logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 14- 19 aprilie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/index.php/ro/retrospectiva-saptamanii-14-19-aprilie-cele-mai-importante-stiri-din-fluxul-ipn--7966_1012240.html

● LUNI, 14 aprilie

Ministrul Economiei oferă asigurări privind securitatea energetică a Moldovei 

Pericolul sistării livrărilor de gaze ruseşti nu persită pentru Republica Moldova, susţine vicepremierul moldovean Valeriu Lazăr, ministru al economiei. Potrivit lui Lazăr, livrarea gazelor naturale către Republica Moldova a fost asigurată juridic prin semnarea contractelor bilaterale cu Federaşia Rusă, iar în cazul dacă livrările vor fi sistate, atunci statul moldovenesc va fi în drept să ceară părţii ruse despăgubiri în instanţă. Ministrul Economiei a mai spus că Respublica Moldova stă bine şi la capitolul achitări, datoriile faţă de „Gazprom” fiind achitate în proporţie de 90 la sută. Totodată, în ultima vizită pe care a avut-o la Kiev, Valeriu Lazăr a primit asigurări din partea oficialilor ucraineni că în cazul dacă Ucraina va refuza să importe gaz rusesc din cauza preţurilor exagerate, nu va renunţa la tranzitarea gazelor naturale din Rusia spre Europa.

Sectorul de afaceri privat se angajează să promoveze politici de non-discriminare 

În Republica Moldova mai persistă fenomenul de discriminare pe criterii de vârstă, sex sau etnie la angajare. Acest fenomen negativ afectează întreaga societate, iar economia statului are doar de suferit. Statul nu va reuşi să implementeze efectiv legislaţia non-discriminare dacă nu va fi ajutat de către angajatori. Despre aceasta s-a discutat la primul forum al angajatorilor pentru non-discriminare, iniţiat de sectorul privat de afaceri din Moldova. Ambasada Suediei în Moldova şi Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău au susţinut iniţiativa sectorului privat din Moldova. Ambasadoarea Suediei, Ingrid Tersman, a declarat, la deschiderea evenimentului, că acele companii care promovează principiile non-discriminare au doar de câştigat. Diplomatul a subliniat că nu este suficient doar un plan de promovare a acestor principii, ci şi de o forţă motrice care să grăbească lucrurile. Wicher Slagter, şeful Secţiei politică şi economie a Delegaţiei UE în Moldova, a amintit despre matematicianul Alan Turing, care a salvat Europa descifrând codul criptat al fasciştilor în timpul celui de-al doilea război mondial şi care a inventat mai multe componente pentru calculatoare, fără de care nu ar fi existat acum sistemul de operare, nici internetul, nici telefoanele de ultima generaţie.

Se ieftinesc carburanţii 

Mai multe companii petroliere au decis să reducă, începând de săptămâna aceasta, preţurile la carburanţi, anunţă un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică. ANRE nu stabileşte preţurile pe o piaţă concurenţială, dar este abilitată cu dreptul de monitorizare a pieţei, inclusiv în vederea nedepăşirii de către operatori a ratei de rentabilitate de 10%, prevăzută de Metodologia de calculare şi aplicare a preţurilor la produsele petroliere. Anterior, ANRE şi companiile petroliere au convenit să creeze un grup de lucru comun, care să se întrunească lunar, pentru a ţine la control şi a se implica imediat în rezolvarea problemelor care pot să apară în cadrul activităţilor curente ale companiilor petroliere.

Serviciile de internet marchează cea mai mare creştere pe piaţa comunicaţiilor electronice 

Creşterea veniturile pe piaţa comunicaţiilor electronice în anul curent va fi asigurată în special pe baza creşterii vânzărilor serviciilor de acces la internet fix şi mobil, a menţionat directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Grigore Varaniţa, într-o conferinţă de presă. Potrivit prognozelor  ANRCETI, veniturile pe piaţa comunicaţiilor vor ajunge la 6,7 – 6,8 mlrd lei, iar ponderea serviciilor de internet în creşterea prognozată ar putea fi de 15-20%. „Veniturile pe piaţa de telefonie mobilă se vor menţine la nivelul anului 2013. Piaţa de telefonie mobilă a ajuns la faza de maturizare şi acest fapt explică încetinirea ritmurilor de creştere a vânzărilor. Pe de altă parte, clienţii utilizează serviciul voce prin dispozitive alternative, calculator, smartfphone”, precizat directorul ANRCETI.

