logo

RETROSPECTIVA IPN „CHIȘINĂU”


https://www.ipn.md/index.php/ro/retrospectiva-ipn-chisinau-7978_1090130.html

RETROSPECTIVA lunii MAI. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Chișinău”

5 mai: Zece troleibuze noi, asamblate la atelierul de reparații al întreprinderii municipale Regia Transport Electric Chișinău (RTEC), sunt puse pe rută. Acestea sunt de model AKSM și vor înlocui unități vechi de transport pe rutele 4, 8, 12, 13, 21, 24, 25 și 28. Primarul Ion Ceban a precizat că municipalitatea propune procurarea a încă 50 de troleibuze. Costul unui troleibuz asamblat la Chișinău este de 165 de mii de euro. Noile troleibuze dispun de mai multe comodități, inclusiv loc special amenajat pentru bagaj de mână, prize USB pentru încărcarea dispozitivelor electronice, blocurile optice pe bază de LED, oglinzi dotate cu sistem de încălzire, rampă pentru accesul utilizatorilor de scaun rulant, sisteme de aer condiționat și sisteme de supraveghere video în interior și exterior.

5 mai: Salariul angajaților Regiei Transport Electric Chișinău a fost majorat cu 17%.  Un conducător de troleibuz ridică aproape 16 900 de lei. În cadrul RTEC activează 658 șoferi de troleibuz. Regia Transport Electric Chișinău dispune de peste 2500 de angajați. La momentul actual există circa 450 de locuri vacante în toate subdiviziunile întreprinderii, unde se exercită peste 30 meserii.

7 mai: Municipalitatea planifică să deschidă anul acesta în Chișinău cinci grădinițe noi, iar în acest sens au fost alocați 29 de milioane de lei. De asemenea, este planificată reparația capitală și dotarea cu utilaj pentru redeschiderea a nouă grupe noi în cinci instituții de educație timpurie. Primăria municipiului Chișinău precizează că pentru anul curent au fost prevăzute alocații financiare de circa 180 de milioane de lei pentru necesitățile și reparația imobilelor instituțiilor de învățământ din capitală. Sursele financiare sunt destinate pentru intervenții în grădinițe, gimnazii, licee, centre extrașcolare.

7 mai: La Chișinău a fost lansat volumul autobiografic al maestrului Eugen Doga: „Viața mea așa cum a fost să fie”. Publicația a apărut cu susținerea financiară a Primăriei Chișinău, în contextul celor 85 de ani de la nașterea compozitorului. Lansarea a întrunit personalități din domeniul culturii, iar Orchestra municipală de Cameră ,,Camerata Chișinău”, în frunte cu dirijorul Mihai Amihalachioaie, a prezentat un recital de muzică clasică. Prezentă la eveniment, viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a remarcat că anul acesta, care a fost declarat Anul lui Eugen Doga, vor fi desfășurate mai multe proiecte. Cartea „Viața mea așa cum a fost să fie” este o realizare deosebită, care în opinia sa, cu siguranță va continua cu alte volume.

12 mai: Pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală au fost aplicate marcaje pentru benzi dedicate transportului public. Lucrările au început noaptea trecută, de la strada Ion Creangă, și vor continua pe ambele părți până la strada Ciuflea. „Alte benzi dedicate vor apărea pe străzile propuse anterior, iar în prezent grupul de lucru trece toate procedurile legale”, a declarat primarul Ion Ceban.

12 mai: Centrul municipal de instruire pentru copiii și adolescenții care necesită condiții speciale de educație a fost dotat cu tehnică de învățare a meseriilor. În prezent această instituție de învățământ este frecventată de 60 de elevi, care studiază specialitățile „Îngrijitor bolnavi la domiciliu”, „Cusător”, „Cizmar”, „Tencuitor”. Pentru a deschide o nouă specialitate solicitată de mulți elevi – „Operator la calculatoare”– au fost achiziționate 15 computere. Activitatea face parte din inițiativa Programul de formare „Dezvoltarea competențelor ecologice și ecologizarea școlilor publice din municipiul Chișinău”.

