logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 21 -26 noiembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/index.php/ro/retrospectiva-saptamanii-21-26-noiembrie-cele-mai-importante-stiri-7966_1093666.html

● LUNI, 21 noiembrie

Acces deschis pe două poduri de pe M5


După un an și jumătate de reparații, este deschis accesul pe podurile de pe drumul M5 (frontiera cu Ucraina-Criva-Bălți-Chișinău-Tiraspol-frontiera cu Ucraina), km 38,34 și km 24,93. Investiția a urcat la 37 de milioane lei, bani alocați în totalitate din mijloacele fondului rutier, precizează Administrația de Stat a Drumurilor.

Sindicaliștii cer stabilirea salariului minim în mărime de 5000 de lei

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova nu susține proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea pentru anul viitor a unui salariu minim de 4000 de lei. Un aviz în acest sens a fost expediat Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Cancelariei de Stat. Potrivit documentului, în numele a circa 300 de mii de salariați, Confederația și-a exprimat dezacordul față de propunerea Guvernului de a stabili pentru anul viitor un salariu minim de 4000 de lei și a cerut ca acesta să fie în mărime de 5000 de lei.

● MARȚI, 22 noiembrie

Curtea de Conturi a constatat lacune în activitatea Moldovagaz


Unele activități, procese și proceduri, precum și tranzacții, concepute, create și realizate de SA Moldovagaz și persoanele responsabile de guvernanță nu au întrunit în totalitate criteriile de conformitate care guvernează acest holding. Valoarea pierderilor la distribuția gazului acceptate în scop tarifar a constituit doar 919,3 milioane de lei, iar valoarea pierderilor supranormative a constituit 1022,8 milioane de lei. Acestea sunt rezultatele auditului SA Moldovagaz desfășurat de Curtea de Conturi.

Republica Moldova, de-un sânge cu Europa unită


45 de țări și instituții internaționale s-au reunit luni la Paris în cea de-a treia conferință a Platformei de Sprijin pentru Moldova. Evenimentul consacrat colectării de fonduri pentru acoperirea costurilor de energie de către guvernul de la Chișinău a avut loc la inițiativa Franței, Germaniei și României.

Statul va compensa parțial dobânzile la credite accesate de ÎMM în scop investițional

Statul va compensa parțial dobânzile la creditele accesate de întreprinderile mici și mijlocii în scop investițional. Este vorba despre agenții economici care au contractat credite în lei până pe 1 august. Aceștia vor putea obține o compensație în mărime de două puncte procentuale din costul dobânzii, dar nu mai mare decât 300 de mii de lei. Mecanismul de compensare și platforma online au fost prezentate marți într-o conferință de presă organizată de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Gazprom susține că o parte din gazul livrat Moldovei rămâne în Ucraina

„Gazprom” susține că o parte din gazul livrat Republicii Moldova, conform contractului cu SA „Moldovagaz”, rămâne în Ucraina. Dacă se va menține dezechilibrul de tranzit prin Ucraina al gazului pentru consumatorii moldoveni, de luni, 28 noiembrie, compania rusească anunță că va începe să reducă livrările de gaz la stația de măsurare gaze „Sudja”.

Deputat, despre reducerea volumului de gaze de către Gazprom: Blocadă energetică a Kremlinului

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, califică anunțul „Gazprom” privind reducerea volumului de gaze către Moldova ca fiind o blocadă energetică a Kremlinului împotriva Republicii Moldova. „Așa cum informează secretarul de stat pe energie Constantin Borosan, în decembrie 2022, Gazprom va livra cu 56,5% mai puțin gaz decât este specificat în contract”, a declarat parlamentarul.

● MIERCURI, 23 noiembrie

BEI planifică să acorde în 2023 circa 150-170 mln euro Republicii Moldova


Banca Europeană de Investiții, banca Uniunii Europene, planifică să acorde în 2023 Republicii Moldova împrumuturi, în combinație cu suport în formă de granturi și asistență tehnică, în valoare de 150-170 de milioane de euro. Finanțarea presupune acoperirea unei game largi de proiecte care se concentrează pe eficiența energetică și atenuarea schimbărilor climatice, precum și pe sectoarele sănătății și digitalizării. De asemenea, este vorba și despre investiții în sectorul agroalimentar.

Aeroportul Internațional Chișinău revine în gestiunea statului

Aeroportul Internațional Chișinău revine în gestiunea statului. Despre aceasta anunță ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, care face trimitere la decizia Curții de Apel Chișinău luată cu puțin timp în urmă. Potrivit ministrului, decizia instanței de apel este definitivă și executorie. „Felicitări poporului Republicii Moldova. Este meritul vostru”, scrie Sergiu Litvinenco.

