Reprezentantul FMI reiterează opinia Misiunii din noiembrie cu referire la BEM
https://www.ipn.md/index.php/ro/reprezentantul-fmi-reitereaza-opinia-misiunii-din-noiembrie-cu-referire-la-bem-7965_1003220.html
Reprezentantul Permanent al Fondului Monetar Internaţional în Republica Moldova, Tokhir Mirzoev, reiterează, într-o declaraţie de presă, opinia Misiunii FMI, care s-a aflat la Chişinău în noiembrie, cu privire la situaţia de la Banca de Economii, transmite Info-Prim Neo.
Misiunea a îndemnat autorităţile să întreprindă măsuri urgente pentru a spori rentabilitatea băncii – prin comercializarea activelor gajate trecute în posesia BEM, prin recuperarea restanţelor la credite şi alte măsuri menite să consolideze capitalul băncii. Totodată, Misiunea FMI a recomandat implicarea mai activă a Comitetului de Stabilitate Financiară şi a altor instituţii de stat în vederea depăşirii situaţiei create la BEM.
În ceea ce priveşte referinţele recente ale unor mijloace de informare la pretinsul raport al FMI privind situaţia BEM, Tokhir Mirzoev declară că, în conformitate cu practicile standard, FMI nu comentează documente neoficiale şi nu a oferit niciun fel de comentarii pe marginea raportului respectiv.
Situaţia din jurul singurei instituţii financiare controlate de stat s-a tensionat după publicarea unor rapoarte ce arată că banca a înregistrat în 2012 pierderi de 313 milioane de lei.
Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a prezentat la o conferinţă de presă, la începutul lunii, un raport al unui expert de la Fondul Monetar Internaţional, care atenţionează asupra situaţiei de la această instituţie, cu capital majoritar de stat. Potrivit liderului PL, în ultimul timp acţiunile băncii au scăzut în valoare de 3-4 ori, iar cei care au adus banca în această situaţie ar dori privatizarea ei la un preţ mic. În context, liberalul s-a pronunţat pentru crearea unei comisii parlamentare care să verifice situaţia de la Banca de Economii.