logo

Republica Cehă alături de alte state membre ale UE nu vor recunoaşte legitimitatea referendumului de la Tiraspol


https://www.ipn.md/index.php/ro/republica-ceha-alaturi-de-alte-state-membre-ale-ue-nu-vor-recunoaste-legitimitat-7965_961218.html

Republica Cehă, de rând cu celelalte state membre ale Uniunii Europene şi SUA, nu vor recunoaşte rezultatele aşa-numitului „referendum” iniţiat de liderii de la Tiraspol, calificându-l drept ilegal şi lipsit de legitimitate politică. Preşedintele ceh Vaclav Klaus a făcut această declaraţie în cadrul întrevederii cu omologul său moldovean Vladimir Voronin, în timpul vizitei private a acestuia în Republica Cehă. Potrivit Serviciului de presă al Preşedinşiei, cei doi şefi de stat au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual şi perspectiva colaborării moldo-cehe. Preşedinţii au apreciat faptul că relaţiile bilaterale dintre R. Moldova şi Cehia sunt foarte bune şi că nu există nici o problemă interstatală nesoluţionată. Interlocutorii au examinat posibilităţile dezvoltării ascendente a raporturilor bilaterale în diverse domenii, exprimând interesul reciproc pentru extinderea cooperării în domeniul comercial-economic, inclusiv prin atragerea investiţiilor cehe în economia naţională a RM, în asemenea sectoare cum sunt energetica, infrastructura, transporturile şi medicina. Preşedintele Vladimir Voronin l-a informat pe Vaclav Klaus despre paşii întreprinşi de R. Moldova în procesul de integrare europeană, referindu-se la implementarea prevederilor Planului de Acţiuni RM – UE, procesul de aderare la SEECP, CEFTA (Acordul de Liber Schimb Central-European) şi Tratatul Comunităţii Energetice, intenţiile RM de a demara negocierile cu Comisia Europeană asupra Regimului Preferinţelor Comerciale Asimetrice şi a Acordului de facilitare a regimului de vize pentru cetăţenii ţării noastre. Şeful statului a exprimat recunoştinţă părţii cehe pentru sprijinul acordat R. Moldova în cadrul structurilor UE. Preşedintele Vaclav Klaus a declarat că Republica Cehă a susţinut şi va susţine şi în continuare R. Moldova în realizarea aspiraţiilor ei de integrare europeană, precum şi în procesul de negocieri cu UE asupra Regimului Preferinţelor Comerciale Asimetrice, Acordului de facilitare a regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. La finele întrevederii, preşedintele Voronin l-a invitat pe omologul său ceh să efectueze o vizită oficială în R. Moldova, invitaţie acceptată de preşedintele Republicii Cehia. Vladimir Voronin s-a aflat în Cehia din 30 august, petrecându-şi tradiţional concediul în Karlovy Vary.