logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 29 mai – 03 iunie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/index.php/ro/retrospectiva-saptamanii-29-mai-03-iunie-cele-mai-importante-7966_1097355.html

● LUNI, 29 mai

Energocom a prelungit contractul cu MGRES pentru luna iunie

Societatea pe acțiuni „Energocomˮ a prelungit pentru luna iunie contractul cu Centrala termoelectrică Moldovenească (MGRES) din regiunea transnistreană.

Vor fi procurate 303 mii MWh. Aceasta cantitate constituie 95% din consumul necesar al malului drept al râului Nistru. Prețul este 66 USD/MWh, agreat la sfârșitul lunii martie, pentru o perioadă de șase luni, precizează Energocom.

Renato Usatîi: Peste 70 de companii mari achită pentru gaz între 11 și 14 lei

Liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, susține că peste 70 de companii mari achită astăzi pentru 13 lei pentru un metru cub de gaze, în timp ce alți antreprenori și cetățenii plătesc un tarif de peste 29 de lei. Într-o conferință de presă, politicianul a prezentat un pretins contract semnat între un chișinăuian și o companie furnizoare de gaze la un tarif de aproape 14 lei pentru un metru cub. În context autoritățile au declarat că monitorizează situația și vor intervene.

Directorul general și vicedirectorul Air Moldova, pe banca acuzaților

Directorul general și vicedirectorul întreprinderii de stat „Air Moldova” vor compărea pe banca acuzaților, fiind învinuiți pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Urmărirea penală a fost pornită în luna martie 2021 în baza unui denunț, transmite.

Directorul general și vicedirectorul companiei aeriene sunt învinuiți că la încheierea contractului de wet-lease din 17 mai 2018 au cauzat persoanei juridice de drept public prejudiciu în proporții deosebit de mari. Și anume, statului, reprezentat de Agenția Proprietății Publice. Mărimea prejudiciului este estimată la peste 36,6 milioane de lei. De asemenea, a fost prejudiciată și persoana juridică de drept privat – SRL „Air Moldova”, suma daunelor depășind 83,3 milioane de lei.

● MARȚI, 30 mai

A fost creat Serviciul analiza prețurilor de piață


Două structuri noi au fost create ca urmare a procesului de reorganizare a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Ministrul Vladimir Bolea a precizat într-un briefing de presă că este vorba de Direcția industria alimentară și Serviciul analiza prețurilor de piață.

Este un lucru extrem de important pentru creșterea potențialului economic al agriculturii din Republica Moldova, mai ales în condițiile de concurență puternică în regiunea bazinului Mării Negre, a menționat oficialul.

AIPA a acordat subvenții agricultorilor de 600 de milioane de lei, de la începutul anului

În primele cinci luni ale anului, pe conturile agricultorilor au fost debursați peste 600 milioane de lei, ceea ce constituie circa 40% din valoarea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, pentru mai bine de 2800 de producători agricoli. Situația este similară cu perioada ianuarie-mai a anului 2022. Cifrele au fost prezentate de către directorul interimar al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Diana Coșalîc, în cadrul unui briefing de presă.

● MIERCURI, 31 mai

Consumatorii de gaze care ies în piața liberă vor fi nevoiți să ia cu ei devierile tarifare


Consumatorii de gaze care ies în piața liberă vor fi nevoiți să ia cu ei devierile tarifare. O astfel de decizie, numită corecție de echitate, a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale.

Potrivit ministrului energiei, Victor Parlicov, corecția de echitate presupune că un consumator, atunci când vrea să iasă în piața liberă, trebuie să-și ia cu el și devierile tarifare neachitate cu el. Acest lucru se va face în baza unei formule aprobate astăzi de CSE. Urmează să se găsească o soluție juridică cum acest element de corecție să fie introdus în cadrul normativ.

Tarifele la roaming între Moldova și Uniunea Europeană vor începe să scadă din ianuarie

Începând cu 1 ianuarie 2024, tarifele la roaming între Republica Moldova și Uniunea Europeană vor începe să scadă. Anunțul a fost făcut de președintele Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă comune cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

● JOI, 1 iunie

Stella Jemna a fost numită reprezentant de țară în Western NIS Enterprise Fund


Stella Jemna a fost numită în calitate de nou reprezentant de țară pentru Moldova în Western NIS Enterprise Fund (WNISEF), un fond internațional de investiții. Într-un comunicat de presă al fondului, citat de IPN, se menționează că având „o vastă experiență în managementul proiectelor și cunoașterea profundă a relațiilor guvernamentale, Stella Jemna aduce o bogată experiență organizației.

