. Subiectul a fost discutat la ședința Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective.
● MARȚI, 8 noiembrie
Andrei Spînu: Prețul mediu de achiziție a energiei electrice este 180 de euro
Republica Moldova achită acum un preț de trei ori mai mare pentru energie electrică decât prețul achitat anterior Centralei de la Cuciurgan. Vicepremierul Andrei Spînu a recunoscut că prețul mediu de achiziție a energiei electrice din România este de 180 de euro pentru un MW/h. Potrivit oficialului, prețul mare de achiziție ar putea determina o nouă majorare a tarifului la energie electrică, însă o claritate în acest sens va exista abia la sfârșitul lunii noiembrie.
Tiraspolul poate consuma doar atât cât îi livrează Moldovagaz
Cu o industrie și un sistem de încălzire puternic dependente de gaze, regiunea separatistă transnistreană are o singură soluție, să raționalizeze consumul, după ce concernul rus Gazprom a decis să livreze Republicii Moldova în noiembrie doar 51% din volumul de gaze contractat. Tiraspolul poate consuma doar atât cât îi livrează Moldovagaz, singurul proprietar al gazelor cumpărate de la Gazprom. Toate încercările Tiraspolului de până acum de a încheia un contract direct cu furnizorul rus au eșuat, scrie Radio Europa Liberă.
Prioritățile pe finanțare și asistență, discutate la MAEIE cu reprezentanții BERD
Prioritățile pe finanțare și asistență, în special necesitatea susținerii inițiativelor care promovează securitatea energetică, au fost discutate marți la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene cu reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Discuțiile au fost purtate de către vicepremierul Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene, cu o delegație BERD, condusă de Christof Denk, director pentru strategie și implementarea politicilor.
● MIERCURI, 9 noiembrie
BNM menține ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight
Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt se menține la nivelul de 21,5%. Totodată, se mențin ratele de dobândă la creditele overnight, la nivelul de 23,5% anual, iar la depozitele overnight – la nivelul de 19,5% anual. O hotărâre în acest sens a fost adoptată de către Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 8 noiembrie.
Igor Munteanu: E necesară destrămarea regimului separatist prin sugrumare economică
Volumele de gaz livrate regiunii transnistrene trebuie condiționate de democratizarea regiunii. O spune președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu. Potrivit politicianului, Chișinăul este mult prea tolerant în raport cu pretinsele autorități de la Tiraspol, oferind gratuit regiunii gaze naturale și finanțând astfel indirect separatismul. Igor Munteanu spune că criza energetică reprezintă șansa Chișinăului de a destrăma regimul separatist de la Tiraspol prin sugrumare economică și impunerea obligativității de a achita volumele de gaz primite.
Inflația anuală va atinge nivelul maxim în trimestrul IV, BNM
Rata anuală a inflației a crescut până la 34% în septembrie sau cu 2,2 puncte procentuale față de luna iunie a anului curent. Banca Națională a Moldovei precizează că majorarea a fost determinată de creșterea cotațiilor internaționale la resursele energetice, seceta hidrologică, cu efecte asupra prețurilor autohtone la produsele alimentare, ajustarea tarifelor și sporirea, în aceste condiții, a costurilor. Deprecierea leului față de dolarul SUA a generat presiuni suplimentare, iar războiul din Ucraina a sporit simțitor impactul tuturor factorilor. Conform prognozelor BNM, inflația anuală va atinge nivelul maxim în trimestrul IV 2022 și va schimba traiectoria, diminuându-se pentru toată perioada prognozată.
Situația serviciilor de alimentare cu apă potabilă este critică, asociație patronală
Reprezentanții Asociației Patronale a Serviciilor Publice din Republica Moldova bat alarma în legătură cu faptul că situația serviciilor de alimentare cu apă potabilă și de canalizare este critică. Potrivit lor, pentru a evita politizarea ajustării tarifului de către consiliile locale, această competență a trecut la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. A fost elaborată legislația necesară și o metodologie, însă aceasta este una restrictivă și nu include multe cheltuieli pe care le au furnizorii, spun membrii asociației patronale.
Moldova va primi un grant de 40 de milioane de euro din partea Germaniei
Republica Moldova va primi un grant de 40 de milioane de euro din partea Guvernului Republicii Federale Germania. Banii sunt destinați pentru asigurarea securității energetice a populației, se precizează într-un comunicat de presă al Parlamentului. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat pozitiv în cadrul ședinței de asăzi inițierea negocierilor și aprobarea semnării Înțelegerii, întocmite prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federale Germania privind cooperarea financiară („Promovarea securității energetice a grupurilor vulnerabile din Republica Moldova”).
Asociația Patronală a Serviciilor Publice face apel către conducerea țării
Guvernul este chemat să se convoace într-o ședință pentru a examina situația serviciilor de alimentare cu apă potabilă și de canalizare. Cu un apel în acest sens au venit reprezentanții Asociației Patronale a Serviciilor Publice din Republica Moldova, care spun că situația întreprinderilor este critică. De asemenea, ei îi solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să revizuiască Metodologia de determinare, aprobare și aplicare a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare și epurare a apelor uzate, care în opinia lor, este prea restrictivă.
Producătorii și exportatorii din Moldova acuză ANSA că nu le emite certificate fitosanitare
Liga Importatorilor si Exportatorilor din Moldova acuză Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) că nu le eliberează certificate fitosanitare pentru exportarea roadei în Federația Rusă începând cu 3 octombrie. Pentru a atrage atenția conducerii Agenției și a primi explicații, reprezentanții producătorilor și exportatorilor din Moldova au adus fructe în fața sediului central al instituției și au descărcat o parte din marfă la intrare.