Austria sprijină Moldova în dezvoltarea turismului rural 

Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare va oferi Republicii Moldova un grant de 117 mii de lei pentru implementarea proiectului „Resursele umane, investiţie valoroasă în turismul rural din Republica Moldova”. Contractul de grant a fost semnat luni, 14 aprilie, cu Centrul Naţional de Perfecţionare a cadrelor din Industria Turismului, instituţie subordonată Agenţiei Turismului. Proiectul reprezintă una din acţiunile Agenţiei Turismului în vederea impulsionării turismului intern şi receptor. În cadrul acestuia, se prevede elaborarea unui curs de instruire în administrarea afacerilor în domeniul turismului rural şi pilotarea acestuia cu 30 de participanţi, selectaţi de către administraţia publică locală a fiecărui raion. Cei 30 administratori de la unităţi de cazare din mediul rural vor avea posibilitatea să participe gratuit la un curs de instruire de 7 zile în domeniul turismului rural, planificat pentru perioada 19-24 mai.  La final, participanţilor le vor fi oferite  diplome de certificare, în baza cărora vor putea oficial activa timp de 3 ani în domeniul turismului în Republica Moldova.

● MARŢI, 15 aprilie

Facturi mai mici la serviciile de comunicaţii electronice 

Valoarea medie a facturii pentru serviciile de telefonie mobilă a fost anul trecut de 54 de lei pentru persoanele fizice, cu 6 lei mai mică decât media în 2012. Persoanele juridice au plătit în medie 174 de lei, cu  30 de lei mai puţin. Directorul ANRCETI, Grigore Varaniţa, a spus că reducerea a fost posibilă urmare a extinderii serviciilor de telefonie mobilă asupra a 350 de mii de noi abonaţi. De asemenea, a crescut volumul traficului de minute, cu peste jumătate de miliard. Mai mică a fost şi valoarea facturilor la serviciile de  telefonie fixă. Persoanele fizice au plătit 46 de lei, cu 9 lei mai puţin decât în 2012, iar persoanele juridice –   126 lei, descreşterea fiind de 18 lei. Reducerea se explică prin faptul că operatorii alternativi de telefonie fixă au prezentat oferte mai avantajoase decât operatorul naţional,  în unele cazuri au acordat chiar servicii gratuite, majorându-şi astfel numărul de clienţi.

Agenţii economici din ţară, în vizorul inspectorilor APC 

162 de agenţi economici care comercializează produse alimentare şi nealimentare în unităţile comerciale din municipiul Chişinău au fost în vizorul inspectorilor Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor (APC) timp de o săptămână. Inspectorii nu au aplicat sancţiuni, doar au monitorizat situaţia şi au consiliat agenţii economici cum să înlăture încălcările admise în activitatea economică. Lilia Cojocaru, specialist al serviciului de informare şi comunicare cu mass-media a APC, a spus că principalele abateri constatate de către inspectori ţin de afişarea incorectă a preţurilor, lipsa informaţiilor în limba de stat pe produse, marcarea neconformă a acestora.

Producători din stânga Nistrului semnalează probleme la achiziţia materiei prime 

Agenţi economici producători din regiunea transnistreană semnalează că le este perturbată activitatea din cauza situaţiei tensionate în Ucraina. La o şedinţă cu reprezentanţii administraţiei transnistrene, managerul Combinatului de carne din Tiraspol, Ilia Kapanji, a comunicat că întreprinderea nu poate încheia contracte de livrare a materiei prime.

MIERCURI, 16 aprilie

„Moldova Business Week 2014” se va desfăşura între 5 şi 11 iunie la Chişinău 

Între 5 şi 11 iunie, la Chişinău se va desfăşura Săptămâna Investiţională „Moldova Business Week 2014” . Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri, 16 aprilie, o decizie privind conceptul acestui eveniment. „Moldova Business Week 2014” va include Forumul exportatorilor; sesiunea de la Chişinău a Forumului Economic Vienez, mai multe „mese rotunde” privind perspectivele regiunilor de dezvoltare, precum şi o expoziţie – „Potenţialul investiţional al regiunilor şi companiilor locale”. Obiectivele evenimentului constau în a atrage atenţia investitorilor  asupra regiunilor Moldovei cu potenţial de dezvoltare şi asupra noilor oportunităţi care vor apărea după semnarea Acordului de Asociere cu UE.

Moldova lansează negocierile pe marginea Proiectului de Ameliorare a Competitivităţii 

Negocierile dintre Moldova şi Banca Mondială pe marginea Proiectului Ameliorarea Competitivităţii II (PAC II) urmează să înceapă în luna mai.  Ministrul economiei, Valeriu Lazăr, menţionează că PAC II trebuie să dezvolte acţiuni ce vor contribui la dezvoltarea competitivităţii întreprinderilor moldoveneşti, în vederea pregătirii lor pentru a valorifica oportunităţile şi a face faţă provocărilor aferente creării zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Econsomiei, PAC II ţinteşte spre sporirea competitivităţii în special a întreprinderilor mici şi mijlocii, prin accesul pe noi pieţe de desfacere şi prin lansarea liniei de credit pentru sectorul privat.

