● LUNI, 22 septembrie
Banca Mondială va oferi Moldovei până la 450 de milioane de dolari până în 2017
Republica Moldova poate conta pe o asistenţă financiară de până la 450 de milioane de dolari, până în anul 2017, din partea Băncii Mondiale. Domeniile prioritare pentru această susţinere vor fi sănătatea şi educaţia, a comunicat premierul Iurie Leancă după întrevederea cu vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Laura Tuck, care efectuează o vizită la Chişinău. Iurie Leancă a remarcat că Banca Mondială este cel mai vechi partener al Republicii Moldova. Timp de 22 de ani, Banca a susţinut în Moldova promovarea creşterii economice şi crearea locurilor de muncă, mai mulţi agenţi economici beneficiind de susţinere financiară în acest sens.
O echipă FMI vine în Moldova
O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Max Alier, se va afla în vizită de lucru la Chişinău în perioada 25 septembrie - 7 octombrie 2014. În cadrul vizitei vor avea loc discuţii în contextul celei de-a doua monitorizări post-program. Statele membre, care au un nivel substanţial al datoriei faţă de FMI, sunt supuse monitorizării post-program după expirarea programelor susţinute de FMI. De regulă, pe parcursul a 12 luni, au loc două consultări în cadrul procesului de monitorizare post-program. Rapoartele experţilor FMI privind consultările date sunt discutate şi aprobate la şedinţele Consiliului de directori executivi al FMI.
La vama Leuşeni-Albiţa va fi instalat un echipament performant de scanare
Până la finele anului curent, la frontiera Republicii Moldova cu Uniunea Europeană va fi funcţional cel mai performant echipament de scanare. Directorul Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi, a avut o întrevedere cu reprezentanţii companiei Nuctech Company Limited din China şi consilierul economico-comercial al Ambasadei Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, în cadrul căreia a fost semnat contractul de livrare şi instalare a scanerului staţionar la postul vamal Leuşeni-Albiţa, sub formă de ajutor nerambursabil din partea Guvernului Republicii Populare Chineze. Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Vamal, datorită scanerului va fi fluidizat la maximum traficul de mărfuri, iar durata de scanare a unui autocamion se va reduce de trei ori şi nu va depăşi 2-3 minute.
● MARŢI, 23 septembrie
Moldova dispune de 170 de depozite frigorifice pentru păstrarea fructelor şi legumelor
Republica Moldova dispune acum de 170 de depozite frigorifice pentru păstrarea fructelor şi legumelor. Vasile Şarban, şeful Serviciului produse horticole la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, a comunicat că aceste depozite au capacitatea totală de stocare de 146 de mii de tone de fructe şi legume. Vasile Şarban a specificat că perioada de păstrare a fructelor şi legumelor depinde de calităţile acestora. Merele pot fi păstrate şi peste 6 luni, iar prunele au termenul de păstrare de 3 luni. Cele mai mari capacităţi frigorifice din ţară sunt în satul Costeşti, raionul Ialoveni. În localitate funcţionează 30 de frigidere, cu capacitatea de la 50 la 1000 de tone.
FAO susţine fortificarea sectorului de siguranţă a alimentelor în Moldova
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în comun cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), au lansat Proiectul „Suport la fortificarea sectorului de siguranţă a alimentelor”. Acest proiect a fost negociat pe un termen de 2 ani, 2014-2015. Obiectivul general este consolidarea sectorului siguranţei alimentelor, ajustarea legislaţiei naţionale şi a standardelor de producere a alimentelor la cele internaţionale. Proiectul a fost lansat printr-un atelier de muncă, acesta va fi urmat de 2 zile de cursuri pentru specialiştii implicaţi în procesul de supraveghere şi monitorizare a calităţii alimentelor.
●MIERCURI, 24 septembrie
Moldova are nevoie de strategii bine conturate pentru relansarea economiei. Opinii
Republica Moldova are nevoie de strategii bine conturate pentru relansarea economiei în condiţiile implementării Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Opinii în acest sens au fost lansate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”. Astfel, expertul în drept internaţional, Vitalie Gămurari, consideră că cel mai dificil acum pentru Republica Moldova este implementarea Acordului de asociere cu UE. „Guvernul de la Chişinău a obţinut succese prin semnare şi ratificarea Acordului de asociere cu UE. Rămâne să-l implementeze, dar va fi destul de dificil în condiţiile când economia nu a fost pregătită pentru aceasta”, a conchis expertul.
Piaţa cerealierelor, mai funcţională şi mai transparentă
În Moldova va fi creat Sistemul informațional Automatizat „Registrul certificatelor de depozit pentru cereale - SIA RCDC - Guvernul urmează să aprobe concepția acestuia. SIA RCDC va pune la dispoziție informații despre depozitele cerealiere, deponenții și producătorii de cereale, certificatele de depozit pentru cereale eliberate. Urmare, va fi asigurată depozitarea cerealelor și derivatelor lor conform cerințelor tehnologice, create condiții pentru implementarea mecanismelor de gajare a cerealelor şi realizare a unor strategii facilitare de creditare a producătorilor de cereale. De asemenea, cerealele depozitate vor fi comercializate la timpul potrivit din punct de vedere a prețului pe piață. Totodată, va fi posibil de format loturi omogene de cereale, iar datele privind cerealele depozitate vor fi vor fi actualizate în permanență.
