logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 14 -20 noiembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/index.php/ro/retrospectiva-saptamanii-14-20-noiembrie-cele-mai-importante-stiri-7966_1093515.html

● LUNI, 14 noiembrie

Căile comerciale spre Europa trec prin Chișinău, presa din regiune


În timp ce războiul Rusiei în Ucraina și sancțiunile impuse Rusiei de UE au condus la ruperea legăturilor comerciale tradiționale, poziția strategică a Moldovei este de mare importanță în asigurarea transportului și a continuării fluxurilor comerciale din Ucraina către România, către Dunăre prin portul moldovenesc Giurgiulești și către alte țări din UE, scrie portalul profit.bg, citat de IPN.

Arcadie Albul, viceguvernator BNM: Aderarea la SEPA va oferi plăți în euro mai rapide, mai ieftine și mai sigure pentru cetățeni și companii. Interviu IPN

Până în toamna anului viitor, Republica Moldova ar putea depune cererea de aderare la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), spune viceguvernatorul BNM, Arcadie Albul, într-un interviu pentru Agenția IPN. Infrastructura, care elimină diferențele între plățile naționale și cele transfrontaliere, a fost implementată până în 2014 integral în zona euro și până în 2016 în țările SEPA din afara zonei euro. În Republica Moldova, pregătirile de aderare au început recent, iar Banca Națională a Moldovei urmează să reprezinte comunitatea financiară locală în acest proces.

● MARȚI, 15 noiembrie

90% din roada de porumb a fost compromisă


Roada de porumb a fost compromisă aproape în totalitate însă acest lucru nu pune în pericol securitatea alimentară a Republicii Moldova. O spune directorul executiv al Asociației „Agrocereale”, Igor Grigoriev, potrivit căruia, deși roada de porumb din acest an este mult mai mică, față de cea de anul trecut, Republica Moldova este asigurată cu porumb atât pentru necesitățile alimentare, cât și pentru cele furajere.

Valoarea nominală deductibilă în scopuri fiscale a unui tichet de masă va fi majorată

Valoarea nominală deductibilă în scopuri fiscale a unui tichet de masă pentru o zi lucrătoare se va majora începând cu anul viitor. Propunerea se conține în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2023.Valoarea nominală deductibilă în scopuri fiscale a unui tichet de masă pentru o zi lucrătoare se propune a fi majorată de la 35 la 40 de lei – cota minimă și de la 55 lei la 70 de lei – cota maximă.

Se propune modificarea modului de repartizare a taxei pentru extragerea mineralelor utile

Începând cu anul viitor, modul de repartizare a taxei pentru extragerea mineralelor utile urmează să se modifice. 50% din cuantumul taxei se va vărsa în bugetul local de nivelul întâi și, respectiv, 50% din cuantumul taxei se va vărsa în bugetul local de nivelul al doilea. Prevederile se conțin în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2023, prezentat pentru consultări publice.
În prezent, taxa pentru extragerea mineralelor utile este achitată integral în bugetul local de nivelul al doilea.

Antreprenorii pot solicita compensații de la stat pentru plata dobânzilor la credite

Antreprenorii pot deja să solicite compensații din partea Guvernului pentru plata dobânzilor la credite. Ajutorul este oferit de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, care dispune de un buget de 200 de milioane lei în acest sens. „Măsurile sunt necesare în contextul atenuării șocurilor de majorare a dobânzilor la creditele contractate de întreprinderile mici și mijlocii. Compensațiile vor fi acordate începând cu luna noiembrie 2022, până în martie 2023, pentru perioadele de calcul august – decembrie anul curent, iar acestea nu vor depăși suma cumulativă de 300 de mii per agent economic”, precizează autoritățile.

BNM anticipează o schimbare a traiectoriei ratei anuale a inflației

Inflația anuală va atinge nivelul maxim în trimestrul al IV-lea, ulterior va intra într-o nouă fază, diminuându-se pentru următoarea perioadă prognozată. Scăderea inflației va avea loc pe toate componentele, arată prognoza băncii centrale, transmite IPN.

Luând în calcul prognozele curente, BNM urmează să treacă de la o politică monetară restrictivă la una stimulativă. Se urmărește crearea unor condiții prielnice de finanțare pentru mediul de afaceri și populație.

