logo

RETROSPECTIVA CELOR MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ale săptămânii 13-19 martie 2017


https://www.ipn.md/index.php/ro/retrospectiva-celor-mai-importante-evenimente-ale-saptamanii-13-19-martie-2017-7978_1033436.html

Pe 13 martie, deputații Partidului Democrat au înregistrat în Parlament inițiativa legislativă care prevede trecerea la un sistem electoral prin vot majoritar pe circumscripții uninominale. Potrivit proiectului, urmează să fie constituite 101 circumscripții electorale. Respectiv, câte un deputat va fi ales din fiecare circumscripție.

Consilierii Partidului Socialiștilor din Consiliul municipal Chișinău au anunțat pe 14 martie că inițiază un referendum pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar al capitalei. Aceștia au declarat că orașul „se sufocă de ignoranță, incompetență și indiferență”. Ca reacție, edilul a declarat că inițiativa socialiștilor este lipsită de conținut și astfel consilierii socialiști încearcă să-și acopere propria incompetență.

Ministrul agriculturii și industriei alimentare, Eduard Grama, a fost reținut pe 15 martie într-un dosar de corupție. Oficialul este bănuit că a luat mită pentru a trece ilegal terenuri ale Colegiului Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău în posesia unui agent economic din Stăuceni. A doua zi, procurorii au emis ordonanță de punere sub învinuire a ministrului. Acesta a primit îngrijiri medicale după ce a acuzat probleme de sănătate în timpul audierilor. Medicii au spus că, având în vedere intervenția chirurgicala pe cord pe care a suferit-o anterior, sunt necesare investigații suplimentare. S-a decis ca el sa rămână sub supraveghere medicală într-o instituție specializată. Eduard Grama a expediat la adresa cabinetului premierului o cerere prin care își anunță intenția de a demisiona din funcție. Pe 16 martie, instanța a decis ca Eduard Grama să fie plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Pe 15 martie, Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție a declarat admisibil recursul în anulare în dosarul care îl vizează pe Ion Rusu și SRL „Caravita Co”. Prin recursul în anulare, avocații solicită rejudecarea cauzei, pronunțarea unei noi hotărâri și dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate lui Ion Rusu, condamnat anterior la 5 ani de închisoare. Ședința de judecată la CSJ în care se vor examina cerințele avocaților va avea loc pe 6 aprilie 2017, în lipsa părților.

Pe 16 martie la Sesiunea 34- a Consiliului Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru Drepturile Omului (CDO) a fost aprobat Raportul Republicii Moldova pentru al II-lea ciclul al Evaluării Periodice Universale (Universal Periodic Review/UPR). Documentul UPR vizează consolidarea capacităților Republicii Moldova pentru protejarea drepturilor omului și asigurarea acestora pentru copii, minoritățile naționale și persoanele cu dizabilități. De asemenea, Moldova ar trebui să reglementeze raporturile de muncă ale cetățenilor migranți prin aderarea la unele instrumente internaționale. Eliminarea torturii, a relelor tratamente, îmbunătățirea condițiilor de detenție, accesul la justiție și eradicarea fenomenului corupției sunt printre elementele esențiale din raport. De asemenea, Moldova ar trebui să promoveze mai intens la nivel național politicile egalității de gen, cele anti-discriminare și să elimine violența domestică. Ministerul Justiției menționează că toate recomandările UPR și observațiile primite de Republica Moldova din partea structurilor de monitorizare ale CoE și ONU vor fi incluse în Planul Național de Acțiuni în Domeniul Drepturilor Omului 2017-2020 (PNADO III).

Președintele Igor Dodon a efectuat în perioada 16-18 martie o vizită de lucru în Federația Rusă. Șeful statului a avut, pe 17 martie, o întrevedere cu președintele rus, Vladimir Putin, în cadrul căreia a solicitat prelungirea termenului amnistiei migraţionale şi după data de 20 martie. Șeful statului a mai venit cu iniţiativa examinării oportunităţii încheierii unui acord cu privire la cetăţenia dublă pentru ca moldovenii aflaţi cu traiul permanent în Rusia să nu fie nevoiţi să renunţe la cetăţenia moldovenească. La Moscova, Igor Dodon a participat la un forum al reprezentanților mediului de afaceri din Moldova și Rusia.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat pe 17 martie decizii prin care energia electrică livrată de Gas Natural Fenosa se scumpește de la 1 aprilie în medie cu 3,6%. Consumatorii casnici, racordați la rețelele de tensiune joasă, vor plăti un tarif de 1 leu şi 99 de bani pentru kilowatt-oră, cu 7 bani mai mult decât acum. Consumatorii conectați la reţelele de tensiune medie vor achita un tarif de 1 leu şi 82 de bani, majorarea fiind de 11 bani. Iar consumatorii conectați la rețelele de tensiune înaltă vor achita un tarif de 1 leu şi 53 de bani, cu 8 bani mai mult ca acum. Totodată, energia electrică livrată de RED-Nord va costa 2 lei şi 12 bani kWh, cu 4% mai mult, iar energia electrică livrată de RED Nord-Vest va costa 2 lei şi 25 de bani kWh. A fost majorat și preţul pentru o gigacalorie de agent termic livrat de Termoelectrica, de la 1068 de lei  la 1122 lei.


Selecție de Elena Nistor, IPN