Avia Invest: Decizia de reziliere a contractului de concesionare a Aeroportului va fi atacată

Compania Avia Invest califică ca fiind ilegală decizia Curții de Apel Chișinău cu privire la rezilierea contractului de concesiune a Aeroportului Chișinău și anunță că o va contesta la Curtea Supremă de Justiție. Compania mai menționează că „rezilierea ilegală a contractului de concesiune costă statul peste 90 de milioane de euro”.

După o pauză de doi ani, expoziția Fabricat în Moldova revine cu o ediție jubiliară

După o pauză de doi ani, expoziția Fabricat în Moldova revine cu o ediție jubiliară, a XX-a. Aceasta va fi organizată în perioada 1-5 februarie, iar organizatorii anticipează un eveniment de amploare care va întruni peste 300 de agenți economici din toate raioanele țării. Detaliile au fost prezentate într-o conferință de presă la care s-a dat startul înscrierii la expoziție.

Comentariul Moldovagaz referitor la volumele de gaze livrate în noiembrie

SA „Moldovagaz” precizează că operatorii rețelelor de transport ale Ucrainei și Republicii Moldova au asigurat întotdeauna predarea volumelor de gaze naturale indicate în nominalizările pe care le confirmă. Acest fapt este confirmat prin actele comerciale lunare semnate atât între „Moldovagaz” și „Gazprom”, cât și între operatorii rețelelor de transport din Ucraina și Republica Moldova.

● JOI, 24 noiembrie

Constantin Borosan: Consumul de energie electrică a scăzut cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut


Atât timp cât infrastructura energetică a Ucrainei este ținta atacurilor militare, deconectările masive de energie electrică din Republica Moldova s-ar putea repeta. O spune secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Constantin Borosan. Potrivit oficialului, în prezent, Republica Moldova procură 80% din necesarul de energie din România, restul energiei este produsă pe malul drept al Nistrului.

Constantin Borosan: Consumul de energie electrică a scăzut cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut

Atât timp cât infrastructura energetică a Ucrainei este ținta atacurilor militare, deconectările masive de energie electrică din Republica Moldova s-ar putea repeta. O spune secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Constantin Borosan. Potrivit oficialului, în prezent, Republica Moldova procură 80% din necesarul de energie din România, restul energiei este produsă pe malul drept al Nistrului.

Turismul poate și trebuie să devină o ramură prioritară a economiei, ministru


Autoritățile își propun să facă din Moldova o destinație turistică competitivă și durabilă, pasibilă să ofere beneficii economice, sociale și de mediu comunităților locale de astăzi  și generațiilor viitoare. Un Angajament de Sustenabilitate în turism prin care Republica Moldova va alinia industria turismului autohton la practicile globale a fost semnat astăzi la Chișinău.

Vot final pentru crearea Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică

A fost creat Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică. Deputații au votat un proiect de lege în acest sens în lectură finală. Fondul va oferi acces întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare în condiții avantajoase. Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei va avea statut de subdiviziune internă în cadrul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Ca urmare vor fi utilizate instrumente de finanțare precum credite, compensarea totală sau parțială a costurilor împrumuturilor, alte mecanisme de finanțare.

SUA acordă asistență nerambursabilă în valoare de 19,5 milioane de dolari

Republica Moldova va beneficia de asistență financiară nerambursabilă în valoare de 19,5 milioane de dolari acordată adițional de Statele Unite ale Americii. Parlamentul ratificat cel de-al 14-lea Amendament la acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare semnat cu Guvernul SUA.

● VINERI, 25 noiembrie

Deficiențe grave de ordin financiar, depistate la Air Moldova


Autoritatea Aeronautică Civilă anunță că după inspecția inopinată la operatorul aerian „Air Moldova” au fost depistate deficiențe grave de ordin financiar. Potrivit instituției, acestea pot perturba buna funcționare a operatorului și siguranța operațiunilor aeriene planificate. AAC i-a solicitat companiei suspendarea comercializării biletelor pentru destinațiile pentru care nu există un orar de zbor aprobat corespunzător sau autorizația pentru exploatarea rutei regulate.

Vadim Ceban: În decembrie avem un trend de scădere a prețului de achiziție a gazului

Președintele Moldovagaz nu exclude că în această iarnă ar putea exista premise de ajustare în scădere a tarifelor la gazele naturale. Vadim Ceban spune că dacă trendul de scădere a prețului de achiziție se va menține în următoarele luni, compania și-ar putea acoperi devierile tarifare acumulate în anul 2022. În același timp, șeful Moldovagaz spune că pentru luna decembrie Gazprom ar putea oferi Republicii Moldova aceleași volume de gaze naturale, adică de 5,7 milioane de m3 pe zi.