● MIERCURI, 16 noiembrie

Activitatea în bază de patenta se va prelungi până în iulie 2023


Termenul de desfășurare a activității de comerț în baza patentei, care expiră pe 31 decembrie 2022, urmează să fie prelungit până pe 1 iulie 2023. Propunerea se conține în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor, prezentat de către Ministerul Finanțelor pentru consultări publice.Patenta de întreprinzător este în prezent utilizată în activitățile de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri, pavilioane și din autovehicule. De asemenea, este vorba și despre comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor alterabile autohtone, cu condiția respectării cerințelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea și comercializarea lor.

Ministerul Finanțelor precizează că prelungirea termenului pentru activitatea în bază de patentă este o măsura care vine în susținerea acestor contribuabili în contextul creșterii prețurilor la resursele energetice, dar și pentru a-i ajuta să treacă mai ușor prin sezonul de iarnă 2022-2023.

Proiectul este propus pentru consultări publice și urmează etapa de aprobare de către Guvern și adoptare de către Parlament.

Scăderea inflației nu înseamnă scăderea prețurilor, guvernator BNM

În trimestrul trei al anului curent, rata anuală a inflației a continuat traiectoria ascendentă din perioadele precedente. Totuși, a fost ușor inferioară valorii anticipate în luna august 2022. Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, aceasta s-a majorat de la 31,8%, în luna iunie, până la 34%, în luna septembrie. Ca rezultat, similar perioadei anterioare, în trimestrul trei rata anuală a inflației s-a plasat în continuare peste limita superioară a intervalului de 5% ±1,5 puncte procentuale. Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a declarat într-o conferință de presă că rata medie anuală a inflației a constituit 33,9% în trimestrul trei, fiind cu 4,6 puncte procentuale superioară celei din trimestrul precedent.

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto acuză abuzuri și controale ilegale

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto  acuză controale ilegale și abuzuri față de transportatori. În cadrul unei acțiuni de sensibilizare pe care transportatorii au desfășurat-o miercuri în fața sediului Delegației UE, președintele Asociației, Oleg Alexa a spus că în ultimele două săptămâni, sub pretextul unor pretinse încălcări, transportatorilor le sunt ridicate numerele de înmatriculare a unităților de transport. Iar în ziua de luni le sunt returnate. „Scopul acestor abuzuri este ca transportatorii de bună voie să renunțe să ofere transport pentru protestatari în zilele de duminică”, afirmă Oleg Alexa.

Valoarea medie a facturii la gaz pentru octombrie este de 565 de lei

Pentru luna octombrie au fost expediate peste 622 de mii de facturi către consumatorii casnici de gaze naturale. Valoarea medie a facturii este de 565 de lei, transmite IPN.

● JOI, 17 noiembrie

La Chișinău se desfășoară expoziția „Antreprenor Expo” 


În perioada 17-19 noiembrie, la Moldexpo se desfășoară expoziția „Antreprenor Expo”. Evenimentul va reuni timp de trei zile businessul și instituțiile de stat pentru a da un nou impuls de dezvoltare antreprenorilor mici și mijlocii din Republica Moldova, pentru a-i susține și pentru a le oferi posibilitatea de a comercializa produsele. Evenimentul este organizat de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Directorul interimar al instituției, Dumitru Pîntea, a declarat că nu este vorba despre o expoziție clasică. Programul cuprinde mai multe activități utile pentru mediul de afaceri: seminare, prezentări de programe de suport, consultații de afaceri, sesiuni B2B, etc.

Noul director APP își propune să aducă la un alt nivel gestionarea bunurilor statului
Chisinau (IPN)

Prim-ministra Natalia Gavrilița l-a prezentat colectivului Agenției Proprietății Publice (APP) pe noul director general al instituției, Alexandru Musteață, numit în funcție miercuri.  Acesta are o profesională de peste 20 de ani, inclusiv în funcții de conducere la diferite companii private și de stat, precizează un comunicat de presă al Guvernului.

Criteriile de definire a statutului de ÎMM, modificate


Valorile care servesc drept criterii pentru definirea statutului întreprinderilor micro, mici și mijlocii urmează să fie ajustate. De exemplu, întreprinderea micro va fi considerată firma care realizează o cifră anuală de afaceri de până la 18 milioane de lei sau deține active totale de până la 18 milioane de lei. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în lectură finală de Parlament. În categoria întreprinderilor mici vor fi încadrate cele care realizează o cifră anuală de afaceri de până la 50 de milioane de lei sau dețin active de până la 50 de milioane de lei, în loc de 25 de milioane de lei cum este în prezent.

Aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro – un proiect de țară

Aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) reprezintă un exercițiu de importanță națională, un proiect de țară, un pas esențial în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. O spune guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu. Este vorba despre o etapă nouă în dezvoltarea infrastructurii de plăți, prin deschiderea granițelor către o piață a plăților fără bariere, care vine să aducă cetățenilor Republicii Moldova plăți fără numerar în euro către și dinspre spațiul european mult mai sigure, rapide și comode.

● VINERI, 18 noiembrie

Energocom va contracta un credit în echivalentul a 25 de milioane de euro

Societatea pe acțiuni „Energocom” va contracta un credit de tip revolving, în echivalentul a 25 de milioane de euro, pe un termen ce nu va depăși 12 luni. Decizia în acest sens a fost emisă joi, 17 noiembrie, de Comisia pentru Situații Excepționale. Potrivit dispoziției semnate de prim-ministrul Natalia Gavrilița, președintele Comisiei, condiţiile contractului de împrumut, entitatea creditoare şi modalitatea de utilizare a mijloacelor financiare vor fi stabilite şi aprobate de către Consiliul SA „Energocom” și confirmate de către Agenția Proprietății Publice.

Decizia CSE: ANRE va putea ajusta prețurile la energia electrică în regim de urgență

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va putea ajusta prețurile reglementate de furnizare a energiei electrice în regim de urgență. Decizia în acest sens a fost anunțată de Comisia pentru Situații Excepționale. Schimbarea tarifului va fi efectuată în cazul modificării prețurilor de procurare a energiei electrice, fluctuației cursului de schimb al valutei naționale și adoptării actelor normative ce au impact asupra costurilor de furnizare. Aceștia sunt factorii obiectivi care vor putea genera necesitatea majorării/micșorării venitului reglementat al furnizorilor cu mai mult cu 1%.

Volumul apartamentelor date în exploatare va fi în jumătate comparativ cu anul trecut, expert

Volumul apartamentelor date în exploatare în acest an va fi în jumătate comparativ cu anul trecut, anticipează Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Creditele ipotecare au cunoscut o creștere puternică începând cu 2017, notează expertul. Dobânzile creditelor erau accesibile, veniturile populației creșteau mai rapid decât prețul apartamentelor. Însă în acest an este o scădere puternică a vânzărilor de apartamente din cauza scăderii volumului de investiții.

Sveatoslav Mihalache: Economia moldovenească se va stabiliza abia după trimestrul III al anului 2023, după o recesiune de aproximativ 6 la sută

Economia Republicii Moldova va intra într-o fază de stabilizare abia după trimestrul III al anului 2023, după o recesiune de aproximativ 6 la sută, susține doctorul în economie, Sveatoslav Mihalache, membru al Coaliției pentru Unitate și Bunăstare. Populația, din păcate, va trebui să se obișnuiască cu  actualul nivel al prețurilor, cu o ușoară scumpire anul viitor de 5%, pe fundalul descreșterii consumului. Nivelul inflației va rămâne relativ stabil și se va situa în jurul de 5%, cu riscul atingerii nivelului sub 3,5%.

În primele 10 luni ale anului, volumul încasărilor în numerar s-a majorat cu 13,8%

În perioada ianuarie - octombrie 2022, volumul încasărilor banilor în numerar s-a majorat cu 13,8% față de perioada similară a anului precedent și a constituit 142 707,3 milioane de lei. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, creșterea volumului încasărilor de mijloace bănești a fost determinată de majorarea cu 9,2% a încasărilor din comercializarea mărfurilor de consum (indiferent de canalul de desfacere), care dețin cea mai mare pondere (de 54,1%) din volumul total al încasărilor. Totodată, încasările de la vânzarea valutei persoanelor fizice s-au majorat cu 91,9%, constituind 9 447,2 milioane de lei.

● SÂMBĂTĂ, 19 noiembrie

Soldul depozitelor în monedă națională s-a majorat cu 1 778,3 milioane de lei


În luna octombrie, soldul depozitelor în monedă națională s-a majorat cu 1 778,3 milioane de lei comparativ cu luna precedentă și a constituit 52 274,44 milioane de lei, reprezentând o pondere de 60,8% din soldul total al depozitelor. Soldul depozitelor în valută (recalculat în lei) s-a micșorat cu 376,20 milioane de lei comparativ cu luna precedentă, până la nivelul de 33 695,95 milioane de lei.