logo

RETROSPECTIVA CELOR MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ale săptămânii 14-20 august 2017


https://www.ipn.md/index.php/ro/retrospectiva-celor-mai-importante-evenimente-ale-saptamanii-14-20-august-2017-7978_1036445.html

Președintele Igor Dodon a efectuat pe 14 august o vizită de lucru la poligonul de la Bulboaca. Într-un briefing de presă, susținut după, șeful statului a declarat că nu a depistat lucrări de ordin militar dubioase, care ar sprijini zvonurile cu privire la o eventuală destabilizare a situației din zona de securitate, sau privind implicarea sau intervenția forțelor armate străine. Președintele a anunțat că planifică să inspecteze toate obiectivele militare din țară pe parcursul următoarelor săptămâni. Peste trei zile șeful statului a vizitat baza de aviație „Decebal” din Mărculești și baza de păstrare tehnică a armamentului și patrimoniului militar din Florești. Și după această vizită Igor Dodon a declarat că nu a depistat „nimic ieșit din comun și nici prezența trupelor altor state”. Președintele a mai anunțat că Ministerul Apărării, trebuie de reformat cardinal, în special, serviciul militar să se desfășoare prioritar în bază de contract, efectivul să fie profesionist și bine motivat de stat, astfel ca să poată reacționa în situații excepționale.

Ambasada Slovaciei la Chișinău, a desemnat pe 15 august cei șase tineri moldoveni care vor avea posibilitatea să-și facă studiile universitare de licență în Slovacia, costul studiilor fiind acoperit de către Guvernul Slovaciei. Studenții selectați în baza unui concurs organizat de Ambasada Slovaciei la Chișinău au fost prezentați  în cadrul unei conferințe de presă la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Ambasadorul Slovaciei la Chișinău, Robert Kirnag, a declarat că bursa oferită tinerilor moldoveni este un premiu pe care îl merită în baza unei selecții transparente de acordare a burselor ce vor acoperi toată perioada de studii, studiile fiind achitate de Guvernul Slovaciei.

Tot pe 15 august a fost lansată harta turistică „Descoperă Chișinăul 2017” în care se regăsesc peste 130 de atracții turistice din capitală. publicația include cele mai importante străzi din capitală, rețeaua de transport public, lista tuturor ambasadelor și consulatelor, arterele principale de acces în Chișinău și lista celor mai apropiate orașe pentru fiecare din ele. Potrivit autorilor hărții, atracțiile care se regăsesc pe hartă au fost selectate ca urmare a unui sondaj realizat printre chișinăuienii, dar și după consultarea experților. Publicația mai include și recomandări pentru vizitarea unor obiective printre care teatre și muzee, dar și date de contact. La fel, au fost incluse și fotografii care reprezintă diferite locații.

Comisia Electorală Centrală a aprobat pe 15 august o decizie de organizare a alegerilor noi ale primarului în comuna Lăpușna, raionul Hâncești pe 19 noiembrie. Alegerile noi urmează a fi organizate în legătură cu demisia primarului din comuna Lăpușna, despre care Comisia a fost informată. Pe 19 noiembrie vor mai avea loc alegeri noi ale primarilor din localitățile Fundurii Noi din Glodeni, Ștefănești din raionul Florești, Plopi din raionul Cantemir, Sărăteni din raionul Leova și Ghiliceni din raionul Telenești.

52 de voluntari noi ai Corpului Păcii au depus pe 16 august jurământul. Voluntarii vor activa în Republica Moldova timp de doi ani în calitate de profesori de limba engleză şi educaţie pentru sănătate, precum și consultanți în dezvoltarea comunitară și organizațională. Adițional, voluntarii au început studierea limbilor română şi rusă. Voluntarii vor locui și activa în cinci regiuni ale țării, precum Bălți, Ialoveni sau Cahul. De asemenea, voluntarii vor fi cazați în familiile din localitățile în care au fost repartizați. Partenerii locali vor ajuta voluntarii să se adapteze la particularitățile vieții din Republica Moldova.

Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, care își încheie mandatul de activitate, a fost decorat pe 16 august cu distincția „Ordinul de Onoare”. Președintele Igor Dodon a menționat că distincția a fost acordată în semn de profundă gratitudine pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de punere în aplicare a reformelor, pentru eforturile susținute în promovarea valorilor democratice și activitate intensă în vederea sporirii prestigiului țării pe arena internațională.

