logo

Republica Moldova aderă la programul Europa Digitală


https://www.ipn.md/index.php/ro/republica-moldova-adera-la-programul-europa-digitala-7967_1102847.html

Republica Moldova aderă la Programul Europa Digitală, o inițiativă a Uniunii Europene care vine cu numeroase beneficii pentru antreprenori, pentru administrații locale, pentru sectorul asociativ și pentru cetățeni. Acordul de asociere pentru acest program a fost semnat la Bruxelles, transmite IPN.

„Aderarea la acest program înseamnă că mediul de afaceri din țară, primăriile, societatea civilă, adică ONG-urile și instituțiile centrale din țară, vor avea acces la fonduri europene pentru digitalizare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o conferință de presă.

Bugetul total al UE în acest program este de 7,5 miliarde de euro, fiind disponibil pentru toate țările membre ale programului până în anul 2027.

„Țara noastră va beneficia de sprijin financiar și expertiză în acest program, iar companiile din țara noastră vor deveni mai competitive în această inițiativă. Apropierea noastră de Europa înseamnă mai multe oportunități aici, la noi acasă, să construim un viitor european prosper și condiții calitative de viață la noi în Republica Moldova”, a mai spus Daniel Vodă.

Acordul de asociere pentru Programul Europa Digitală a fost semnat la Bruxelles de către vicepremierul Dumitru Alaiba, ministrul  și comisarul european Thierry Breton, responsabil pentru piața internă.