Programul de ecologizare a ÎMM-urilor a fost extins, iar granturile au fost majorate
Programul de ecologizare a întreprinderilor mici și mijlocii a fost prelungit cu încă 36 de luni, iar valoarea grantului a fost majorată până la 500 de mii de lei. O hotărâre în acest a fost aprobată de Guvern. Programul este implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Acesta are drept obiectiv susținerea ÎMM-urilor în implementarea practicilor prietenoase cu mediul și în identificarea celor mai bune soluții și tehnologii privind gestionarea corectă a deșeurilor.
A fost construit un drum de ocolire în jurul satului Bahmut datorită suportului UE
Drumul de ocolire de șase kilometri în jurul satului Bahmut a fost construit grație unui grant de circa 8 milioane de euro oferit de UE. Segmentul de drum face parte din drumul național Chișinău-Ungheni-Sculeni spre frontiera cu România, fiind o arteră cheie de transport, care leagă Moldova cu UE, precizează Delegația Uniunii europene în Republica Moldova într-un comunicat de presă.
● JOI, 10 noiembrie
Infrastructura de termoficare a blocurilor din municipiul Bălți va fi modernizată
Republica Moldova va beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare de două milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de termoficare a blocurilor din municipiul Bălți. Parlamentul a votat în două lecturi proiectul care prevede ratificarea Acordului de grant cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru realizarea proiectului „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți (SA „CET-Nord”)” – faza II.
Împrumut de 60 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului energetic și feroviar
Republica Moldova va împrumuta 60 de milioane de euro de la Agenția Franceză pentru Dezvoltare. Banii sunt destinați pentru modernizarea sistemului energetic și feroviar. Proiectul de ratificare a acordului de facilitate de credit a fost votat în două lecturi de Parlament. Autoritățile precizează că necesitatea obținerii creditului de 60 de milioane de euro a apărut în contextul războiului provocat de Federația Rusă în Ucraina, al crizei energetice și al inflației.
Primăria Chișinău va aproba un proiect de soluții naturale pentru reabilitarea albiei râului Bâc
Primăria municipiului Chișinău se află în proces de aprobare a unui proiect în valoare de 10 milioane de lei de soluții naturale pentru reabilitarea albiei râului Bâc și protecția contra inundațiilor. Despre aceasta a anunțat primarul general, Ion Ceban, la simpozionul științifico-practic internațional „Conservarea biodiversității urbane - premisa dezvoltării durabile”. „Schimbările climatice care au loc astăzi influențează orice urbe, orice regiune și va influența semnificativ în viitorul foarte apropiat. Trebuie să fim adaptați acestor riscuri, trebuie să căutăm alte soluții decât au existat până acum și noi suntem în procesul de identificare a acestor soluții. Trebuie să ținem cont despre soluțiile naturale. Și să fim cât se poate de pregătiți pentru orice tip de risc. Reziliența în mediul urban contează foarte mult”, a spus edilul.
● VINERI, 11 noiembrie
Un pavilion american de filmări a fost inaugurat la centrul Mediacor
Pavilionul american de filmări „Mediacor American Pavilion” a fost inaugurat la centrul de producții și tehnologii pentru industriile de film și media Mediacor. Spațiul de filmare conține echipamente de ultima generație care vor servi necesităților industriilor creative și de film. Studioul cinematografic a fost construit datorită contribuției financiare a Guvernului SUA în valoare de circa un milion de dolari.
Un protocol privind reglementarea construirii apeductului care va subtraversa Prutul, semnat
Protocolul de amendare a Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind reglementarea construirii apeductului care va subtraversa Prutul a fost semnat la Iași. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale.
Gradul de îndatorare a persoanelor fizice este estimat la 48 de miliarde de lei, economist
Gradul de îndatorare a persoanelor fizice este estimat la 48 de miliarde de lei. Cifra este în creștere cu opt miliarde de lei față de decembrie 2021. Și această majorare în cea mai mare parte este determinată de creșterea împrumuturilor de la persoanele fizice. Or, se constată o scădere a numărului împrumuturilor din surse oficiale și o creștere a numărului persoanelor care se împrumută din surse neoficiale. Constatările aparțin expertului în politici economice la IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.
Produsele și serviciile moldovenești, prezentate la o expoziție la Iași
Produsele și serviciile moldovenești sunt prezentate la Iași în cadrul celei de-a IV-a ediție a expoziției „Republica Moldova prezintă”. La eveniment participă companii autohtone din toate sectoarele economiei naționale, întreprinderi mici și mijlocii, gospodării țărănești, meșteșugari, asociații de antreprenori, parcuri tehnologice, zone economice libere, incubatoare de afaceri și companii de consultanță. La eveniment a participat și ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, care a declarat că evenimentul reprezintă o reconfirmare a cooperării dinamice și consistente dintre Republica Moldova și România.
● SÂMBĂTĂ, 12 noiembrie
Se propune aplicarea a două cote de impozitare a veniturilor – de 12% și 18%
Începând cu anul viitor, ar fi putea fi reintrodus mecanismul de impozitare progresivă a veniturilor persoanelor fizice – cetățeni, prin aplicarea a două cote de impozitare a veniturilor în cuantum de 12 % și 18%. Propunerea se conține în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2023, prezentat pentru consultări publice de către Ministerul Finanțelor.
Alcoolul și țigările se pot scumpi în 2023
Alcoolul și țigările urmează să se scumpească anul viitor. Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2023, prezentat pentru consultări publice, prevede majorarea cotei accizei la alcool etilic cu 15%. Totodată, potrivit proiectului, mărimea accizului la produsele din tutun va crește cu 25 %. Potrivit proiectului, cota accizei la alcoolul etilic se propune să fie în mărime de 138,89 lei. Ministerul Finanțelor a estimat un impact al măsurii respective este în valoare 60,3 milioane de lei.