Pe 17 august, șeful statului Igor Dodon a convocat Consiliul Suprem de Securitate în cadrul căruia s-a discutat elaborarea unei noi Strategii a securității naționale a Republicii Moldova. După ședință, Igor Dodon a scris pe o rețea de socializare că în premieră abordarea va fi profesionistă, ținând cont de toate riscurile și amenințările, atât pe intern cât și pe extern, în adresa Securității Naționale. Drept obiectiv de bază a propus ca Strategia să fie elaborată, definitivată și transmisă Parlamentului spre adoptare, până la finele anului 2018. Următoarea ședință a Consiliului Suprem de Securitate este programată pentru data de 29 august.

Într-un interviu pentru IPN, publicat pe 17 august, cu ocazia celor 26 de ani de Independență, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că principalul simbol al Independenței sunt oamenii, cei care acum 26 de ani au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale cu o singură aspirație – libertate. Șeful legislativului a declarat că oamenii sunt cea mai mare bogăție a țării și de ceva vreme au devenit o valoare pentru stat. Însă, din păcate, anterior s-a încercat construcția unei țări democratice fără mare respect pentru oameni și din această cauză au fost multe eșecuri. Oficial a mai spus că „noi vom reuși, ca stat și ca societate, numai dacă vom începe să credem în propriile forțe și în propria țară. Uniunea Europeană este modelul nostru de dezvoltare. Noi vrem să trăim la fel de bine, sigur, liber și prosper ca în Europa”. În altă ordine de idei, șeful legislativului a spus că după alegerile parlamentare din 2018, nu va mai putea specula nimeni pe reprezentativitatea și legitimitatea Parlamentului. Potrivit lui, Parlamentul este o arenă politică, iar schimbarea din sistemul electoral va permite intrarea în politică a unor noi personalități. În opinia sa, chiar dacă este vorba de un sistem mixt, monopolul liderilor de partide a fost spart.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) a condamnat atacul terorist care a avut loc pe 17 august în oraşul Barcelona, Regatul Spaniei, soldat cu aproape 15 morţi şi zeci de persoane rănite. Autorităţile de la Chişinău și-au exprimat solidaritatea cu autorităţile Spaniei, regretul profund pentru pierderile de vieţi omeneşti şi compasiunea faţă de familiile îndurerate. Potrivit informaţiilor oferite de către Ambasada Republicii Moldova la Madrid, printre victimele atacurilor teroriste nu sunt identificaţi cetăţeni ai Republicii Moldova.

La Guvern, pe 18 august, s-a desfășurat Ziua Ușilor deschise, eveniment ce face parte din cadrul ediției curente a Zilelor Diasporei în Republica Moldova. Acesta a întrunit zeci de reprezentanți ai diasporei și ai Cabinetului de Miniştri. În cadrul dialogului, moldovenii reveniți acasă au putut pune întrebări autorităților şi auzi răspunsuri. Tot aici a fost prezentată cartografierea diasporei moldovenești din șase țări și au fost prezentate Grupurile de Excelență ale Diasporei. Președinta Biroului Relații cu Diaspora, Olga Coptu, a spus că, datorită Programului guvernamental Diaspora Engagement Hub, 65 de proiecte au fost realizate de către diasporă. Ea a apreciat mobilizarea exemplară a diasporei în alegerile prezidențiale 2017 și a mulțumit pentru sutele de proiecte prin care migranții moldoveni au promovat Republica Moldova.

După ședința de judecată în dosarul fostului viceministru al economiei, Valeriu Triboi, din 18 august, partea acuzării a anunțat că fostul funcționar, învinuit de abuz de putere și prejudicierea bugetului de stat în proporții deosebit de mari, și-a recunoscut vina. Ședința la care urmează să fie pronunțată sentința a fost programată pentru 22 august. Valeriu Triboi a fost reținut pe 31 martie ca urmare a unor percheziții efectuate la Ministerul Economiei. În prezent acesta se află în arest la domiciliu. Fostul viceministru riscă o pedeapsă cu amendă penală sau închisoare de până la șase ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la cinci la 10 ani.

Selecție realizată de Alina Marin, IPN