14 mai O sută de familii cu trei și mai mulți copii din municipiul Chișinău, aflaţi în evidenţa Direcţiei municipale sănătate şi asistenţă socială, vor primi câte 1000 de lei din partea Primăriei capitalei cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei. Primăria va oferi și câte 700 de lei pentru 8000 de copii din familiile cu situaţie materială precară în scopul pregătirii pentru noul an de studii 2022-2023. Copiii rămaşi fără îngrijire părintească şi copiii rămaşi temporar fără ocrotire părintească, plasaţi în serviciul de tutelă/curatelă şi în instituţiile rezidenţiale, care vor merge în clasa I-a, vor primi un ajutor unic de 5000 de lei. Absolvenţii clasei a IX-a din aceleași categorii – câte 3000 de lei, iar absolvenţii clasei a XII-a – 5000 de lei.

20 mai: Din luna iulie, în spațiile publice din capitală va fi instalat mobilier sportiv. Vasile Efros, șeful secției amenajare și mediu din cadrul DGLCA, a precizat că mobilierul sportiv va fi instalat în parcurile din toate sectoarele municipiului Chișinău. Vor fi instalate mese de tenis, mese de șah, precum și mese de armwrestling. Pentru instalarea mobilierului sportiv în bugetul municipal din anul curent sunt prevăzuți peste 1,540 milioane de lei.

23 mai: În a doua jumătate a lunii iunie, în capitală va începe instalarea unor noi platforme pentru colectarea deșeurilor. Vasile Efros, șef al secției amenajare și mediu din cadrul DGLCA, a precizat că instalarea platformelor pentru colectarea deșeurilor are loc în contextul în care tuburile prin care sunt aruncate deșeurile în unele blocuri de locuit vor fi închise. Platformele respective vor fi create în apropierea blocurilor de locuit, în toate sectoarele capitalei. Pe aceste platforme vor fi plasate containere pentru deșeuri reciclabile (sticlă, metal, plastic) și containere pentru deșeuri biodegradabile. În total urmează a fi instalate 40 de platforme.

23 mai: Sectorul Buiucani al capitalei are pretor nou. Este vorba despre Vasile Moroi, care a activat până acum în cadrul Preturii Botanica. Anunțul a fost făcut luni de primarul general, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative săptămânale. Vasile Moroi a activat până acum în calitate de șef de secție la Pretura sectorului Botanica, având o experiență de 11 ani în cadrul administrației publice locale.

23 mai: Peste 40 de grădinițe din capitală și din suburbii își vor suspenda parțial activitatea pe perioada de vară. Primăria municipiului Chișinău precizează că instituțiile își vor sista activitatea în legătură cu desfășurarea lucrărilor de reparație planificate sau din cauza lipsei de personal calificat în blocurile alimentare. Pe perioada sistării activității, copiii care frecventează instituțiile respective vor fi transferați în grădinițele din apropiere, la solicitarea părinților.

24 mai: 50 de stații de așteptare a transportului public din municipiul Chișinău se află în proces de reabilitare, inclusiv cu amenajarea platformelor. Stațiile grav avariate vor fi reparate, în toate sectoarele capitalei. Despre aceasta a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban. La fel, în stațiile cu un flux mare de călători se instalează pavilioane duble. Pentru executarea lucrărilor, din bugetul municipal au fost alocați patru milioane de lei. Încă un milion a fost direcționat pentru întreținerea stațiilor.

25 mai: Primăria municipiului Chișinău alocă în acest an 36 de milioane de lei pentru reparația capitală a scărilor de bloc. Reparații capitale sunt planificate în 75 de blocuri locative. Primarul general Ion Ceban precizează că adresele au fost alese în funcție de numărul de solicitări. La câteva adrese sunt în desfășurare sau în curând vor începe lucrările de reînnoire a ferestrelor (25 de locuințe), a acoperișurilor și utilități.