● JOI, 17 aprilie

Strategia de dezvoltare a turismului, aprobată 

În Republica Moldova vor fi certificate 40 de rute turistice şi elaborate 4 trasee naţionale noi, care vor fi conectate la cele  turistice europene. De asemenea, vor fi reabilitate 20 de obiective turistice, vor fi amenajate 5 zone de agrement şi construite două complexe sportive. De asemenea, vor fi amenajate 50 de popasuri pentru turişti. Toate acestea sunt prevăzute în Strategia de dezvoltare a turismului până în anul 2020, aprobată de către Guvern. În următorii 6 ani, se preconizează o creştere anuală a numărului turiştilor străini cu 3%. În cadrul turismului intern creşterea estimată este de 4% anual. Astfel, către 2020, numărul turiştilor străini urmează să ajungă la peste 100 de mii, iar a celor interni la peste 300 de mii de persoane. Cheltuielile de implementare a strategiei sunt calculate la peste 167 de milioane de lei, iar veniturile preconizate a fi obţinute către anul 2020 din ramura turismului vor constitui peste 1 miliard de lei.

BNM va emite noi monede comemorative 

Banca Naţională a Moldovei va emite noi monede comemorative ca mijloc de plată şi în scop numismatic. Seria „Personalităţi” va fi completată cu două monede: „Dumitru Matcovschi – 75 de ani de la naştere” şi „Tamara Ciobanu – 100 de ani de la naştere”. Seria „Aleea Clasicilor”  se va îmbogăţi cu moneda ”Nicolae Milescu Spătaru”, iar seria „Evenimente istorice” cu  monedele „20 de ani de la adoptarea Constituţiei ” şi „125 de ani de la fondarea Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală”.

Guvernul a numit cine va stabili mărimea salariilor conducătorilor întreprinderilor de stat 

Salariile conducătorilor întreprinderilor de stat, întreprinderilor cu capital majoritar de stat şi întreprinderilor monopoliste indicate de Guvern vor fi stabilite de către consiliul de administraţie al întreprinderii sau de către consiliul societăţii pe acţiuni. Decizia a fost aprobată de către Guvern în şedinţa de miercuri, 16 aprilie. Anul trecut, print-o modificare în legislaţie, a fost limitată mărimea salariului conducătorilor acestor unităţi la 3-5 salarii medii lunare pe întreprindere. Dar atunci nu s-a precizat cine va stabili, în ultimă instanţă, mărimea salariului pe anul concret de gestiune. „Salariile vor fi stabilite în baza rapoartelor economico-financiare pe anul precedent. Se va lua în calcul venitul din vânzări și alţi indicatori specifici întreprinderilor date. Astfel, salariul devine un instrument de stimulare a conducătorilor care demonstrează rezultate bune”, a subliniat ministrul muncii, protecţiei sociale și familiei, Valentina Buliga.

● VINERI, 18 aprilie

 BEI a oferit Moldovei 1,6 milioane de euro pentru prevenirea inundaţiilor 

Ministerul Mediului şi Banca Europeană de Investiţii au încheiat un acord de cooperare, care prevede oferirea unui grant pentru proiectul „Suport de asistenţă tehnică şi management în vederea protecţiei de inundaţii a teritoriului Republicii Moldova”. Valoarea totală a finanţării se ridică la 1,6 milioane de euro. Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, proiectul prevede combaterea efectelor negative de pe urma hazardurilor naturale, în special a inundaţiilor, identificarea arealelor cu risc de inundaţii şi stabilirea măsurilor de reducere a riscului la inundaţii.

● SÂMBĂTĂ, 19 aprilie

Rusia este dispusă să majoreze importul de carne din Moldova 

Federaţia Rusă îşi manifestă interesul să majoreze importul de carne din Republica Moldova. Un grup de experţi ruşi a fost invitat să inspecteze potenţialii producători şi exportatori de carne din Moldova. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului agriculturii şi industriei alimentare, ministrul Vasile Bumacov s-a întâlnit recent, La Moscova, cu şeful Serviciului Federal pentru Supravegherea Veterinară şi Fitosanitară „Rosselhoznadzor”, Serghei Dankvert. Una din temele de interes reciproc, a vizat exportul producţiei moldoveneşti procesate din carne şi majorarea volumelor livrărilor de carne crudă în Federaţia Rusă.