● LUNI, 13 martie
Trei servicii electronice noi în domeniul cadastru
Agenția Servicii Publice anunță lansarea a încă trei servicii electronice noi în domeniul cadastru. Este vorba despre „informație despre bunurile ce aparțin unei persoane fizice/juridice din banca centrală de date, toate drepturile”, „informație despre bunurile ce aparțin unei persoane fizice/juridice din banca centrală de date, drepturi active”, dar și „informație despre bunurile ce aparțin unei persoane fizice/juridice din banca centrală de date, pentru Programul de stat „Prima casă””, transmite IPN.
Serviciul cadastral de furnizare a informației poate fi solicitat online, accesând Portalul Serviciilor Publice sau pagina ASP, fără a fi nevoie să vă deplasați la centrele multifuncţionale ale Agenției.
● MARȚI, 14 martie
Moldova poate ieși din criza actuală mai devreme față de restul Europei, oficial FMI
Directorul Departamentului European al Fondului Monetar Internațional (FMI), Alfred Kammer, susține că există posibilitatea ca Republica Moldova să iasă mai devreme din criza actuală față de restul Europei. În declarațiile făcute la încheierea vizitei sale de trei zile la Chișinău, Alfred Kammer a precizat că Republica Moldova a fost afectată de inflație mai devreme decât restul Europei, drept urmare Banca Națională a luat măsuri de politică monetară mai devreme decât băncile centrale din restul Europei pentru a opri inflația și pentru a o controla, transmite IPN.
Alfred Kammer a vizitat pentru prima dată Republica Moldova în calitate de director al Departamentului European al FMI, purtând discuții cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Dorin Recean, guvernatorul BNM, Octavian Armașu.
Benzina 95 a ajuns să coste 25 de lei
Un litru de benzină cu cifra octanică 95 va costa de miercuri 25 de lei. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a afișat prețul maximal la acest de combustibil, fiind vorba despre o scumpire de 2 bani, transmite IPN.
Motorina se va vinde la pompă 22,43 lei pentru un litru, cu 5 bani mai puțin.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică asigură consumatorii din Republica Moldova că în baza Metodologiei în vigoare carburanții se comercializează la pompă la un preț corect, racordat la realitățile zilei în care își fac achiziția.
Moldova va putea accesa 94 de milioane de dolari din cadrul programului curent cu FMI
Republica Moldova va putea accesa 94 de milioane de dolari din cadrul programului curent cu Fondul Monetar Internațional. Acordul urmează să fie aprobat de conducerea FMI și Consiliul de Directori până la finele lunii aprilie. Despre aceasta au anunțat premierul Dorin Recean și șeful misiunii FMI pentru Republica Moldova, Ruben Atoyan, într-un briefing de presă, susținut ca urmare a totalizării celei de-a treia evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF), transmite IPN.
2023/03/14/17:42/ Implementarea continuă și hotărâtă a programului FMI are o importanță critică, Ruben Atoyan
În timp ce autoritățile au reușit până în prezent să asigure securitatea energetică a țării, economia s-a contractat semnificativ în 2022, reflectând repercusiunile războiului Rusiei din Ucraina, iar în 2023 se așteaptă o redresare modestă. Implementarea continuă și hotărâtă a programului are o importanță critică în crearea unui fundament solid pentru o creștere puternică, durabilă și favorabilă incluziunii, pentru catalizarea finanțării externe și consolidarea impulsului de reformă. Constatările aparțin misiunii Fondului Monetar Internațional, condusă de Ruben Atoyan, care în perioada 1-14 martie a purtat discuții cu autoritățile Republicii Moldova, transmite IPN.
Discuțiile au avut loc în contextul evaluării a treia a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF). La finele discuțiilor, Ruben Atoyan a declarat că echipa FMI și autoritățile de la Chișinău au ajuns la un acord la nivel de experți privind politicile economice necesare pentru finalizarea evaluării a treia a programului.
● MIERCURI, 15 martie
Un Forum Național de Educație Financiară va fi organizat la Chișinău
Un Forum Național de Educație Financiară se va desfășura pentru prima dată în Republica Moldova pe 21 martie. Reuniunea va da startul elaborării Strategiei Naționale de Educație Financiară. Evenimentul este organizat de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru a ajuta populația să dobândească abilități de gestionare eficientă a veniturilor de care dispun, iar economia să devină mai puternică, transmite IPN.
„Ne dorim o societate care știe să-și gestioneze corect resursele și în care fiecare individ ia decizii raționale în raport cu banii lui. O strategie va sistematiza acțiunile noastre, ale tuturor, de la autorități la cetățeni, menite să ducă spre o astfel de societate, va instituționaliza instruirea în domeniul financiar, va permanentiza această discuție pe teme financiare, ca să ajutăm cetățenii să facă față dilemelor legate de bani, iar economia să devină mai puternică și mai atractivă pentru investiții”, a afirmat Octavian Armașu, guvernator al BNM, citat într-un comunicat de presă.
● JOI, 16 martie
Actuala legislație duce la distrugerea pisciculturii din Moldova, asociații
Piscicultura din Republica Moldova este distrusă ca urmare a adoptării în ultimii ani a legilor 64/2020, 318/2022, 356/2022. O spun reprezentanții de la Asociația Națională a Piscicultorilor din Republica Moldova, dar și cei de la Asociația Producătorilor Piscicoli din raionul Ungheni, Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Moldova și „Piscicola-Ivancea” SRL. Pentru a fi auziți, aceștia au adresat o scrisoare premierului Dorin Recean.