Banca Mondială a aprobat două finanțări pentru Moldova în sumă de 95 mln dolari

Banca Mondială a aprobat două finanțări pentru Republica Moldova în valoare totală de 95 de milioane de dolari. Mai exact, a fost aprobată finanțarea pentru proiectul „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură” (AGGRI), în valoare de 55 de milioane de dolari, și pentru Proiectul „Îmbunătățirea Calității în Educație” (EQIP), în valoare de 40 de milioane de dolari.

În iunie Moldova va achita Gazpromului 560 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze

Prețul gazelor naturale livrate de Gazprom Republicii Moldova va fi în luna iunie 568,15  dolari pentru o mie de metri cubi. Despre aceasta a anunțat președintele Consiliului de administrație al societății Moldovagaz, Vadim Ceban.

● VINERI, 2 iunie

De astăzi, Poșta Moldovei reia trimiterile spre Rusia


Poșta Moldovei reia recepționarea trimiterilor poștale spre Federația Rusă începând cu 2 iunie.

Potrivit întreprinderii de stat „Poșta Moldovei”, se va relua recepționarea tuturor trimiterilor poștale – EMS, poșta de scrisori, colete – spre Federația Rusă. Expedierea trimiterilor poștale din Republica Moldova se va efectua în funcție de orarul curselor aeriene spre Rusia.

Anul 2023 va fi un an de redresare și revenire, guvernator BNM

 
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, susține că anul 2023 va fi un an de redresare și revenire. Potrivit lui, relaxarea condițiilor monetare va crea premise pentru relansarea economiei, scăderea nivelului inflației va aduce previzibilitatea și stabilitatea necesare activității economice, iar sistemul bancar este pregătit pentru a asigura finanțarea companiilor și a populației. Constatările sunt prezentate în contextul prezentării Raportului anual 2022.

Piața cardurilor bancare crește aproape exclusiv din contul plăților cu cardul

Plățile efectuate de către moldoveni cu cardul au ajuns la 53 de miliarde de lei în primul trimestru din 2023. Suma este cu 16,7 miliarde de lei mai mare față de perioada similară a anului trecut. „După pandemie, în Republica Moldova plățile cu cardul și comerțul online au cunoscut cea mai rapidă creștere”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.

Vinurile cu Indicație Geografică Protejată vor fi expuse la un festival din Chișinău

Peste 25 de vinării care produc vinuri cu Indicație Geografică Protejată (IGP) în cele trei regiuni delimitate ale Moldovei: „Codru”, „Ștefan Vodă” și „Valul lui Traian” vor participa la Festivalul „DeVin&DeGust”. Evenimentul se va desfășura timp de două zile, 3 și 4 iunie, pe strada pietonală „Eugen Doga” din Chișinău.

● SÂMBĂTĂ, 3 iunie

O treime din populația ocupată activează în sectorul public


În trimestrul întâi al anului curent forța de muncă (populația activă de 15 ani și peste) a Republicii Moldova, care include populația ocupată și șomerii, a constituit peste 900 de mii de persoane. 30,9% din populația ocupată activează în sectorul public și 69,1% în sectorul privat sau alte forme de proprietate, transmite IPN cu referire la Biroul Național de Statistică.

Antreprenorii care vor recicla ambalajele pe care le pun pe piață vor fi scutiți de taxa pentru ele

Agenții economici care vor recupera și vor recicla ambalajele pe care le pun pe piață vor fi scutiți de taxa pentru ele. Prevederea se conține într-un proiect de lege înregistrat în Parlament de către deputata Ina Coșeru. Potrivit deputatei, conform prevederilor legale în vigoare, producătorii locali achitau o taxă pentru poluarea mediului de până la 10 ori mai mică decât importatorii pentru aceleași produse. Astfel, a devenit necesară stabilirea unei noi baze de taxare a deșeurilor de ambalaje în funcție de greutate.