logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 23-29 mai. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/index.php/ro/retrospectiva-saptamanii-23-29-mai-cele-mai-importante-stiri-7966_1090075.html

● LUNI, 23 mai

Fermierii solicită convocarea urgentă a Consiliului Suprem de Securitate

Asociația Forța Fermierilor solicită convocarea urgentă a Consiliului Suprem de Securitate care să discute modificarea Strategiei Securității Alimentare. Mai exact, ar urma să nu mai fie admise poziții dominante în sectoarele producerii, păstrării, procesării și comercializării produselor agroalimentare pentru orice companie. Fermierii fac trimitere la recentele scumpiri semnificative la uleiul vegetal, precizând că este vorba fie despre abuz de poziție dominantă al unui procesator, fie despre acord de cartel din partea rețelelor mari de comerț.
Reprezentanții Asociației se declară îngrijorați în legătură cu scumpirile la ulei, calificându-le drept fenomen periculos. Și aceasta pentru că scumpirile au avut loc în condițiile unor scăderi vertiginoase ale prețurilor la floarea-soarelui în ultimele luni ca urmare a importului masiv al materiei prime din Ucraina la prețuri reduse. „Ultimul caz a demonstrat elocvent vulnerabilitatea alimentară a Moldovei de numărul mic de companii, controlate preponderent din afară țării, inclusiv din zonele offshore. Pe fundalul crizei alimentare mondiale așteptate în timpul apropiat, riscurile pentru țara noastră cresc enorm. Asociația relatează faptul că în Republica Moldova domeniile de păstrare, transportare și export a cerealelor și culturilor oleaginoase, precum și procesarea anumitor produselor agricole sunt controlate de un singur agent economic cu multiple întreprinderi afiliate, înregistrate în zonele, unde nu sunt respectate standardele internaționale de transparență financiară”, se menționează într-o declarație a Asociației.

Termenul de achiziție a energiei electrice de către Energocom, prelungit pentru iunie

Termenul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom” se prelungește pentru perioada lunii iunie  în baza negocierilor directe. O hotărâre în acest sens a fost aprobată luni de către Comisia pentru Situații Excepționale. O altă decizie vizează semnarea unui contract de procurare a gazelor naturale în volum de 24 500 mii metri cubi, între SA „Energocom” și SA „Moldovagaz”, la prețul de achiziție din lunile martie-aprilie. O altă decizie prevede că Agenția Servicii Publice va organiza procedura de achiziție de urgență pentru procurarea blanchetelor de pașapoarte, a laminatului holografic securizat și a serviciilor software, necesare pentru producerea actelor de identitate. Astfel, decizia din 18 mai 2022 privind prelungirea valabilității pașapoartelor cu termen expirat pentru cetățenii moldoveni va fi aplicată atât în raport cu autoritățile Republicii Moldova, cât și cu țările care au confirmat prevederile dispoziției CSE în acest sens.

Sistemul automatizat de plăți interbancare a fost modernizat

A fost lansată noua versiune a Sistemului automatizat de plăți interbancare (SAPI ). Noile funcționalități oferă un grad superior de automatizare a întregului lanț de plăți – de la inițierea acestora de către plătitor, până la recepționarea mijloacelor bănești de către beneficiar. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, avantajele modernizării urmează să fie resimțite și apreciate, la fel, de utilizatorii serviciilor de plăți în lei moldovenești – persoane fizice și cele juridice. Proiectul de modernizare, care a început în martie 2021, a cuprins componenta de software și hardware și a inclus separarea logică a sistemului de decontare pe baza brută în timp real (DBTR) și a sistemului de compensare cu decontare pe bază netă (CDN). Suplimentar, a fost creată o nouă posibilitate de gestiune a limitelor de lichiditate de către participanți, migrarea mai avansată a mesajelor de plată (ISO 20022), precum și înlocuirea platformei hardware. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, aceste schimbări vor asigura o creștere scontată a performanței sistemului. Potrivit Conceptului de dezvoltare a domeniului de plăți din Republica Moldova, modernizarea SAPI reprezintă o primă etapă a acțiunilor ce urmează a fi întreprinse de BNM, care va fi urmată de etapa a doua – implementarea la nivel național a plăților instante.

