logo

Republica Moldova este acceptată în Zona Unică de Plăți în Euro


https://www.ipn.md/index.php/ro/republica-moldova-este-acceptata-in-zona-unica-de-plati-7966_1112564.html

Republica Moldova a fost acceptată în Zona Unică de Plăți în Euro SEPA. Apartenența la SEPA va facilita plăți internaționale în euro mai rapide, mai sigure și mai accesibile pentru cetățenii și mediul de afaceri din Moldova, precizează Banca Națională a Moldovei.

„Aderarea la SEPA marchează un moment istoric și o dovadă clară că Republica Moldova este pregătită să se alinieze la cele mai înalte standarde financiare europene”, a menționat guvernatoarea BNM, Anca Dragu, aflată în vizită de lucru la Bruxelles, unde astăzi a fost luată decizia, transmite IPN.

Potrivit guvernatoarei, acest pas va asigura cetățenilor și companiilor moldovenești acces la un sistem de plăți sigur și la costuri foarte mici sau chiar gratuite.

„Este o veste bună pentru toți cetățenii din diasporă care trimit bani către familiile lor din țară, dar și pentru întreprinzători”, a menționat premierul Dorin Recean.

Potrivit prim-ministrului, băncile trebuie să se adapteze rapid la acest sistem, astfel încât, în câteva luni, cetățenii să poată beneficia de toate oportunitățile pe care le oferă SEPA.

„Ttransferurile de bani între Moldova și alte țări din Uniunea Europeană vor fi fără comisioane mari sau întârzieri. De exemplu, banii transferați din Italia ar putea ajunge în mai puțin de 24 de ore și, în loc să plătim 20-30 de euro pe fiecare tranzacție, am putea plăti doar 1, 2 sau 3 euro”, a subliniat premierul Dorin Recean.

Prin această aderare, Moldova devine parte a unui sistem financiar modern, facilitând integrarea sa economică în spațiul european, potrivit BNM.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!