25 mai: Circa nouă mii de copii se vor odihni în acest sezon estival în taberele municipale. Costul biletului în tabără cu sejur de zi, pentru 15 zile, a fost stabilit în sumă de 2 250 de lei, iar plata părinților va constitui 450 de lei, adică 20% din costul biletului. La taberele constante municipale, prețul biletului este de 3 200 de lei pentru o perioadă de 10 zile și de 3 840 lei pentru 12 zile. Pe parcursul verii, în capitală vor activa 13 tabere cu sejur de zi, în baza instituțiilor de învățământ primar și secundar, unde sunt așteptați 1 111 copii. În acest scop din bugetul municipal au fost prevăzuți 2,15 milioane de lei. La taberele constante municipale „Alunelul” (satul Bardar), „Poienița Veselă” (comuna Dănceni), tabăra „Cireșarii” (Vadul lui Vodă) se vor odihni 6 550 de copii, iar în acest scop, din bugetul municipal vor fi cheltuiți 20,6 milioane de lei.

25 mai: Direcția generală locativ-comunală și amenajare din Chișinău a procurat 15 sărărițe, iar 10 dintre acestea au ajuns deja în gestiunea sa. Tehnica urmează să fie folosită în sezonul de iarnă la împrăștierea materialului antiderapant pe trotuare și în curțile de bloc din capitală. Sărărițele urmează ulterior să fie transmise întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ. Tehnica a fost cumpărată de la producători din Republica Moldova, în urma procedurilor de licitație.

28 mai: Bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al capitalei va fi extins, iar linia de troleibuz care traversează zona va fi prelungită până la strada Bucovinei. Proiectul a fost prezentat de Primăria municipiului Chișinău și va fi realizat în doi ani și jumătate. Accesul de intrare și de ieșire din sectorul Ciocana va fi mai ușor. Șoferii nu vor mai trebui să înconjoare pe la str. Milescu Spătarul și le va fi mult mai convenabil atunci când vor dori să iasă din oraș. Totodată, în zona respectivă se prevede și prelungirea liniei de troleibuze. Linia de electricitate va fi prelungită până la str. Bucovinei, tot acolo va fi și o stație de dispecerat pentru troleibuze.

28 mai: Începând cu luna septembrie, grădinițele nr.3 și nr.18 din sectorul Buiucani al capitalei își vor relua activitatea după reabilitarea integrală a edificiilor și amenajarea teritoriilor. Primăria Municipiului Chișinău precizează că, după mai bine de 20 ani de inactivitate, s-a decis ca acestea să fie redeschise în contextul creșterii numărului de solicitări pentru încadrarea copiilor. Pe parcursul 2021-2022, din bugetul municipal pentru reabilitarea clădirilor celor două grădinițe au fost alocate surse financiare de peste 25 de milioane de lei. După reabilitare, capacitatea Grădiniței nr. 3 va fi de 150 de copii în cinci grupe, iar a Grădiniței nr. 18 – 90 de copii în trei grupe.

31 mai: Direcția generală locativ-comunală și amenajare din Chișinău va procura, la sfârșitul lunii iunie, șase tractoare care vor fi utilizate pentru evacuarea deșeurilor, dar și pentru lucrări de deszăpezire în perioada rece a anului. Pentru procurarea celor șase tractoare noi în bugetul municipal sunt prevăzuți aproape patru milioane de lei. DGLCA dispune în prezent de 55 de tractoare pentru evacuarea deșeurilor, dar ar fi nevoie de circa 80 de unități de tehnică de acest fel, care să lucreze în special în curțile blocurilor de locuit.

31 mai: Un sistem de irigare automatizată va fi instalat în spațiile verzi din sectorul Botanica al capitalei în vara anului curent, pe aliniamentele stradale ale bulevardului Dacia, porțiunea de la strada Trandafirilor până la strada Grădina Botanică, inclusiv la Porțile Orașului. „În această porțiune a orașului în spațiile verzi sunt arbuști și flori, dar nu este cea mai reușită compoziție. De aceea, s-a decis să fie semănat gazon, iar ulterior va fi instalat și sistem de irigare pentru acest gazon, pentru un aspect mai agreabil al orașului”, a precizat șeful secției amenajare și mediu din cadrul Direcției generale locativ-comunală și amenajare, Vasile Efros. Investiția municipalității pentru acest proiect se ridică la 6 milioane de lei, bani prevăzuți în bugetul pentru acest an.