Într-o conferință de presă la IPN, directorul ANPRM, Gheorghe Gheorghiu, a declarat că miercuri a avut loc o adunare generală a piscicultorilor la care au participat inclusiv reprezentanți din ministerele de ramură, cercetători din Moldova, membri ai Asociației Naționale a Producătorilor din Pescărie „ROMFISH” din România. „La această adunare am semnat scrisoarea deschisă către prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, iar copiile au fost trimise și la Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii”, a notat Gheorghe Gheorghiu.
În Moldova trebuie să existe o lege a acvaculturii, asociații
Reprezentanții Asociației Naționale a Piscicultorilor din Republica Moldova consideră că este necesar să fie aprobată o lege a acvaculturii. Directorul Gheorghe Gheorghiu spune că această părere a fost exprimată la adunarea generală a piscicultorilor la care au participat și reprezentanții mediului academic. Potrivit lor, actuala legislație distruge piscicultura din Republica Moldova.
„La adunarea generală am stat de vorbă foarte mult și am hotărât să rugăm Ministerul Agriculturii să înceapă elaborarea unei legi noi, a acvaculturii. Să fie cu totul aparte și să atingă doar acvacultura. Pentru că atunci când legea este compusă din două părți, sunt legate două ministere și e mai greu de lucrat”, a declarat directorul ANPRM, Gheorghe Gheorghiu, într-o conferință de presă la IPN.
Piscicultorii critică eliminarea plafoanelor la impozitele funciare și la impozite locale
Piscicultorii critică prevederile legale potrivit cărora din 1 ianuarie au fost eliminate plafoanele la impozitele funciare și toate celelalte impozite locale. Aceste circumstanțe creează situații pentru acte de corupție. Declarații în acest sens au fost făcute de către reprezentanții de la Asociația Națională a Piscicultorilor din Republica Moldova, dar și cei de la Asociația Producătorilor Piscicoli din raionul Ungheni, Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Moldova și „Piscicola-Ivancea” SRL.
Într-o conferință de presă la IPN, Victor Marahovschi, administratorul „Piscicola-Ivancea” SRL, a declarat că noile prevederi din Legea nr 356/2022 le-au permis consiliilor locale să majoreze nelimitat cuantumul impozitului pentru suprafața acvatică (oglinda apei). Or, anterior era o sumă fixă de 115 lei. „Imaginați-vă cum într-un sat acest cuantum este în mărime de 115 lei, iar alături este de 2 500 de lei, 5000, 10 mii – nu există limitări”, a exemplificat Victor Marahovschi.
● VINERI, 17 martie
Victor Parlicov: Contractul cu Centrala de la Cuciurgan va fi renegociat
Contractul cu Centrala de la Cuciurgan privind achiziția energiei electrice va fi renegociat. O spune ministrul Energiei, Victor Parlicov. Potrivit oficialului, Chișinăul va încerca să obțină un preț mai mic de achiziție decât 73 de dolari pentru un MW cât este în prezent. În același timp, ministrul spune că autoritățile constituționale nu-și fac iluzii în privința unui preț foarte mic, întrucât regiunea transnistreană își asigură existența din electricitatea vândută malului drept și din activitatea Uzinei Metalurgice de la Rîbnița, notează IPN.
Ministrul Energiei spune că membrii delegației Chișinăului vor încerca să negocieze cu Tiraspolul un preț mai bun de achiziție a energiei electrice, care ulterior se va reflecta în tarife mai mici pentru cetățeni. Victor Parlicov spune că prioritatea ministerului este și obținerea unui contract pe termen lung.
Prețul la motorină scade sub 22 lei/litru, pentru prima dată în ultimele 12 luni
În următoarele trei zile, motorina se va vinde la pompă cu cel mult 21,92 lei/litru, ceea ce este cu 22 de bani mai puțin decât astăzi. Benzina cu cifra octanică 95 va costa 24,76 lei/litru, cu 10 bani mai puțin, transmite IPN.
Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sunt stabilite pentru perioada 18-20 martie inclusiv.
Agenția Națională pentru reglementare în Energetică precizează că, după o perioadă în care piața petrolieră regională a fost puternic afectată de consecințele războiului din Ucraina, în prezent se atestă o stabilizare a prețurilor la carburanți și revenirea acestora la nivelul înregistrat la începutul lunii martie a anului trecut.
Comercianții sunt obligați să aplice reduceri identice, indiferent de mijloacele de plată
Comercianții vor fi obligați să aplice reduceri identice, indiferent de mijloacele de plată preferate de cumpărător – în numerar sau fără numerar. De asemenea, în cadrul comerțului electronic, comercianții vor fi obligați să dispună de locuri de preschimbare a mărfurilor. Prevederile se găsesc într-un proiect de lege aprobat în Parlament în lectură finală, transmite IPN.
Proiectul prevede exceptarea unităților care practică comerțul electronic cu metale prețioase de obligația privind deținerea suprafeței de 12 metri pătrați pentru desfășurarea activității comerciale.
● SÂMBĂTĂ, 18 martie
Energocom va putea rezerva capacități de energie electrică pe platforma europeană JAO
Societatea pe acțiuni „Energocom” a obținut dreptul de a rezerva capacități de energie electrică pe platforma europeană JAO (Joint Allocation Office). Compania precizează că astfel își mărește posibilitățile de a achiziționa electricitate din orice țară europeană, transmite IPN.
„Acest lucru deschide calea spre noi colaborări și astfel vom avea posibilitatea de a încheia contracte cu parteneri din alte țări europene”, a declarat Victor Bânzari, directorul interimar al SA Energocom.