Oleg Tofilat: Ne propunem să cumpărăm din Polonia o mie de vagoane cerealiere

40% din rețeaua feroviară a Republicii Moldova este în stare critică. O spune directorul Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, potrivit căruia războiul din Ucraina determină autoritățile să ia măsuri urgente de reabilitate și modernizare a infrastructurii feroviare. Șeful CFM spune că a început reabilitarea unei părți importante a rețelelor feroviare, iar grație partenerilor externi urmează să fie procurate vagoane și locomotive noi, cele existente având termenul de exploatare depășit.

CMC a aprobat noi tarife provizorii la apă


Consiliul municipal Chișinău a aprobat majorarea tarifului pentru serviciul public de alimentare cu apă. Noile tarife sunt provizorii și intră în vigoare odată cu publicarea deciziei în mass-media locală. Potrivit unui amendament votat, acestea se vor aplica până la emiterea avizului de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Decizia CMC de majorare a tarifelor la apă contravine legislației

Decizia Consiliului municipiului Chișinău prin care s-a dispus majorarea tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare contravine legislației în vigoare, precizează un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Potrivit normei legale, aprobarea tarifelor are loc în conformitate cu Metodologia de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate și doar după avizarea acestora de către ANRE.

Air Moldova: Solicitarea de a stopa comercializarea biletelor este nefondată și nelegitimă

Compania Air Moldova consideră solicitarea Autorității Aeronautice Civile de a stopa comercializarea biletelor pentru sezonul de vară 2023 drept nefondată și nelegitimă. Reacția operatorului vine după ce AAC a anunțat că a depistat deficiențe grave de ordin financiar după o inspecție inopinată.

● SÂMBĂTĂ, 26 noiembrie

Andrei Spînu: Cauzele avariei de la Termoelectrica, investigate cu sprijinul SIS


Circumstanțele avariei de la Termoelectrica sunt analizate de două grupuri de anchetă, fiind vorba despre o investigație internă și o anchetă externă cu implicarea reprezentanților SIS. O spune vicepremierul Andrei Spînu, potrivit căruia reprezentanții întreprinderii dau asigurări că defecțiunea va fi remediată până la 20 decembrie. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale spune că nu există nicio legătură dintre solicitările de majorare a energiei electrice și avaria de la Termoelectrica.

Iulian Rusu: Este aplicat sechestru pe active în valoare de 7 miliarde de lei


Instituțiile statului au aplicat sechestru pe bunuri în valoare de 7 miliarde de lei. O spune directorul Centrului Național Anticorupție, potrivit căruia sunt aplicate sechestre atât în dosarul fraudei bancare, cât și în cazul altor dosare de rezonanță. Potrivit lui Iulian Rusu, aplicarea sechestrelor pentru bunurile din străinătate este un proces anevoios și necesită colaborarea cu instituțiile altor state.

Aderarea la Zona Unică de Plăți în Euro va aduce plăți mai rapide și mai ieftine, viceguvernator


Odată cu aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro, cetățenii vor putea trimite bani de la un cont la altul mai ușor. Și pentru companii, ca și pentru cetățeni, costul va fi mai mic și viteza va fi mai mare. Plățile urmează să devină mai rapide și mai ieftine pentru cetățenii obișnuiți, atât prin intermediul băncilor, cât și al furnizorilor de servicii de plată. Reprezentanții Băncii Naționale precizează că o a treia parte interesată este sistemul financiar. Însă, pentru a se conecta la SEPA, sistemul trebuie să depună un efort pentru a îmbunătăți calitatea sistemelor și a normelor interne, pentru a investi și pentru a se moderniza.

Agricultura antrenează în activitatea zilnică peste 21% din populaţia aptă de muncă

Ministrul Vladimir Bolea spune că nu există o ramură mai importantă și cu un potențial mai mare decât agricultura. Agricultura a fost, este și va rămâne ramura cea mai importantă a economiei naționale a țării. Aceasta antrenează în activitatea zilnică peste 21% din populaţia aptă de muncă, ceea ce determină baza dezvoltării economice și direcția principală de orientare a politicilor Guvernului. Totodată, circa 40 la sută din exporturi sunt reprezentate de produsele agricole. Declarațiile au fost făcute la evenimentul festiv organizat pentru agricultori cu ocazia zile profesionale, care este marcată pe 27 noiembrie.