Moldova caută cele mai avantajoase prețuri la energia electrică și gazele naturale, vicepremier

Republica Moldova este în căutarea ofertelor la cele mai mici prețuri posibile pentru energie electrică și gaze naturale și salută orice sprijin care o poate ajuta să facă față și să depășească această criză cât mai curând. Despre aceasta a comunicat vicepremierul Andrei Spânu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, la grupul de lucru pe tema „Securitatea și diversificarea energiei în Europa: următorii pași spre consolidarea parteneriatului”, desfășurat la București. Identificarea ofertelor la prețuri mici este un obiectiv pe termen scurt. Pe termen lung, este planificată reducerea facturilor la energie prin măsuri de eficiență energetică. Pentru a realiza acest scop, se lucrează la un program de eficiență energetică a clădirilor publice în valoare de 75 de milioane de euro, care se află în stadiul final de aprobare. Totodată, este oferit sprijin pentru eficiența energetică și investiții în diverse surse regenerabile de energie la nivel local prin intermediul programului „Satul European”. Reprezentanții sectorului energetic sunt în căutarea resurselor financiare pentru eficiența energetică și utilizarea energiei regenerabile pentru clădirile rezidențiale, a punctat oficialul.

Gazul ne costă 920 dolari în luna mai

Prețul de procurare a gazelor naturale va alcătui pentru luna mai  920 de dolari pentru o mie de metri cubi, a comunicat președintele „Moldovagaz”, Vadim Ceban. În aprilie prețul a fost de 1194 de dolari. Pe canalul său Telegram, Vadim Ceban precizează că în ianuarie prețul de achiziție a fost de 620 de dolari pentru o mie de metri cubi. Pentru consumatori tariful a rămas neschimbat. „Reieșind din condițiile actuale, este devreme să vorbim despre condițiile pentru scăderea tarifului”, a menționat Vadim Ceban. Tariful pe care îl plătesc consumatorii casnici este de 14,06 lei/metru cub, la care se adaugă TVA 8%. Până în martie Guvernul a compensat parțial plățile pentru un consum de până la 150 de metri cubi.

MARȚI, 24 mai

Victor Parlicov: Inflația record este cauzată și de amânarea creșterii prețurilor

Prețurile în Republica Moldova ar fi trebuit să crească mai puțin, dar treptat. O spune expertul Victor Parlicov, potrivit căruia autoritățile au tot tărăgănat din motive politice majorarea prețurilor și ajustarea tarifelor, iar în consecință inflația a explodat, înregistrând cea mai înaltă rată din Europa. În același timp, reprezentanții guvernării spun că autoritățile încearcă să ajute cetățenii să facă față șocului prețurilor mari, fiind majorate pensiile și salariile. Potrivit datelor oficiale, Republica Moldova înregistrează cea mai mare rată a inflației din Europa de 27%. Prognozele BNM arătând că rata inflației ar putea ajunge la 31%. Expertul Victor Parlicov spune că o parte din vină aparține autorităților, care o bună perioadă de timp au menținut artificial prețurile și tarifele la un nivel redus. „O bună parte a inflației din Republica Moldova este o consecință a creșterii prețurilor pe plan internațional, dar și a amânării creșterii prețurilor în Republica Moldova. Este un efect întârziat. Inflația de 27% este pentru ultimele 12 luni, dacă se majorau treptat prețurile, saltul de majorare era mai domol. Inflația cea mai mare din Europa este efectul unei creșteri amânate a prețurilor. Prețurile și tarifele trebuiau ajustate anterior, dar s-a tărăgănat extrem de mult. De la gaz a pornit un val de inflație, pentru că acum Guvernul nu-și mai permite subvenții. S-a subvenționat în perioada de iarnă cât s-a putut, acum prețurile au fost ajustate”, a spus expertul în domeniul energetic Victor Parlicov în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Janis Mazeiks: Nu există pericole pentru securitatea imediată a Republicii Moldova

Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău spune că, deocamdată, nu există pericole la adresa securității Republicii Moldova. Potrivit diplomatului, opinia aparține atât reprezentanților Uniunii Europene, cât și altor parteneri internaționali. În același timp, Janis Mazeiks a menționat că întreaga comunitate internațională depune eforturi pentru ca războiul din Ucraina să nu se extindă și în Republica Moldova. Diplomatul european Janis Mazeiks și-a exprimat regretul că întreaga comunitate internațională n-a reușit prin metode diplomatice să evite catastrofa umanitară din Ucraina. Ambasadorul spune că prioritatea Uniunii Europene este să împiedice extinderea războiului în afara granițelor Ucrainei. „Există unele limite a ceea ce putem obține prin mijloace diplomatice. Uniunea Europeană a făcut totul pentru a preveni declanșarea războiului din Ucraina și acum lucrăm foarte mult pentru ca să ne asigurăm că acest război nu va pătrunde și pe teritoriul Republicii Moldova. La fel ca toată lumea, am fost impresionat de modul în care moldovenii au găzduit refugiații. Este remarcabil faptul că cei mai mulți refugiați au fost găzduiți de familii. Dacă vorbim de solidaritate, moldovenii au acționat în spirit european, cu adevărat. Este foarte important ca toată societatea să promoveze pacea și stabilitatea”, a spus Janis Mazeiks în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la JurnalTV.

Asistență franceză în mărime de 800 de mii de euro pentru Moldelectrica și CFM

Guvernul Franței va acorda asistență tehnică în valoare de 800 de mii de euro pentru întreprinderile de stat „Moldelectrica” și „Calea Ferată din Moldova”. Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, și directorul general al Agenției Franceze pentru Dezvoltare, Rémy Rioux, au semnat un memorandum în acest sens. Într-o conferință de presă, Andrei Spînu a menționat că memorandumul semnat vine în sprijinul reformelor importante în domeniul căilor ferate și la modernizarea sistemului energetic al Republicii Moldova. Prin acest gest, guvernul francez demonstrează susținerea și prietenia sa pentru Moldova. 400 de mii de euro vor fi direcționați pentru securitatea energetică și realizarea a două studii post-sincronizare a rețelei de transport „Moldelectrica” la rețeaua europeană de energie electrică ENTSO-E. Cealaltă parte a sumei va fi folosită pentru implementarea planurilor de reformă și reorganizare la nivelul CFM.

Moldovagaz a vândut Energocom 24,5 milioane de metri cubi de gaze naturale

Moldovagaz  a vândut societății Energocom 24,5 milioane de metri cubi de gaze naturale în conformitate cu regulile de piață aprobate de ANRE în 2019. Despre aceasta a anunțat pe Telegram președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, care a apreciat tranzacția ca pe un „eveniment  istoric pe piața gazelor din republică”. Tranzacția a fost realizată în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale din 23 mai 2022. Gazele au fost procurate de Energocom pentru a fi stocate. Încasările din tranzacție vor fi folosite de  Moldovagaz pentru onorarea obligațiilor financiare curente față de concernul Gazprom.

● MIERCURI, 25 mai

Moldovagaz cere creșterea tarifului pentru consumatorii finali cu 58,1%

Moldovagaz a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică o cerere prin care solicită creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali la prețuri reglementate pentru anul 2022. Conform proiectului calculelor prezentate, tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă se propune să fie majorat de la 14 060 de lei până 22 229 pentru o mie de metri cubi sau cu 58,1% mai mult. Potrivit unui comunicat de presă emis de Moldovagaz, principalul factor care cauzează necesitatea revizuirii tarifelor este creșterea semnificativă a prețurilor de achiziție. „Această decizie este în strictă conformitate cu legislația, ea va permite să fie acoperit integral prețul de achiziție și astfel se va asigura executarea condițiilor contractuale de plată față de furnizorul de gaze naturale”, se menționează în comunicat. Potrivit calculelor Moldovagaz, tarifele noi urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 iunie 2022. Tariful pentru gazele naturale la prețuri reglementate se aprobă de ANRE într-o ședință deschisă. Prețul de procurare a gazelor naturale pentru luna mai  alcătuiește 920 de dolari pentru o mie de metri cubi.