O misiune DG SANCO este aşteptată la Chişinău
La finele lunii viitoare, în Moldova va sosi o misiune a Direcţiei Generale pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor din cadrul Comisiei Europene (DG SANCO). Moldova se află în proces de evaluare DG SANCO pentru a obţine statut de ţară care poate să exporte produse de origine animală pe piaţa UE. „Sperăm că din 2015, Moldova să obţină dreptul de a exporta ouă de pasăre, categoria B, adică la început din cele care sunt utilizate pentru procesare”, a declarat directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Securitatea Alimentelor, Ion Sula. În ceea ce priveşte exportul pe piaţa comunitară a cărnii de pasăre, Ion Sula a spus că producătorii avicoli mai au de lucru. În sprijinul lor vine proiectul polonez în valoare de 100 mln euro, dintre care 90 mln destinate agriculturii, inclusiv procurării de echipamente pentru fermele zootehnice.
Comitetul de Direcţie al Victoriabank continuă să-şi exercite obligaţiunile, comunicat
Comitetul de Direcție al BC „Victoriabank” SA informează că, în conformitate cu prevederile Codului Muncii al Republicii Moldova şi decizia organelor competente, membrii Comitetului de Direcţie şi anume Natalia Politov-Cangas, Corneliu Ghimpu, L udmilaVangheli îşi exercită împuternicirile funcţionale şi obligaţiunile de serviciu după data de 24.09.2014, până la desemnarea noilor membri ai Comitetului de Direcţie al BC „Victoriabank” SA de către organele competente, în conformitate cu Statutul Băncii. „Dat fiind faptul că, anterior, de către organele judiciare ale Republicii Moldova a fost suspendată executarea unor hotărâri ale Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor BC „Victoriabank” SA şi a deciziilor Consiliului de Administraţie a BC „Victoriabank” SA, membrii Comitetului executiv sunt în drept să reprezinte Banca în raport cu terţe persoane, să adopte decizii, încheie contracte şi să-şi exercite obligaţiunile funcţionale, până la constituirea unui organ competent, în conformitate cu Statutul Băncii, care va putea desemna membrii Comitetului de Direcţie al BC „Victoriabank” SA ” se mai spune în document.
● JOI, 25 septembrie
Vicepreşedintele Băncii Mondiale şi-a încheiat vizita în Moldova
Vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Laura Tuck, şi-a încheiat vizita în Republica Moldova în cadrul căreia a discutat despre mai multe probleme şi provocări pentru economia ţării. Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Mondiale în Moldova, în discuţiile cu conducerea ţării, reprezentanţii partidelor politice şi ai comunităţii donatorilor, Laura Tuck a discutat priorităţile economice şi sociale actuale ale Moldovei şi importanţa implementării accelerate a reformelor. O reuniune cu liderii sectorului privat a vizat provocările şi oportunităţile pentru sectorul privat din Moldova în urma semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi în contextul situaţiei din regiune. „Moldova va avea oportunităţi imense dacă va reuşi să realizeze necesităţile cruciale de reformă. Am discutat pe larg cu liderii politici din ţară despre importanţa reformelor pentru ameliorarea guvernanţei şi competitivităţii, inclusiv în sectorul financiar, şi am reconfirmat angajamentul puternic al Grupului Băncii Mondiale de a oferi sprijinul necesar în vederea realizării acestor priorităţi”, a declarat Laura Tuck.
A fost lansat programul pentru agricultori IFAD VI
Programul al şaselea al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD) în Republica Moldova, lansat astăzi, 25 septembrie, este prevăzut pentru perioada 2014-2020 şi are un buget de 26 de milioane de dolari. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a spus, cu această ocazie, că Republica Moldova a reuşit să devină ţara care implementează cel mai bine proiectele finanţate de IFAD. Din anul 2000 până acum, agricultorii au beneficiat de credite şi granturi în valoare de peste 60 de milioane de dolari. Ministrul a mai spus că IFAD VI este binevenit mai ales acum, când agricultura moldoveni consumă tot mai multe investiţii.
● VINERI, 26 septembrie
Abatoarele din Moldova vor avea utilaj de ardere a deşeurilor rezultate după sacrificare
În abatoarele din ţară a început instalarea utilajelor pentru arderea deşeurilor rezultate din procesul de sacrificare a animalelor. Statul s-a angajat să acopere jumătate din costul acestora. Anunţul a fost făcut la o întrevedere a membrilor Asociaţiei exportatorilor de carne cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA). În cadrul întrevederii, membrii asociaţiei au spus că sunt nevoiţi să facă faţă concurenţei neloiale din partea abatoarelor neautorizate. Reprezentanţii ANSA le-au răspuns că vor colabora cu poliţia pentru a opri activitatea colectorilor neautorizaţi de animale. De asemenea, populaţia va fi informată despre necesitatea înregistrării şi vaccinării şeptelului.
La Ziua Vinului companiile moldoveneşti îşi vor prezenta producţia sub brandul unic de ţară
Ediţia din anul acesta a Zilei Naţionale a Vinului vine cu o noutate importantă: cele 45 de companii participante vor evolua sub brandul unic de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie”. Ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, şi-a exprimat satisfacţia că vinificatorii şi-au unit eforturile în ideea fortificării imaginii vinurilor moldoveneşti. „Vinurile care vor fi prezentate de Ziua Naţională a Vinului vor fi produse nu numai din soiuri de struguri importate şi omologate la noi, dar şi din soiuri moldoveneşti. Vinurile din soiurile autohtone au fost înalt apreciate pe piaţa americană”, a menţionat oficialul.