● JOI, 26 mai


Andrei Spînu: Tariful actual nu acoperă prețul de achiziție a gazului

Vicepremierul Andrei Spînu califică drept exagerată solicitarea Moldovagaz privind majorarea tarifului la gazele naturale până la 24 de lei pentru un metru cub, cu TVA inclus. Totuși, vicepremierul recunoaște că tarifele trebuie majorate întrucât prețul de achiziție a gazului nu mai poate fi acoperit din tariful actual de 15,18 lei, cu TVA inclus. Andrei Spînu dă asigurări că statul va compensa parțial tariful gazelor naturale pentru consumatorii cu venituri modeste. Ieri, Moldovagaz a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali. Potrivit calculelor Moldovagaz, tariful la gazele naturale se propune a fi majorat de la 14,060 lei până 22,229 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 58,1% mai mult decât tariful actual. Vicepremierul Andrei Spînu recunoaște necesitatea majorării tarifelor, în condițiile creșterii prețului de achiziție. „Din cauza războiului din Ucraina, avem o situație fără precedent. Nu-mi aduc aminte niciun an când prețul la gaz pe timp de vară să fie mai mare decât cel din timpul iernii. Calculele arată că tariful care este acum nu acoperă costul gazului pe care-l achiziționăm de la Gazprom. În aprilie am avut un preț de aproape 1200 de dolari, în mai avem un preț de 920 de dolari. Respectiv, devierile negative adunate au determinat Moldovagaz să vină cu această solicitare către ANRE. ANRE trebuie să facă toate calculele, dar mie îmi pare puțin exagerat acest tarif final de 24 de lei”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Consiliul Concurenței se disociază de informațiile apărute în spațiul public privind sancționarea companiilor pe piața produselor petroliere

În contextul apariției în mass-media a unor informații cu privire la rezultatul presupus al investigației ce vizează semnele încălcării legislației concurențiale pe piața produselor petroliere, Consiliul Concurenței comunică următoarele: Actualmente, Consiliul Concurenței este la etapa de pregătire a actului administrativ. Urmare, Plenul Consiliului Concurenței va adopta o decizie pe caz, care va fi un act administrativ public, pasibil controlului judiciar. Până la momentul examinării proiectului de decizie în cadrul ședinței Plenului Consiliului Concurenței și emiterii actului administrativ, nu poate fi cunoscut dacă, în urma aprecierii probelor acumulate, observațiilor și audierii părților, organul colegial decizional va constata sau nu existența unor încălcări ale legislației concurențiale în cazul examinat și, respectiv, va aplica sau nu sancțiuni. Astfel, declarațiile publice expuse de Președintele Consiliului Concurenței cu referire la acest dosar din cadrul unei emisiuni televizate au fost rupte din context și interpretate greșit de către unele surse mass-media. Mai mult decât atât, dumnealui expres a precizat că nu poate afirma la etapa aceasta, dacă companiile vizate „urmează a fi sancționate”.

Vineri benzina va costa aproape 31 de lei

Un litru de benzină cu cifra octanică 95 va costa vineri aproape 31 de lei. Aceasta după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat o scumpire de circa 20 de bani. Pe parcursul lunii mai, benzina cu cifra octanică 95 s-a scumpit cu trei lei. Astăzi, un litru de benzină cu cifra octanică 98 se vinde la stațiile PECO cu aproape 32 de lei. Totodată, un litru de motorină costă 27,15 lei, iar un litru de gaz lichefiat costă la panou circa 16,80 lei. La începutul lunii septembrie, un litru de benzină cu cifra octanică 95 costa 20,23 lei, iar un litru de motorină –16,42 lei.

Parlamentul a ratificat împrumutul de 20 de milioane de euro oferit de Polonia

Parlamentul a ratificat Acordul de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Poloniei în valoare de 20 de milioane de euro. Banii urmează să fie utilizați pentru finanțarea necesităților bugetului de stat. Resursele vor fi acordate de Polonia în scopul finanțării necesităților bugetului de stat, inclusiv pentru gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina. Creditul urmează a fi debursat într-o singură tranșă, în termen de până la trei luni de la data intrării în vigoare a acordului. Și rambursarea se va efectua într-o singură tranșă, maturitatea creditului fiind de 20 de ani. Rata dobânzii constituie 0,01% anual și va fi plătită peste 20 de ani. Acordul de împrumut între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Polone a fost semnat pe 8 aprilie 2022, la Varșovia, de către șefii celor două guverne. Proiectul de lege respectiv a fost votat în două lecturi.

Salariul minim pentru sectorul bugetar se majorează până la 3500 de lei

Salariul minim pentru sectorul bugetar se majorează până la 3500 de lei pe lună, începând cu salariile din luna mai. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în două lecturi. Salariații din unitățile bugetare care, după intrarea în vigoare a prevederilor ce vizează majorarea cuantumului plăților compensatorii, vor avea un salariu lunar mai mic de 3500 de lei, calculat pentru o funcție cu durata normală a timpului de lucru, vor beneficia de plăți compensatorii. Mijloacele financiare necesare pentru implementarea prevederilor proiectului se estimează la  136 de milioane de lei pentru anul în curs. Acestea vor fi acoperite din fondul prevăzut în bugetul de stat. Cuantumul salariului minim garantat în sectorul bugetar se examinează anual, ținându-se cont de valoarea minimului de existență raportat pentru anul respectiv. În anul 2020 valoarea acestuia a constituit 2000 de lei, în anul 2021– 2200 de lei, iar pentru anul în curs cuantumul a fost stabilit în valoare de 3100 de lei.

● VINERI, 27 mai

Vadim Ceban: Ajustarea tarifului este instrumentul legal prin care putem acoperi prețul de achiziție

Președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz spune că majorarea tarifului pentru consumatorii finali este unicul instrument legal prin care compania poate acoperi prețul mare de achiziție a gazului. Vadim Ceban spune că actualul tarif este creat în baza unui preț de achiziție de 620 de dolari, iar timp de două luni consecutive, prețul de achiziție a depășit suma de 900 de dolari. Șeful Moldovagaz spune că războiul din Ucraina a dat peste cap piața internațională a gazelor naturale, iar Republica Moldova trebuie să-și ajusteze tarifele noilor realități. Moldovagaz a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali. Potrivit calculelor Moldovagaz, tariful la gazele naturale se propune a fi majorat de la 14,060 lei până 22,229 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 58,1% mai mult. Noile tarife ar urma să intre în vigoare de la 1 iunie. Șeful Moldovagaz spune că tariful solicitat este generat de prețul mare de achiziție, calculat în baza formulei agreate cu Gazprom. „Este vorba despre o formulă pe care am agreat-o în octombrie anul trecut. Această formulă are două componente importante, cotațiile petrolului și cotațiile bursiere la gazele naturale. În perioada de iarnă, componenta petrolului este în jur de 70%, cea a gazului – 30%. În perioada de vară această formulă se schimbă în sens invers. De obicei, pe perioada de vară prețul la burse scade. Din păcate, în acest an, pe fundalul războiului din Ucraina, în depozitele subterane, acum în perioada de vară se fac injecții masive. Acești factori nu permit cotațiilor bursiere să scadă”, a spus Vadim Ceban în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

Parlamentul urmează să constituie două comisii. Una vizează inflația, iar alta combustibilul

Pe platforma parlamentară va fi constituită o comisie care va examina procesul decizional privind controlul inflației și politica monetară pe parcursul ultimelor 18 luni. O altă comisie parlamentară va fi constituită pentru examinarea eficienței aplicării reglementărilor din sectorul combustibililor lichizi. Cu aceste recomandări a venit Consiliul Suprem de Securitate, care a discutat în ședința de vineri efectele economice și sociale ale creșterii prețurilor și riscurile asupra economiei naționale. Șefa statului, Maia Sandu, a declarat într-o conferință de presă că la ședință s-a discutat despre inflația înaltă și creșterea prețurilor, iar aceste preocupări ale cetățenilor sunt pe agenda zilnică. „Mai multe instituții publice au prezentat rapoarte și analize și, respectiv, au fost luate niște decizii. Am cerut clarificări de la sectoare acolo unde există semnale că nu s-a intervenit la timp sau acolo unde monopolurile în continuare există și își realizează această putere dominantă”, a declarat președinta.CSS recomandă Ministerului Economiei, împreună cu alte instituții responsabile, să analizeze și să elimine restricțiile și impedimentele pentru producătorii mici pe piețele locale și pe piețele improvizate. O altă sarcină pusă pe seama Guvernului este eliminarea lanțurilor ineficiente de intermediari care nu fac altceva decât să monopolizeze canalele de distribuire și să majoreze prețurile nejustificat.

SÂMBĂTĂ, 28 mai

11 milioane de lei vor ajunge în bugetul municipal după licitarea a 23 de loturi

În jur de 11 milioane de lei vor ajunge în bugetul municipal Chișinău după adjudecarea a 23 de loturi în cadrul a trei licitații deschise pentru obținerea dreptului de amplasare a unităților de comerț ambulant pe teritoriul orașului. Pentru fiecare licitație au fost expuse câte 20 de locuri. Jumătate dintre acestea au fost scoase din concurs prin decizia Comisiei de licitație din cauza lipsei de participanți. Cele mai scumpe locuri de comerț solicitate au fost o gheretă cu băuturi răcoritoare și fierbinți pe strada Zelinski, 13 (1 006 250 lei) și pentru un chioșc cu presă periodică amplasat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, colț cu strada Bănulescu Bodoni (1 120 000 lei). De asemenea, două locuri pentru terase de vară în Parcul „La Izvor” au fost solicitate cu câte 962 500 de lei. „Astfel, la licitația nr. 10 au fost adjudecate opt locuri pentru comerț în valoare totală de 3,1 milioane de lei. La licitația nr. 11 au fost adjudecate șase loturi în valoare de circa trei milioane lei. Respectiv, la licitația nr. 12 au fost adjudecate nouă loturi în sumă de 4,7 milioane de lei”, a precizat primarul Ion Ceban.

BEM, Banca Socială și Unibank au încasat peste 2,7 mlrd lei de la retragerea licențelor

Din data de 16 octombrie 2015, când au fost retrase licențele Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, și până pe 31 martie 2022, cele trei bănci au încasat mijloace bănești în sumă totală de 2 769 329,3 mii lei. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, lichidatorii celor trei bănci întreprind în continuare măsuri în vederea valorificării activelor. În perioada noiembrie 2014 – octombrie 2015, BNM le-a acordat celor trei bănci credite de urgență asigurate cu garanții de stat în sumă totală de 14 121 758,0 mii de lei. Atât mijloacele disponibile în conturile BEM, Banca Socială și Unibank la data retragerii licențelor, cât și mijloacele încasate ulterior de lichidatori sunt utilizate pentru cheltuielile aferente procesului de lichidare, precum și pentru onorarea creanțelor aferente creditului de urgență. „Lichidatorii celor trei bănci întreprind în continuare măsuri aferente recuperării creditelor. Lichidatorii colaborează cu organele de anchetă și organele judiciare și continuă lucrul cu debitorii, scopul final fiind rambursarea creditelor contractate de la aceste bănci și achitarea creditelor de urgență acordate de BNM”, se arată într-un comunicat de presă.